EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați în România – ora 11:00, la Hotel Athénée Palace Hilton
– Senat
* ora 9:30 – Întrebări, interpelări (se susțin la sediul Senatului)
* ora 10:30 – Declarații politice (se susțin la sediul Senatului)
* ora 12:00 – Lucrări în plen (la sediul Senatului și online)
- Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online):
- ora 14:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – etaj 6, Sala 6001, On line/sediul Senatului
– Camera Deputaților
* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)
- ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
– Guvern
* ora 9:00 – Ședință de Guvern – la Palatul Victoria
– Ministere
* Ministerul Culturii organizează o conferință de presă, în cadrul căreia Lucian Romașcanu va prezenta obiectivele mandatului său de ministru al culturii – ora 11:00, la sediul Ministerului Culturii, sala 315-317, et. 3, Bd. Unirii nr. 22, Sector 3. Accesul în cadrul instituției se face doar în baza certificatului verde Covid-19
* Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene Iulia Matei la dezbaterea „Coeziunea economică, socială şi teritorială – vector de dezvoltare regională”, organizată de Parlamentul României, sub egida Conferinței privind Viitorul Europei – în format video-conferință
* Cluj – Napoca: Prima ediție a Transylvania Food Summit va avea loc sub forma unor dezbateri-interviuri pe teme de mare actualitate în agribusiness, producție alimentară, producție de băuturi, retail și HoReCa – la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, Aula Magna „Mihai Șerban”, în format hibrid, cu o parte a dezbaterilor în format fizic, precum și cu intervenții online (8 – 10 dec.). La summit vor participa și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Adrian Chesnoiu, foștii miniștri MADR – deputat Daniel Constantin și senator Adrian Oros, directorul general al ANPC – Paul Anghel, președintele ASAS – Valeriu Tabără, președintele Bursei de Valori București – Radu Hanga, președintele HoReCa Cluj – Ștefan Gadola. Prima ediție a Transylvania Food Summit este organizată de USAMV Cluj-Napoca, în parteneriat cu Event Space, Bucharest Food Summit și Food Intel Forum. Programul zilei:
- ora 17:30 – „Specificul Gastronomiei tradiționale transilvănene”. Moderator: Prof. Cornel Cătoi – Rector USAMV Cluj-Napoca, co-moderator: Gabirel Biriș – Partener Fondator Biriș-Goran. Vorbitori: Adrian Oros – Senator, fost ministru al agriculturii, Valeriu Tabără – președinte ASAS
* Paris, Franța: Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Cornel Feruță cu Secretarul General al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, și alți înalți oficiali ai OCDE
– Juridic
* Ședința Secției pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii – ora 10:00
* Ședința Secției pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii
– Sindicate, Patronate
* Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva pichetează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – ora 11:00
– Social
* Colegiul Național al Asistenților Sociali din România organizează o nouă întâlnire online pe tema „Cunoaşterea şi utilizarea teoriilor actuale în dezvoltarea umană”, începând cu ora 16:00. Întâlnirile online realizate pe baza competenţelor transversale din Codul privind practica asistentului se desfăşoară lunar şi sunt organizate în cadrul proiectului finanţat de Unicef România „Întărirea şi sprijinirea forței de muncă din serviciile de asistență socială din România”. Pentru înscriere, accesaţi link-ul https://forms.gle/CzxwTcbFBstLxo6s8. Întâlnirea va fi organizată pe platforma ZOOM, persoanele înscrise urmând să primească un link pentru acces
* Artmark organizează Licitația de Fapte Bune – primul eveniment caritabil care aduce împreună 6 fundații, al căror obiectiv vizează cauze umanitare, iar participanții devin ambasadorii faptelor bune – ora 18:30, online & phone bidding
– Economic
* Videoconferința ZF cu tema „Economia Verde. Drumul spre oraşe verzi: spaţii verzi şi transport nepoluant” – ora 9:30
* Autonom Services listează la Bursa de Valori Bucureşti primele obligaţiuni corelate cu obiective de sustenabilitate – ora 9:40, la Palatul CCIB
* Prezentarea strategiei Grupului OMV Petrom pentru 2030, de către Directoratul OMV Petrom – ora 10:00
* Consiliul Naţional al IMM-urilor din România organizează o conferinţă de presă – ora 10:00 la sediul CNIPMMR din Piaţa Valter Mărăcineanu, nr. 1-3, intrarea 1, etaj 1, sala Protocol. În cadrul conferinţei vor fi abordate următoarele subiecte: Măsurile de suținere a mediului de afaceri ce se regăsesc în Programul de Guvernare 2021-2024. Prezintă: Florin Jianu, Președinte CNIPMMR. Poziția CNIPMMR cu privire la Acțiunea 4.1.1 – „Investiții în activități productive (noua măsură 3). Prezintă: Sterică Fudulea, Secretar General CNIPMMR. Protestul agențiilor de turism față de noile restricții impuse. Prezintă: Alin Burcea
* În perioada 8 – 9 decembrie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin Centrul EUROPE DIRECT Nord-Est şi Centrul Regional de Studii Nord-Est, va organiza, online, Gala Turismului „Descoperă Nord-Est”. Anual, la acest eveniment se reunesc peste 200 de reprezentanţi ai sectorului turism din Regiunea Nord-Est, interesaţi să dezvolte un parteneriat activ şi să crească atractivitatea turistica a regiunii. Participarea la evenimentele organizate în cadrul „Galei Turismului” se, face prin completarea formularului de înregistrare şi confirmarea prezenţei online. Link-urile de conectare sunt următoarele: Link conectare 8.12.2021, Passcode: 883174. Link conectare 9.12.2021, Passcode: 397781. Din programul zilei:
- ora 9:00 – Conferinţa „Turismul Viitorului”, în cadrul căreia se vor prezenta conceptul de „destinaţie sigură”, contextul actual şi perspective de viitor ale turismului naţional în perioada pandemică, informaţii de ultimă oră privind măsurile de relansare ale turismului românesc din partea instituţiilor de resort şi demersurile asociaţiilor patronale. Vor fi premiaţi partenerii regionali care promovează turismul sustenabil prin iniţiative inovative
- ora 11:30 – Atelierul de Lucru „Biodiversitatea în Regiunea Moldovei” în care se va discuta despre ecoturism şi turism durabil, despre importanţa conservării şi exploatării durabile a ariilor naturale protejate, a parcurilor naţionale şi naturale din regiunea noastră
- ora 14:00 – Atelierul de Lucru I al Comunităţii de Inovare Be.Cultour în care se va demara activitatea de colaborare în cadrul proiectului şi vom identifica resursele şi părţile interesate pentru a pune bazele „Planului de Acţiune 2023-2027 Be.Cultour Nord-Est România – Republica Moldova” (8 – 9 dec.)
* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind accesul populaţiei la tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, în anul 2021
* Constanţa: Conferinţă de presă organizată de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa – ora 11:00
– Mediu
* Muzeul Antipa și BRD continuă programul despre biodiversitatea urbană, în seria „Oraşul tău, muzeul tău”, cu „Flora urbană”, conferință online transmisă live pe pagina de Facebook a Muzeului, facebook.com/muzeulantipa – ora 18:00. „Flora urbană” îi va avea ca invitați pe Dr. Paulina Anastasiu, Prof. Univ. la Facultatea de Biologie, Universitatea din București, director al Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” și pe Dr. Luis Ovidiu Popa, Director General al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Invitații evenimentului vor discuta despre istoricul cercetărilor florei urbane în lume și în București, caracteristicile florei urbane și importanța acesteia, precum și despre flora invazivă cu impact economic sau cu efecte asupra sănătății umane. O temă importantă adusă în discuție va fi flora Parcului Natural Văcărești
– Academie
* Ceremonia de decernare a Premiilor Academiei Române pentru anul 2019 – ora 10:00, în format hibrid, Aula Academiei Române. Ca în fiecare an, domeniile avute în vedere sunt reprezentate în cadrul celor 14 secţii ştiinţifice ale Academiei Române, şi anume: literatură şi filologie, istorie, matematică, fizică, chimie, ştiinţe tehnice, tehnologia informaţiei, biologie, medicină, agronomie, silvicultură, sociologie, psihologie, filosofie, arte plastice, teatrale şi muzicale. În cadrul evenimentului, Academia Română va acorda nouă diplome „Meritul Academic” şi opt diplome „Distincţia Culturală” unor instituţii şi personalităţi ale lumii culturale şi academice, printre care Centrul de Studii Transilvane, jurnalista şi realizatoarea de televiziune Lucia Hossu-Longin, actorii George Mihăiţă, Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern
– Învățământ, Cercetare
* Universitatea din Bucureşti organizează, în perioada 6 – 10 decembrie, în format hibrid – offline & online -, evenimentul Local CIVIS Days Bucureşti 2021. Agenda evenimentului va include întâlniri şi discuţii cu ambasadorii statelor în care se află universităţile membre CIVIS, cu autorităţile locale şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale, o conferinţă dedicată viitorului învăţământului superior din perspectiva alianţelor europene, precum şi o serie de conferinţe, competiţii şi prezentări de oportunităţi dedicate studenţilor Universităţii din Bucureşti. Programul zilei:
- ora 10:00 – Societatea civilă, UB şi Civis – online
- ora 14:00 – Întâlnire cu ambasadorii statelor în care sunt universități CIVIS și reprezentanții autorităților publice naționale – Rectorat, Amfiteatrul „Ioan Mihăilescu”, etajul 1
* Bacău: Cu prilejul aniversării a șase decenii de învăţământ superior de stat băcăuan, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează în luna decembrie o serie de manifestări dedicate acestui eveniment. Înființată în anul 1961, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al R.P.R. nr. 547 din 30 august 1961, sub denumirea de Institutul Pedagogic de 3 Ani din Bacău, a devenit în anul 1990 Universitatea din Bacău, iar din anul 2009, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Manifestările fac parte dintr-un proiect educațional realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău. Activitățile desfășurate în direct vor respecta prevederile legale în vigoare pentru prevenirea, combaterea și/sau diminuarea efectelor cauzate de răspândirea virusului SARS-CoV-2 (6 – 10 dec.). Din program:
- ora 17:00 – se va desfășura, online (https://tinyurl.com/Ziua-Alumni-UBc ), evenimentul Ziua ALUMNI, organizat de Gruparea ALUMNI „Vasile Alecsandri”
* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş – ora 10:00
– Arhitectură
* Asociaţia Istoria Artei organizează în cadrul proiectului cultural „Arhiva de arhitectură: Corpul Arhitecţilor”, Conferinţa ştiinţifică – Lucrări noi din creaţia bucureşteană a arh. Marcel şi Iuliu Iancu – ora 18:30, meet.google.com/djt-eyrd-dkr. Istoric de artă dr. Oana Marinache. Parteneri: Arhivele Naţionale ale României, Uniunea Arhitecţilor din România, Muzeul Naţional Peleş, Casa de cultură Friedrich Schiller, Universitatea Tehnică de Construcţii – Facultatea de Inginerie în Limbi Străine. Proiect susţinut de Ordinul Arhitecţilor din România din timbrul de arhitectură
– Cultură
* Teatrul Muzical Ambasadorii prezintă primele show-uri de improvizaţie jucate exclusiv de copii – ora 18:00, la Palatul Naţional al Copiilor. Povestea a început cu un casting în care actorul Cătălin Neamţu şi-a dorit să descopere copii liberi în exprimare pentru a crea împreună o trupă de improvizaţie. Entuziasmul şi talentul celor care au răspuns acestei provocări au dus la crearea a două trupe: K’Impro şi ImproNation, care au împreună 19 membri, cu vârste între 6 şi 14 ani. La începutul fiecărui spectacol, trupa de balet a Teatrului Muzical Ambasadorii va susţine un moment special de improvizaţie coregrafică din categoria “teatru al umbrelor”, după un scenariu conceput de Ana Mihai şi Andrei Dogaru.
