Risipa alimentară este la cote ridicate, mai ales în perioada sărbătorilor, în timp ce încă mai sunt copii care se culcă seara flămânzi, după cum arată cel mai recent studiu realizat de organizația Salvați Copiii România.
Pentru a le întinde o mână de ajutor, Crucea Roșie derulează proiectul ”Banca de alimente” și face un apel la implicare. Carmen Lungu este directoarea Crucii Roșii filiala Constanța.
Carmen Lungu: Este o tradiție pe care noi o avem de 12 ani în aceleași hipermarketuri, orice pungă de făină, un pateu, o sticlă de ulei ajută mai ales acum de sărbători ca lumea să aibă din ce să își pregătească câte ceva. Ceea ce pot să spun cu certitudine este că aceste lucruri vor ajunge fix la persoanele care au strictă nevoie de ele.
Este drept că sunt foarte multe persoane sărace, dar am întâlnit și cazuri în care le-au vândut pentru băutură și atunci este exclus să mai ajungem la acele persoane. Punem accent în special pe familiile cu copii mulți și au grijă de acești copii și la bătrâni./gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 decembrie