Salariul minim brut pe economie creşte de la 1 ianuarie (Marius Budăi)

Realizator: Cristina Dumitrescu – Salariul minim brut pe economie crește de la 1 ianuarie la 2.550 de lei, spune ministrul muncii, Marius Budăi. El a anunțat că a semnat şi trimis spre avizare două ordonanțe de urgență privind majorarea alocațiilor pentru copii, respectiv creșterea punctului de pensie, precum și alocarea celei de-a 13-a indemnizații pentru persoanele cu dizabilități.

Marius Budăi: Prima ordonanță am semnat-o împreună cu doamna ministru Gabriela Firea și se referă la majorarea alocațiilor de stat pentru copii, așa cum a fost prevăzută în programul de guvernare, ordonanță care a plecat de la Ministerul Muncii către ministerele avizatoare și atunci când va primi avizul va fi promovată în ședința de guvern. A doua ordonanță se referă la majorarea pensiilor și anume pensia minimă se va majora de la valoarea de 800 de lei la valoare de 1.000 de lei, iar valoarea punctului de pensie va fi majorată de la valoarea de 1.442 la valoarea de 1.586 de lei.

Realizator: Ministrul muncii a precizat că impactul bugetar suplimentar este de 12 miliarde de lei la pensie, 1,9 miliarde de lei pentru alocațiile copiilor și 225 de milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu dizabilități, ne-a transmis reporterul Cătălin Purcaru./geftene/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 decembrie