* De la ora 18:30, la Sala Cinema a Muzeului Țăranului Român, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” organizează proiecția lungmetrajului „Otto Barbarul”, urmată de o discuție despre film și tema sa principală, depresia în rândul tinerilor. Vor fi prezenți regizoarea filmului, Ruxandra Ghițescu, psihologul Yolanda Crețescu, fondator DepreHub, actorii Ana Radu, Ioana Bugarin, Dana Voicu, Marc Titieni, precum și directorul de imagine Ana Drăghici. Evenimentul este organizat de Departamentul Relații Internaționale al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, cu sprijinul Alien Film, Freealize și al Muzeului Țăranului Român
* Lansare de carte „Noah’s Ark. An Improbable Space Survival Kit”, concept artistic Corina Ilea și Ștefan Constantinescu – ora 18:30, la MARe/Muzeul de Artă Recentă, Bd. Primăverii nr.15, Sector 1
* Corul de camera Preludiu şi Orchestra Română de Tineret, dirijate de Andrei Stănculescu, vor evolua, de la ora 19:00, la Ateneul Român, într-un prim eveniment pe care îl susţin în această formulă, sub conducerea muzicală a tânărului dirijor. Soliştii concertului vor fi: Diana Alexe – soprană, Ştefania Chiţulescu – mezzosoprană, Andreea Iftimescu – contralto, Andrei Lazăr – tenor, Jinxin Chen – bariton. În programul muzical pregătit de corul Preludiu pentru partea a cappella a concertului vor putea fi ascultate lucrări celebre de sezon precum Richard Oschanitzky – Două colinde laice, Gheorghe Cucu – Domnuleţ şi domn din cer, Alexandru Paşcanu – După datini colindăm, Valentin Teodorian – Legănelul lui Iisus, Paul Constantinescu – Minune prea mare, sau cunoscutele cântece de Crăciun internaţionale Le Roi des cieux, Noel Nouvelet, Cantique de Noel. În partea a doua, va fi prezentat Oratoriul de Crăciun op. 12 de Camille Saint-Saens. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical
* Prezentarea cărții „Jnepenișul” de Cseke Gábor, roman-reportaj ce pune în prim plan un eveniment tragic în munții Bucegi petrecut în urmă cu peste 30 de ani, în timpul unei alpiniade – ora 19:00, la Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Str. Gina Patrichi nr. 8. Cartea a fost tradusă în limba română de Tomonicska Ingrid, şi a apărut în Colecţia Rucksack, editor Asociația de Educație și Cultura Outdoor (AECO). Despre volumul în limba română şi evenimentele tratate în carte va vorbi Marian Anghel, vicepreşedintele Uniunii Internaționale a Asociațiilor de Lideri Montani (UIMLA) din Elveția și directorul şcolii româneşti de formare profesională a „International Mountain Leaders”. Vor fi prezenţi traducătoarea Tomonicska Ingrid, respectiv participanţi al alpiniadei din 1983
* Expoziţia „Monumentele României Mari” – la Palatul Suţu (8 dec. – 27 mar. 2022)
* Expoziţia de fotografie „Sălbatic şi liber”, realizată de dr. Klaus Fabritius, preşedintele F.D.G.R.- Regiunea Extracarpatică, are loc în perioada 8 – 23 decembrie, la sediul Casei Schiller din Str. Batiştei nr. 15. Expoziţia poate fi vizionată şi online pe site-ul şi pagina de facebook a instituţiei
* Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Arte Decorative, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, organizează în perioada 8 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022, cea de-a X-a ediție a Salonului de Miniatură Textilă 2021 – la Sala Noua Galerie a Muzeului Național al Țăranului Român. Expoziţia va putea fi vizitată, de marţi până duminică, între orele 10:00 şi 18:00. Lunea este închis. Printre partenerii media: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional
* Pentru prima dată în istoria centenară, Opera Națională București va găzdui un Târg de Crăciun. „Classical Christmas Market” va fi deschis publicului în perioada 3 – 31 decembrie 2021, în aer liber, pe Esplanada Operei Naționale din centrul Bucureștiului, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 70-72. Organizatori: Opera Națională București, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Parteneri: Opera Comică pentru Copii, Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
- • Pe parcursul Târgului, în sala mare a Operei vor avea loc mai multe reprezentații eveniment:
- premiera spectacolului centenar „Lohengrin” de Wagner, regia Silviu Purcărete – în zilele de 8, 10, 12 decembrie – ora 18:30
* Artmark organizează Licitația de Crăciun – Artă Sacră, o colecție impresionantă de icoane, care reflectă personaje tradiționale și teme religioase simbolice – ora 19:00, online & phone bidding
* Brașov: Are loc ultimul Recital de la ora 5 din acest an – ora 17:00, la Muzeul „Casa Mureşenilor”. Vor participa artiştii: Irina Iftene – soprană, Cristina Coatu – soprană, Ciprian Cucu – tenor, Cristina Ordean – oboi, Gabor Elod – vioară, Ionel Pîrlea – clarinet. La pian îi va acompania Lioara Frăţilă. În program, veţi putea audia arii din operele „Nunta lui Figaro” şi „Don Giovanni” de W.A. Mozart, „Gianni Schicchi” de G. Puccini, canţoneta „Non ti scordar di me” de E. de Curtis, dar şi muzică de cameră: „Sonata pentru clarinet şi pian” de Fr. Poulenc sau „Sonata în mi minor KV. 304 pentru pian şi vioară” de W.A. Mozart
* Constanța: Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, în colaborare cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Centrul de Cercetare Științifică și Creație Artistică „Euxin” va organiza, de la ora 16:00, concertul de Crăciun intitulat „Din an în an sosesc mereu”. Concertul se va desfășura în Aula „Adrian Rădulescu” a MINAC și va cuprinde un repertoriu cu lucrări muzicale de largă popularitate. Piesele muzicale vor fi interpretate de studenții clasei de canto din cadrul Facultății de Arte, sub îndrumarea prof. univ. dr. Florența Nicoleta Marinescu și asist. univ. dr. Radu Făgărășan, acompaniaţi la pian de lect. univ. dr. Anca Săftulescu. Va recita actrița conf. univ. dr. Dana Enache
