18 iulie 1933: are loc la Bucureşti, la Consiliul de Război din Calea Plevnei, procesul ceferiştilor participanţi la grevele din februarie · sunt 125 de inculpaţi şi 20 de avocaţi · rezultatul anchetelor şi percheziţiilor duce la acuzaţii grave: complot împotriva siguranţei statului, legături cu organizaţii externe de extremă stânga · 20 august 1933: sentinţele variază între muncă silnică pe viaţă (C. Doncea şi D. Petrescu), 20 de ani muncă silnică (G. Vasilichi), 15 ani muncă silnică (Gheorghiu Dej şi Chivu Stoica) şi alte pedepse mai mici · 1934: se rejudecă procesul la Craiova, rămânând numai primii opt acuzaţi dintre cei 125 din primul proces · avocaţii apărării sunt ai Biroului Juridic al PCdR · comuniştii se apără susţinând că viaţa grea a scos oamenii în stradă, în timp ce acuzarea încearcă să dovedească faptul că agenţi ai Cominternului s-au ocupat cu organizarea greviştilor · reiese rolul spionajului sovietic şi al acţiunilor subversive ale Cominternului · comuniştii fac din aceste procese un spectacol, cu discursuri ale acuzaţilor, de tip bolşevic, învăţate pe de rost, scrise de activişti PCdR.
„Stă la masa lui poetul. Ai crede că se odihneşte, dar până să toarne viaţa în imagini, cât trudeşte!” Versurile acestea au fost scrise de Eugen Constant (pe numele lui adevărat Constantinescu, 1890-1975), poet, dramaturg şi gazetar, fiul unui plăpumar craiovean cu opt copii. Până să devină scriitor şi activist comunist, Eugen Constant fusese expert contabil, profesor la o şcoală industrială de pielari şi apoi secretar la Teatrul Naţional din Craiova. Perioada proceselor ceferiştilor l-a găsit în Sindicatele Unitare „roşii” şi redactor la ziarul Apărarea ceferiştilor din oraşul natal. Scrisese până atunci la mai multe gazete, dar la Apărarea ceferiştilor îşi arătase mai clar orientarea către „lupta de clasă”.
Arhiva Radiodifuziunii păstrează o înregistrare-document în care, cu trei ani înainte de a se stinge din viaţă, Constant îşi povestea amintirile din acei ani ai grevelor muncitoreşti, într-un limbaj care îmbina metafora cu şablonul propagandistic. Nu pregeta nici el, asemeni altor foşti ilegalişti, să-l tămâieze pe Nicolae Ceauşescu aflat în momentul înregistrării în vârful ierarhiei „de partid şi de stat”.
Audio: Eugen Constant, înregistrare realizată de Radiodifuziunea Română, 1972
„Intelectualii îşi spun cuvântul în procesul ceferiştilor”
„Forţele populare de la noi şi cele de peste hotare, la răsunetul ororilor dezlănţuite şi al procesului regizat, şi-au manifestat solidaritatea cu epicele lupte ale ceferiştilor şi petroliştilor, cerând eliberarea celor arestaţi şi schingiuiţi. Ca unul care am cunoscut din plin greul asupririlor, când omul cinstit îşi apără drepturile vitale, în semn de vibrantă simpatie pentru mişcarea feroviară şi petrolieră, în cadrul rejudecării la Craiova a odiosului proces, după ce Consiliul de Război din Bucureşti îi condamnase în august 1933, cu asprime, pe vajnicii conducători ai grevei la ani grei de temniţă, am cerut, concomitent cu poetul şi dramaturgul Victor Eftimiu, eliberarea lor. Articolele noastre au apărut pe prima pagină a ziarului Apărarea ceferiştilor nr. 1 din 16 iunie 1934. Textul rândurilor mele suna astfel: <Am admirat întotdeauna şi am elogiat cu resursele mele literare forţele producătoare ale societăţii. Dimpotrivă, am biciuit cu frenezie elementele parazitare care, dispreţuind munca, n-au făcut altceva decât să stoarcă seva. […] Când nenorocirea şi împilarea periclitează viaţa unui muncitor, o instinctivă solidaritate impinge pe toţi factorii de producţie indiferent de convingerile politice să-l salveze din impas. Iată de ce nădăjduiesc că muncitorii ceferişti arestaţi vor fi eliberaţi>.
Ambele articole, vădind o spontană aderenţă la cauza proletariatului, s-au bucurat de o bună apreciere, ele purtând în antetul ziarului această indicaţie: Intelectualii îşi spun cuvântul în procesul ceferiştilor. […] Procesul muncitorilor de la CFR a răscolit multe conştiinţe şi sperăm că va putea antrena altele şi mai numeroase pentru a impune eliberarea celor arestaţi. Nu m-am temut de măsurile pe care le pregătea chestorul poliţiei locale, Scarlat Constangioară, înaintând inspectorului general de poliţie un raport cu următorul conţinut: <Am onoarea a vă raporta că în localitate a luat fiinţă un comitet de apărare a ceferiştilor… Scopul pentru care a luat fiinţă este de a face propagandă pentru achitarea celor arestaţi.> […] Raportul poartă rezoluţia: <Spre supraveghere.> Documentul acesta se află în Arhiva Institutului de Istorie a Partidului de pe lângă CC al PCR, dosarul purtând numărul 42 313, pagina 85.”
„Militantismul adolescentin al tovarăşului Nicolae Ceauşescu”
„În legătură cu procesul, cert este că, plecând din Bucureşti cu misiune specială, a venit în localitate şi a fost găzduit de mine un tovarăş, vechi prieten ilegalist, responsabil de presă al partidului. Rezervându-i o cameră anume, m-a rugat să las ferestrele deschise, nezăvorâte, ca să le poată escalada rapid în caz că i-ar fi mirosit urma agenţii Siguranţei. Tribunalul nostru era cu străşnicie păzit pentru a paraliza orice posibilitate de manifestare civică a sentimentului de solidaritate cu arestaţii. Este de semnalat cu admiraţie militantismul adolescentin al tovarăşului Nicolae Ceauşescu, numărând pe atunci numai 16 ani, care, împeună cu alţi trei tineri, Vasile Gabor, Vasile Pogăceanu şi Ion Brad, strânseseră 22 de liste de subscripţie şi scrisorile protestatare ale multor cetăţeni, fapt ce a dus la arestarea lor de către poliţie şi predarea Parchetului de Dolj. Aci, cu o impresionantă luciditate şi prestanţă, cel care avea să devină eminetul om de stat cu renume mondial şi mentorul destinelor patriei noastre socialiste a răspuns procurorului: <Sunt delegat de muncitorii din capitală să fac declaraţie favorabilă ceferiştilor implicaţi în proces>. Rezultatul: cei patru tineri au fost puşi în libertate.
Tenacitatea, spiritul combativ şi ideea de sacrificiu pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor de care au dat dovadă comuniştii alcătuiesc jaloanele victoriei finale. În vreme ce zbirii tribunalului tunau şi fulgerau împotriva pretinşilor acuzaţi, din boxă s-au auzit atunci, în acea lună a cireşarului, răspicat şi concludent, cuvintele celui mai autorizat dintre conducătorii grevei: <Procesul acesta este un fals, căci acuzaţii nu se află pe aceste bănci, acuzaţii adevăraţi se găsesc în guvern, în Direcţia CFR şi-n sindicatele reacţionare. Sentinţa pe care o veţi pronunţa, departe de a intimida pe muncitori de la drumul lor, va însemna un îndemn la acţiune şi un îndemn la luptă!>”
[Înregistrare realizată de Radiodifuziunea Română, 1972]
