Președintele american, Joe Biden, l-a avertizat pe omologul său rus, Vladimir Putin, cu o reacție robustă din partea Statelor Unite, în cazul unei noi invazii a Ucrainei. Cei doi au discutat ieri peste două ore, printr-o legătură video special creată, potrivit corespondentului nostru la Moscova. Corespondenta noastră la Washington transmite că înainte și după summitul virtual americano-rus, președintele Biden a avut convorbiri cu principalii lideri europeni pentru un răspuns coordonat la adresa Moscovei. Doina Saiciuc relatează din capitala federală americană.
Reporter: Ceea ce nu am făcut în 2014, suntem pregătiți să facem acum – l-a prevenit președintele Biden pe președintele rus Putin în summitul virtual de peste două ore de ieri, referindu-se la potențialul unei noi invazii a Rusiei în Ucraina, după cea din 2014, când a anexat ilegal Crimeea.
„Președintele Biden a fost direct și categoric cu preşedintele Putin”, a spus într-o conferință de presă, la aproximativ trei ore după summit, consilierul pentru securitate națională, Jack Sullivan.
Jack Sullivan: I-a spus clar președintelui Putin că dacă Rusia va invada din nou Ucraina, Statele Unite şi aliații europeni vor răspunde cu măsuri economice puternice.
Reporter: Jack Sullivan a spus, de asemenea, că Statele Unite vor furniza mai multe echipamente de apărare Ucrainei și vor consolida poziția aliaților din flancul de est al NATO, ca răspuns la o escaladare a Rusiei.
Jack Sullivan: În eventualitatea unei invazii în Ucraina, a unei escaladări militare, evident mulți dintre aliații noștri de pe flancul de est, aliații baltici, România, Polonia și alte țări vor fi din ce în ce mai îngrijorate în legătură cu securitatea lor și integritatea teritorială a ţărilor lor. Vor aștepta desfășurarea de mai multe capabilității şi, potențial, de mai multe trupe americane, iar Statele Unite doresc să răspundă pozitiv acestor așteptări, în cazul în care Rusia va invada din nou Ucraina.
Reporter: Între timp, tot ieri, într-o audiere în Senat. Victoria Nuland, subsecretarul de stat pentru afaceri politice, a spus că o invazie rusească în Ucraina ar periclita controversatul gazoduct Nord Stream 2. În cazul unei invazii, conducta ar fi oprită, a spus Nuland.#HUN/csimion/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 decembrie