* Iași: Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, la Palatul Culturii, în perioada 8 decembrie 2021 – 31 ianuarie 2022, expoziția de artă vizuală „The Moon Glows the Same”, semnată de artistul român Roland Pangrati. Vernisajul va avea loc de la ora 17:00, la Palatul Culturii, în prezența artistului Roland Pangrati, cu participarea criticului de artă Maria Bilașevschi. Curator este Cristina Simion. În deschiderea acestui eveniment va avea loc un moment muzical susținut de Marta Sofia Sîrbu, la flaut. Expoziția „The Moon Glows the Same”, a pictorului Roland Pangrati, poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 10:00 – 17:00 (ora 16:30, ultimul bilet), cu stricta respectare a normelor sanitare în vigoare. Accesul la eveniment se face în baza prezentării certificatului verde Covid-19
* Ploiești: Soprana Arlinda Morava și actorul Marius Bodochi sunt gazdele spectacolului „Colaj din scrieri ale titanilor literaturii române Vasile Alecsandri, I.L. Caragiale și Mihai Eminescu” – ora 19:00. Evenimentul este organizat de BES România și Filarmonica „Paul Constantinescu” și se va desfășura în sala „Ion Baciu”. Concertul va fi transmis integral live pe Virtual Concert Hall
* Sibiu: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă de la ora 18:00, spectacolul – lectură „Rostogol iluzionist’”de Lavinia Branişte, în regia Letei Popescu. Intrarea publicului se face gratuit, în limita locurilor disponibile. Prezentat în cadrul Platformei de Dialog prin Cultură, evenimentul îi reuneşte în distribuţie pe actorii Anton Balint, Daniela Dragomir, Claudiu Fălămaş, Gabriela Mitrea, Raluca Pavel, Adrian Prohaska şi Claudia Stuhler. Spectacolul – lectură are o durată de aproximativ 45 de minute şi va fi urmat de o întâlnire cu autoarele Lavinia Branişte şi Leta Popescu. Rezervarea locurilor se face la Agenţia de Bilete a Teatrului „Gong” sau prin e-amil la ticketing(@)teatrulgong.ro
* Sibiu: ESTE Filmul de Miercuri prezintă filmul „Annette”, un musical regizat de Leos Carax, avându-i în rolurile principale pe Marion Cotillard şi Adam Driver. La ediţia din 2021 a câştigat premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Cannes. Proiecţia va avea loc de la ora 20:00, la Sala Mică a Centrului Cultural „Ion Besoiu”. Acest eveniment este organizat de Asociaţia ESTE FILM, în parteneriat cu Centrul Cultural „Ion Besoiu”
* Sibiu: Teatrul de Balet Sibiu prezintă reprezentaţia spectacolului de balet clasic „Spărgătorul de nuci”, coregrafia Vasile Petruţiu – ora 19:00
* Suceava: Alianța Franceză din municipiul Suceava, în parteneriat cu Institutul Francez din România, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava și Casa de Cultură a Studenților din Suceava, organizează, în cadrul „Lunii cadourilor artistice”, recitalul de poezie „Charles Gonzalès dit Baudelaire”, un omagiu adus poetei Carmen Veronica Steiciuc – ora 18:00, în sala Auditorium „Joseph Schmidt” din campusul universitar, și este prilejuit de comemorarea bicentenarului nașterii lui Charles Baudelaire. Intrarea este gratuită în limita locurilor disponibile
* Suceava: Începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, va avea loc spectacolul intitulat „Măscăriciul” după A. P. Cehov. Regia: Horaţiu Mălăele. Decorul: Nina Brumușilă. Costumele: Adriana Popa. Muzica: George Marcu. Dramatizarea şi adaptarea scenică: Niculae Urs şi Horațiu Mălăele
* Timișoara: De la ora 19:00, în cadrul Text Concerto, concept dezvoltat de Biblioteca Județeană Timiș, DJ K-lu va mixa contrapunctat de scurte inserturi literare. Și acest moment cultural inedit din cadrul festivalului LitVest se va desfășura tot pe scena Parcului Crăciunului de la Muzeul Satului Bănățean. Intrarea este liberă, iar accesul se face în baza certificatului verde. Finanțat de Consiliul Județean Timiș, Parcul Crăciunului este o sărbătoare a comunității timișene la care și-au adus aportul șase instituții de cultură: Muzeul Național al Banatului, Muzeul Național de Artă Timișoara, Muzeul Satului Bănățean Timișoara, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș, împreună cu Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”. În eveniment este implicată și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului, alături de Centrul Multifuncțional Bastion și Biroul de Cultură al Consiliului Județean Timiș. Parcul Crăciunului este deschis de marți până duminică, între orele 11:00 – 21:00, în perioada 4 – 23 decembrie 2021
– Sport
* CSA Steaua Bucureşti înfruntă echipa luxemburgheză VC Lorentzweiler, în manşa secundă a şaisprezecimilor de finală ale Cupei Challenge la volei masculin – ora 18:00, Sala ”Mihai Viteazul”
* Baia Mare: Are loc un meci în etapa a 15-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CS Minaur Baia Mare – CSU din Suceava – ora 18:00,la Sala Sporturilor ”Lascăr Pană”
* Cluj-Napoca: Conferinţă de presă organizată de clubul CFR Cluj, înaintea meciului cu FK Jablonec, ultimul din grupele competiţiei de fotbal Europa Conference League – ora 16:30, Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu”
* Oradea: CSM CSU Oradea întâlneşte echipa Benfica Lisabona, în prima sa partidă din Grupa K a competiţiei masculine de baschet FIBA Europe Cup – ora 18:00, Arena ”Antonio Alexe”
* Austria, Israel: CSM Lugoj şi CS Medgidia joacă în prima manşă a optimilor Cupei Challenge la volei feminin
- Niederoesterreich Sokol/Post – CSM Lugoj – ora 20:00, la Posthalle – Viena
- Hapoel Kfar Saba – CS Medgidia – ora 20:00, la Green Hall – Kfar Saba
* Germania, Franţa: CSM Arcada Galaţi şi CS Dinamo Bucureşti joacă în deplasare în manşa secundă a şaisprezecimilor de finală ale Cupei CEV la volei masculin
- United Volleys Frankfurt – CS Dinamo – ora 20:00, la Fraport Arena – Frankfurt pe Main
- Chaumont VB 52 – CSM Arcada Galaţi – ora 21:00, Palestra – Chaumont
* Grecia: CSM Volei Alba Blaj întâlneşte în deplasare echipa elenă AC PAOK Salonic, în prima manşă a optimilor de finală ale Cupei CEV la volei feminin – ora 19:00, PAOK Palace Sport – Salonic
– Diverse
* Cea de-a XII-a ediție a programului de burse private L’Oréal — UNESCO pentru Femeile din Știință – ora 11:30, talk-show live transmis online. Amalia Enache va fi gazda evenimentului și la va avea alături pe cele patru câștigătoare ale acestei ediții, de la care vom afla în exclusivitate cum ar putea schimba lumea în bine, prin proiectele lor de cercetare proaspăt finanțate. Meeting ID: 827 1294 6468. Passcode: 886BK5
