Problemele birocratice au făcut ca zeci de mii de afgani să nu primească ajutorul pe care l-au cerut din partea Guvernului britanic

Un fost angajat de la Ministerul de Externe din Londra a declarat că problemele birocratice au făcut ca zeci de mii de afgani să nu obţină susţinere din partea Guvernului britanic, după căderea Kabulului. Rafael Marshall lucra la centru de criză al Ministerului de Extene. Echipa lui gestiona cererile din partea afganilor care erau în pericol din cauza legăturilor lor cu Marea Britanie. În mărturiile sale către comisia Ministerului de Externe, el a afirmat că alegerea persoanelor care puteau fi evacuate era arbitrară. Până la 150.000 de persoane au depus cereri, a declarat el, dar doar 5% au primit sprijin. Marshall a afirmat că este clar că unii dintre cei care au rămas în urmă au fost ucişi. El a susţinut că nu exista suficient personal şi că, într-o zi, a fost singura persoană care se ocupa de emailuri. Mii dintre ele au rămas necitite. El a afirmat că Dominic Raab, care era la acel moment secretar de externe, a amânat luarea deciziilor şi nu înţelegea pe deplin ce se întâmpla./aionita/sdm2
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 decembrie)