– S-a întâmplat într-o zi de 8 decembrie
* Acum 208 ani (1813) avea loc prima audiţie a Simfoniei a VII-a în La major de Ludwig van Beethoven
* În urmă cu 189 de ani (1832) apărea (neregulat, 1-3 numere pe săptămână), la Bucureşti, primul periodic românesc oficial, „Buletin, Gazeta administrativă” (actualul Monitor Oficial al României), sub conducerea lui Ion Heliade-Rădulescu; Buletinul va apărea până la 26.I./7.II.1859, cu unele modificări de titlu, când va fi înlocuit de „Monitorul Oficial al Ţării Româneşti” (8/20)
* Cu 152 de ani în urmă (1869), în Bazilica Sfântul Petru, avea loc primul Conciliu al Vaticanului, convocat de Papa Pius al IX-lea prin scrisoarea apostolică „Aeterni Patris” din 29 iunie 1868. Acesta a fost cel de-al douăzecilea conciliu ecumenic al Bisericii Catolice. La conciliu au participat aproape 800 de reprezentanți din numeroase dieceze. Au avut loc 93 de ședințe ale conciliului între 8 decembrie 1869 și 1 septembrie 1870. Sarcinile primordiale au fost definiția dogmei Infalibilității Papale și confirmarea poziției Bisericii Catolice față de raționalism, relativism, liberalism şi materialism
* Acum 117 ani (1904) România semna, la Haga, alături de alte 24 de state, „Convenția internațională asupra regimului vaselor Crucii Roșii pe timp de război”
* Se împlinesc 100 de ani (1921), de când, în această zi, la ora 20:00, avea loc primul spectacol al Operei Române din Bucureşti (vechea denumire a Operei Naţionale Bucureşti), înfiinţate cu puţin timp înainte, cu spectacolul „Lohengrin” de Richard Wagner (cu text românesc după o traducere de Şt. O. Iosif), avându-l la pupitrul dirijoral pe George Enescu, iar ca regizor pe Adalbert Markowski. Sediul de atunci al Operei era vechea clădire a Teatrului Liric, de lângă Cişmigiu
* Acum 93 de ani (1928) Radiodifuziunea Română transmitea prima conferinţă adresată femeilor (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc la 1.XI.1928)
* Se împlinesc 80 de ani (1941) de când Canada şi Noua Zeelandă declarau război României (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale)
* În urmă cu 66 de ani (1955) era creat drapelul european, care cuprinde 12 steluţe galbene dispuse în cerc pe un fond albastru. Numărul steluţelor este invariabil, 12 fiind simbolul perfecţiunii, iar dispunerea lor simbolizează uniunea popoarelor europene. Această emblemă a fost adoptată de Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei, la propunerea Adunării Parlamentare. Începând din mai 1986, drapelul Consiliului Europei, este, totodată, şi emblema oficială a Uniunii Europene
* Cu 34 de ani în urmă (1987) preşedinţii american şi rus, Ronald Reagan, respectiv Mihail Gorbaciov, au semnat, la Washington, Tratatul cu privire la lichidarea rachetelor nucleare cu rază medie şi scurtă de acţiune (INF), intrat în vigoare la data de 1 iunie 1988. În data de 2 august 2019, Statele Unite ale Americii s-au retras oficial din Tratat, conform art. al XV-lea, întrucât „Rusia nu a revenit la respectul total şi verificat” al pactului. Moscova, la rândul ei, a anunţat încetarea existenţei Tratatului INF „la iniţiativa” SUA. Ministerul rus de Externe a dat publicităţii un comunicat în care se arăta că: „Pe 2 august 2019, la iniţiativa părţii americane, a încetat să mai fie aplicabil tratatul între Uniunea Sovietică şi Statele Unite privind eliminarea rachetelor cu raze intermediare şi scurte de acţiune, semnat la Washington pe 8 decembrie 1987”
* Acum 31 de ani (1990), în perioada 8 – 10 decembrie, avea loc, la Bucureşti, prima Conferinţă internaţională a organizaţiilor neguvernamentale care apără drepturile omului din cele 35 de state semnatare ale Actului final de la Helsinki, din 1.VIII.1975, şi ale documentului final al Reuniunii general-europene din 15.I.1989, desfăşurate la Viena
* Se împlinesc 30 de ani (1991) de când liderii Rusiei, Republicii Belarus şi Ucrainei decideau (la Brest, lângă Minsk/Belarus) crearea Comunităţii Statelor Independente (CSI). Actul constitutiv al CSI a fost semnat la 21 decembrie acelaşi an, la Alma-Ata/Kazahstan, de către 11 foste republici ale URSS, devenite între timp state independente. Documentul de fondare a CSI, precum şi retragerea lui Mihail Gorbaciov (25.XII.1991) din funcţia de preşedinte au consfinţit destrămarea şi dispariţia URSS de pe harta politică a lumii. Deși a fost unul dintre statele fondatoare ale CSI, din 2014, după anexarea Crimeei de către Rusia și începutul conflictului armat în Donbas, Ucraina nu a mai luat parte la activitățile CSI, iar la întâlnirile liderilor țărilor CSI din ultimii ani a fost reprezentată doar la nivel de ambasador. Pe data de 19 august 2020, Cabinetul de Miniștri al Ucrainei a adoptat decizia de retragere din patru acorduri și un memorandum de cooperare încheiate în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI). Potrivit premierului Ucrainei, Denis Șmihal, acordurile și-au pierdut sensul din cauza acțiunilor agresive ale Federației Ruse față de Ucraina
* Acum 17 ani (2004) reprezentanţi oficiali din douăsprezece țări din America de Sud semnau, în orașul peruan Cuzco, în timpul celei de-a treia Adunări a Șefilor Statelor Sud-Americane, o declarație prin care anunțau înființarea Uniunii Națiunilor Sud-Americane (UNASUR), o structură interguvernamentală gândită după modelul Uniunii Europene. Constituirea de uniuni monetare şi economice zonale reprezintă un element fundamental în procesul de aliniere la noua Ordine Mondială. Cea mai avansată materializare a unui astfel de proiect de uniune îl reprezintă Uniunea Europeană, dar această direcţie a fost urmată şi în celelalte zone ale lumii, concretizările la nivel geopolitic fiind uniunile continentale. Încercările au dus la rezultate concrete, începând cu Declaraţia de la Cuzco (8 decembrie 2004), continuând cu Comisia Strategică de Reflecţie (constituită în 2005), cu Declaraţia de la Cochabamba (adoptată în 2007) şi încheind cu Tratatul constitutiv al Naţiunilor Sud-Americane (semnat la 23 mai 2008, în Brasília). În aprilie 2018, șase țări – Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Paraguay și Peru – și-au suspendat calitatea de membru și, în luna august a aceluiași an, Columbia și-a anunțat retragerea din organizație. În martie 2019, președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a anunțat intenția țării sale de a se retrage din organizație. La 13 martie 2019, Ecuadorul a anunțat că se retrage din organizație, iar în 2020, Uruguay-ul s-a alăturat țărilor care și-au anunțat oficial retragerea din organizație
* Cu 6 ani în urmă (2015) peste 50.000 de pelerini s-au strâns în Piaţa San Pietro din Roma pentru a asista la ceremonia deschiderii Jubileului extraordinar al Anului Milostivirii. Cu ocazia celei de-a doua aniversări a alegerii sale în scaunul pontifical, la 11 martie, Papa Francisc a anunțat Anul Sfânt Extraordinar al Milostivirii, între 8 decembrie 2015, când se sărbătorește „Neprihănita Zămislire”, și 20 noiembrie 2016, când se sărbătorește Regele Christos. Inaugurarea a marcat totodată încheierea Conciliului Vatican II, din 1965, care a schimbat și a deschis Biserica spre modernitate. Acest prim „An Sfânt”, de la Jubileul Anului 2000/2001 al Papei Ioan Paul al II-lea, a fost marcat de numeroase evenimente, precum canonizarea Maicii Tereza de Calcutta, din luna septembrie. A fost prima dată în istoria jubileelor când s-a oferit posibilitatea de a deschide Poarta Sfântă. Cel care a instituit tradiția jubileelor la Roma a fost Papa Bonifaciu al VIII-lea, în anul 1300. El a prevăzut un jubileu la fiecare secol. Dar începând din 1475, pentru a permite tuturor generațiilor să trăiască cel puțin un An Sfânt, a fost reținută o perioadă de 25 de ani
Aniversări – Comemorări
– Neprihănita Zămislire (Calendarul Romano-Catolic 2021)
– „Ziua Constituţiei României”, sărbătorită pentru prima dată în anul 1995, ca urmare a unei hotărâri a Parlamentului; la 8.XII.1991 (- 30 de ani) a avut loc referendumul naţional prin care a fost aprobată Constituţia postcomunistă a României, adoptată de Adunarea Constituantă la 21.XI.1991 (Legea fundamentală a fost revizuită în urma referendumului naţional din 18-19.X.2003, varianta actuală fiind în vigoare din 29.X.2003)
– „Ziua Limbii Macedonene”, marcată în România din 2018, la iniţiativa deputatei Mariana Venera Popescu, reprezentantul macedonenilor în Parlamentul României, cu susţinerea Asociaţiei Macedonenilor din România. Ziua de 8 decembrie este declarată sărbătoare legală în Republica Macedonia, fiind sărbătorit Sfântul Clement al Ohridei, considerat primul autor de limbă slavonă
– 1876: S-a născut Hortensia Papadat-Bengescu, prozatoare şi autoare dramatică (m. 1955) – 145 de ani
– 1876: S-a născut istoricul Constantin I. Moisil, considerat întemeietorul numismaticii moderne în România (din 1910 a organizat Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române, pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii, şi a condus prima publicaţie românească de numismatică, „Buletinul Societăţii Numismatice Române”); între anii 1923 şi 1938 s-a aflat la conducerea Arhivelor Statului din Bucureşti, de numele său legându-se reorganizarea acestei instituţii şi înfiinţarea Şcolii Superioare de Arhivistică şi Paleografie; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (m. 1958) – 145 de ani
– 1881: S-a născut soprana Elena Drăgulinescu-Stinghe; membră fondatoare a Operei Române din Bucureşti (m. 1970) – 140 de ani
– 1893: A murit generalul Alexandru Cernat, comandant al Armatei române de operaţii în timpul Războiului pentru independenţă de la 1877-1878 (n. 1834)
– 1903, 8/21: A murit Gavriil Musicescu, compozitor, dirijor şi profesor; unul dintre primii muzicologi care au pătruns în esenţa comorilor folclorului românesc (n. 1847)
– 1910: S-a născut juristul Dragoş Rusu; lucrări de drept internaţional şi administrativ şi privind istoria gândirii juridice româneşti; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 1994)
– 1915: S-a născut compozitoarea Florica Dimitriu (m. 1993)
– 1928: S-a născut poetul, prozatorul, eseistul, publicistul şi profesorul Toma-George Maiorescu (m. 2019)
– 1932: S-a născut sculptorul Constantin Foamete (m. 1998)
– 1933: S-a născut Alecu Croitoru (numele real: Alexandru Gheorghe Croitoru), regizor de film, scenarist, actor, profesor universitar şi poet (m. 2017)
– 1937: S-a născut (la Heisi/Grecia) Sotiris Fotopoulos, fost preşedinte al Uniunii Elene din România (fondată de el în decembrie 1989, împreună cu un grup de iniţiativă); reprezentantul comunităţii elene în Parlamentul României în legislaturile 2000-2004 şi 2004-2008 (m. 2008)
– 1950: S-a născut Nicu Vladimir, cântăreţ de muzică folk (m. 1995)
– 1951: S-a născut medicul urolog Ioanel Sinescu, şeful Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal din Institutul Clinic Fundeni, rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 2011 – 70 de ani
– 1953: S-a născut Mihai Dinu Gheorghiu, sociolog, profesor universitar, eseist şi critic literar
– 1955: S-a născut chimistul și profesorul Cristian Sorin Silvestru; contribuții la dezvoltarea chimiei organometalice şi coordinative; membru titular al Academiei Române din 2017
– 1957: S-a născut Ştefan Hruşcă, solist vocal, instrumentist şi compozitor
– 1972: A murit prozatorul Ieronim Şerbu (pseudonimul lui Afon Herz Erick); împreună cu Dan Petraşincu a fondat, în 1932, revista „Discobolul” (n. 1911)
– 1981: A murit tenorul Ion Dacian (pe numele său real Ion Pulcă); în 1990 Teatrul de Operetă a fost numit Teatrul de Operetă „Ion Dacian”, iar în anul 2000 printr-o Hotărâre de Guvern, numele a fost schimbat în Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” Bucureşti. În februarie 2011, Şcoala Generală din localitatea natală (comuna Saschiz, jud. Mureş) a primit numele său, devenind Gimnaziul de Stat „Ion Dacian” (n. 1911) – 40 de ani
– 1985: A murit inginerul chimist Cornel Bodea; considerat unul dintre fondatorii biochimiei vegetale pe plan naţional şi internaţional; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1903)
– 1996: A murit Marin Sorescu, poet, prozator, dramaturg, publicist, eseist și pictor; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1936) – 25 de ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) menționează ca dată a decesului 6.XII.1996
– 2002, 8/9: A murit artista decoratoare Florica Vasilescu (n. 1922)
– 2005: A murit Dumitru D. Stancu, compozitor şi folclorist (n. 1915)
– 2007: A murit actorul Ion Fiscuteanu (n. 1937)
– 2016: A murit Romulus Rusan, prozator, editor şi reporter; unul dintre membrii fondatori al organizaţiei neguvernamentale „Alianţa Civică”; a fost director în cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, conducând Centrul Internaţional Pentru Studiul Comunismului; fondator, împreună cu poeta şi soţia Ana Blandiana, al Memorialului de la Sighet (n. 1935) – 5 ani
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Anunțarea unei propuneri de lege a UE pentru reglementarea condițiilor de lucru prin intermediul aplicaţiilor
– Luxemburg: Curtea de Conturi Europeană publică raportul privind măsurile UE de combatere a şomajului de lungă durată
– Berlin: Bundestagul organizează o sesiune pentru alegerea în funcţia de cancelar a social-democratului Olaf Scholz, punând astfel capăt celor 16 ani de putere ai conservatoarei Angela Merkel. Olaf Scholz, în vârstă de 63 de ani, urmează să fie ales de către deputaţi, în Bundestag, înaintea transferului puterii, în aceeaşi zi. După ce va fi ales de deputaţi, viitorul cancelar va fi primit de către preşedinte, care-i va înmâna, atât acestuia cât şi miniştrilor acestuia, „actul nominalizării”, o ceremonie care marchează începutul oficial al mandatului său de patru ani. Cancelarul se va întoarce, apoi, în Bundestag, unde depune jurământul, după care se va deplasa la sediul Cancelariei în vederea transferului puterii
– Moscova: Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis va face o vizită în Rusia, în cadrul căreia va purta convorbiri cu președintele rus Vladimir Putin
– Strasbourg: În cadrul ședinței plenare a Comisiei Europene pentru Eficiența Justiției (CEPEJ) a CoE, grupurile de lucru privind evaluarea sistemelor judiciare asupra calității justiției, cyberjustiției și inteligenței artificiale în domeniul justiției, precum și asupra gestionării timpului judiciar, își vor prezenta lucrările curente, în cadrul unui eveniment hibrid. Următoarele documente vor fi examinate în vederea adoptării acestora: programul de activitate al CEPEJ pentru perioada 2022-2023; Planul de acțiune 2022-2025: „Digitalizarea pentru o justiție mai bună”; o notă conceptuală pentru a asigura aplicarea și urmărirea Cartei etice europene privind utilizarea inteligenței artificiale în sistemele judiciare și în mediul acestora; Orientările privind depunerea electronică a instanțelor (e-filing) și digitalizarea instanțelor; Orientările SATURN revizuite pentru gestionarea timpului judiciar (a patra revizuire). Reprezentanții inițiativelor premiate ale Premiului Crystal Scales of Justice 2021 își vor prezenta proiectele membrilor CEPEJ precum și membrilor reprezentanțelor permanente la Consiliul Europei. Această prezentare este deschisă și presei și publicului (8 – 9 dec.)
– Strasbourg: Reuniunea Comitetului Director pentru Cultură, Patrimoniu și Peisaje al Consiliului Europei, ocazie cu care va fi prezentat progresul unui nou proiect al Consiliului Europei, #expoziția digitală „Free to Create – Create to be Free”, care se concentrează pe libertatea artistică într-o societate democratică. Expoziția care prezintă lucrări de artă din Germania, Polonia, Serbia și Azerbaidjan va avea loc după lansarea de către Comitet a „Manifestului privind libertatea de exprimare a artei și culturii în era digitală”
– Kansas City, SUA: Președintele american Joe Biden vizitează Missouri pentru a-și prezenta planul de infrastructură
– Helsinki: Vizita prim-ministrului suedez Magdalena Andersson, în Finlanda
– Vilnius, Lituania: Întâlnirea prim-miniștrilor leton și estonian, Krisjanis Karins, și Kaja Kallas
– Quito, Ecuador: Ministrul francez al Comerțului Exterior, Franck Riester, se va întâlni cu președintele ecuadorian, Guillermo Lasso
– Paris: Summit-ul ministerial virtual OCDE-ALC privind guvernanța
– Frankfurt: Banca Centrală Europeană organizează conferința Comitetului european pentru riscuri sistemice cu un cuvânt de bun venit din partea președintelui, Christine Lagarde
– Bruxelles: Hotărârea instanței belgiene privind situația curierilor Deliveroo
– San Francisco, SUA: Microsoft lansează „Halo Infinite”, cea mai recentă versiune a francizei Halo
– Washington: Audierea șefului Instagram, Adam Mosseri, în Senat
– Irvine, SUA: Ceremonia de decernare a Premiului Nobel 2021 laureaților David Julius și Ardem Patapoutian (Medicină) și David Card și Guido Imbens (Economie)
– Barcelona: Inaugurarea turnului Fecioarei Maria din Bazilica Sagrada Familia
– Phnom Penh, Cambodgia: Înmormântarea prințului Norodom Ranariddh, fost prim-ministru
– Putrajaya, Malaysia: Este așteptat verdictul în apel împotriva unei hotărâri pentru corupție a fostului prim-ministru Najib Razak
– Corsham, Regatul Unit: Un pian care a aparținut grupului Queen va fi vândut la licitație
– Hanovra, Germania: TUI – rezultate anuale
– Amsterdam: Conferință de presă privind restaurarea tabloului „Rondul de noapte” de Rembrandt
– Baikonur, Kazahstan: Lansarea unei rachete Soyuz care îl va transporta pe miliardarul japonez Maezawa pe Stația Spațială Internațională
– Se dispută meciuri în ultima etapă a grupelor Ligii Campionilor la fotbal
- Grupa E (ora 22:00): Bayern Munchen – FC Barcelona, Benfica – Dinamo Kiev
- Grupa F (ora 22:00): Atalanta – Villarreal, Manchester United – Young Boys Berna
- Grupa G (ora 22:00): RB Salzburg – Sevilla FC, VfL Wolfsburg – Lille OSC
- Grupa H (ora 19:45): Juventus – Malmoe FF, Zenit St. Petersburg – Chelsea
Aniversări – Comemorări
– 65 î.Hr: S-a născut poetul latin Horaţiu (Quintus Horatius Flaccus) (m. 8 î.Hr.)
– 1681: A murit pictorul olandez Gerard Terborch (n. 1617) – 340 de ani
– 1830: A murit Benjamin Constant, scriitor, ziarist şi om politic francez; unul dintre primii gânditori politici care s-a autodenumit liberal și un important doctrinar al liberalismului din secolul al XIX-lea (n. 1767, la Lausanne/Elveţia)
– 1832: S-a născut Bjørnstjerne Bjørnson, poet, prozator, dramaturg şi publicist norvegian, unul dintre „cei patru mari” ai literaturii norvegiene a secolului al XIX-lea (alături de Henrik Ibsen, Alexander Kielland şi Jonas Lie); Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1903 (m. 1910)
– 1844: S-a născut Charles Émile Reynaud, fotograf, artist, profesor şi inventator francez, precursor al cinematografiei prin praxinoscop-ul său (un aparat optic care crea iluzia mişcării), premiat la Expoziţia Universală de la Paris, din 1878, şi prin „teatrul optic” (1888), care permitea proiectarea unei animaţii pe un ecran cu ajutorul a două lanterne magice; pe 28 octombrie 1892, a proiectat primul film animat în public, „Pauvre Pierrot”, la Musée Grévin din Paris (m. 1918)
– 1862: S-a născut dramaturgul francez Georges Feydeau; autor celebru de vodeviluri şi comedii înrudite cu farsa (m. 1921)
– 1864: S-a născut Camille Claudel, sculptoriță franceză și artist grafic; sora poetului și diplomatului Paul Claudel, iubita și colaboratoarea sculptorului Auguste Rodin (m. 1943)
– 1864: A murit George Boole, matematician, logician şi filosof britanic; considerat creatorul logicii matematice moderne (n. 1815)
– 1865: S-a născut compozitorul finlandez Jean Sibelius, a cărui muzică a avut un rol esenţial în formarea identităţii naţionale finlandeze (m. 1957)
– 1886: S-a născut pictorul mexican Diego Rivera (m. 1957) – 135 de ani
– 1890: S-a născut compozitorul ceh Bohuslav Martinů (m. 1959)
– 1902: S-a născut Wifredo Lam, pictor, litograf, sculptor şi ceramist cubanez (m. 1982)
– 1916: S-a născut regizorul american de film Richard Fleischer (m. 2006) – 105 ani
– 1918: S-a născut baritonul francez Gérard Souzay (m. 2004)
– 1921: S-a născut Ecaterina Cazimirov, actriță din Rep. Moldova (m. 2012) – 100 de ani
– 1922: S-a născut (la Berlin) pictorul britanic Lucian Freud, nepotul celebrului psihanalist Sigmund Freud (m. 2011)
– 1925: S-a născut Sammy Davis Jr., dansator, cântăreţ, multi-instrumentist, actor de comedie şi entertainer american (m. 1990)
– 1927: A murit Paul Gore, istoric şi publicist din R. Moldova; contribuţii la studiul istoriei românilor basarabeni; a susţinut mişcarea de eliberare a Basarabiei şi de unire a acesteia cu România; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1875)
– 1930: S-a născut Maximilian Schell, actor, producător, regizor, scenarist austriac (m. 2014)
– 1936: S-a născut actorul american de film David Carradine (fiul legendarului actor John Carradine) (m. 2009) – 85 de ani
– 1939: S-a născut flautistul irlandez Sir James Galway, supranumit „Omul cu flautul de aur”
– 1942: S-a născut Toots Hibbert, cântăreț și compozitor jamaican, unul dintre artiştii care au contribuit esenţial la popularizarea curentului muzical reggae şi solist al trupei Toots and the Maytals (m. 2020)
– 1943: S-a născut cântărețul, compozitorul și textierul american Jim Morrison, solistul trupei rock „The Doors” (m. 1971)
– 1943: S-a născut poetul, prozatorul şi profesorul american James Tate, recompensat în 1992 cu premiul Pulitzer, pentru volumul „Selected Poems” (m. 2015)
– 1947: S-a născut Gregg (Gregory LeNoir) Allman, cântăreţ, compozitor şi clăpar american, pionier al rockului sudist; cofondator al trupei „The Allman Brothers Band” (m. 2017)
– 1953: S-a născut actriţa americană de film Kim Basinger
– 1957: S-a născut actriţa şi prezentatoarea tv. rusă Marina Golub (m. 2012)
– 1961: A murit matematicianul italian Francesco Severi, considerat întemeietorul şcolii italiene de geometrie; membru de onoare străin al Academiei Române (1938) (n. 1879) – 60 de ani
– 1966: S-a născut cântăreaţa britanică Sinead O’Connor – 55 de ani
– 1966: S-a născut Rim Banna, cântăreață și compozitoare palestiniană; cunoscută pentru interpretările sale moderne ale muzicii și poeziei tradiționale palestiniene (m. 2018) – 55 de ani
– 1978: A murit Golda Meir, om politic israelian, unul dintre fondatorii statului Israel (1948); ministru de externe (1956-1966); prim-ministru (1969-1974) (n. 1898, la Kiev, Ucraina)
– 1980: A murit (a fost asasinat, la New York) John Lennon, interpret şi compozitor britanic de muzică pop; membru fondator al cunoscutei formaţii „The Beatles” (n. 1940)
– 1997: A murit (la Paris) Léon Poliakov, istoric şi filosof francez de origine rusă; autor al unei monumentale istorii a antisemitismului (n. 1910)
– 2000: A murit geograful chinez Huang Bingwei, considerat fondatorul geografiei moderne în ţara sa; cercetările sale s-au îndreptat în trei direcţii: bilanţul apă-căldură, geografia chimică şi comunităţile biogeografice; membru corespondent din străinătate al Academiei Române (1965) (n. 1913)
– 2013: A murit Sir John Warcup-Cornforth, chimist britanic de origine australiană; a obţinut prima sinteză totală a unui steroid (colesterolul); Premiul Nobel pentru Chimie pe 1975, împreună cu elveţianul Vladimir Prelog (n. 1917)
– 2016: A murit astronautul şi senatorul John Glenn, primul american care a orbitat în 1962 în jurul Pământului (n. 1921) – 5 ani
– 2017: A murit Vladimir Curbet, coregraf, folclorist, publicist și profesor din R. Moldova; conducătorul ansamblului de dansuri populare „Joc” (n. 1930)
– 2018: A murit Liudmila Alexeeva, activistă pentru drepturile omului, fostă disidentă sovietică şi unul dintre simbolurile rezistenţei în Rusia contemporană (n. 1927)
– 2019: A murit ieromonahul Efrem Filotheitul din Arizona (Ioannis Moraitis pe numele de mirean), unul dintre cei mai renumiți părinți ortodocși contemporani, duhovnic al mai multor mănăstiri din Sfântul Munte şi din Grecia, ctitor a 19 mănăstiri în Statele Unite ale Americii și Canada; ucenic al părintelui Iosif Isihastul (m. 1959), lângă care s-a nevoit timp de 12 ani (n. 1927, în Grecia)
– 2019: A murit Hirokazu Kanazawa, maestru japonez de arte marțiale în stilul de karate Shotokan, de renume mondial; a fost instructorul șef și președintele Federației Internaționale de Shotokan Karate-Do, o organizație pe care a înființat-o după ce a părăsit Asociația Japoneză de Karate; în anul 2002 a primit gradul de 10 Dan, devenind astfel Karate-ka cu cel mai mare grad în Karate Tradițional (n. 1931)
– 2019: A murit actorul, cântărețul și regizorul american de origine franco-elveţiană Rene Auberjonois; cunoscut pentru rolul său din „Star Trek: Deep Space Nine” din anii ’90 ai secolului trecut (n. 1940)