Ministrul român al apărării, Vasile Dîncu, afirmă că NATO ar trebui să considere Rusia drept o amenințare militară serioasă

Ministrul român al apărării, Vasile Dîncu, afirmă că NATO ar trebui să considere Rusia drept o amenințare militară serioasă. La Forumul Aspen de la Bucureşti, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a vorbit și el despre comportamentul agresiv al Rusiei și i-a îndemnat pe aliați să investească în infrastructurile critice și să diminueze dependența de resursele din state care sunt potențiali adversari. Carmen Gavrilă relatează:
Reporter: Secretarul general al NATO a numit Rusia şi China drept principalii actori globali care subminează ordinea mondială bazată pe reguli şi ambele acţionează în zone care au devenit esenţiale pentru securitatea spaţiului democratic.
Jens Stoltenberg: Adversarii noştri potenţiali se folosesc de vulnerabilităţile noastre ca să-şi concretizeze interesele şi investesc în infrastructurile noastre critice ca să poată inverveni în societăţile noastre, şi încearcă să exploateze dependenţa noastră de materii esenţiale, ca gazele, petrolul şi mineralele rare.
Reporter: Ministrul apărării, Vasile Dîncu, a explicat că NATO trebuie să aibă o imagine realistă despre situaţia generală de securitate şi a spus că Rusia are un plan cuprinzător de destabilizare a Alianţei, inclusiv printr-o potenţială agresiune în Ucraina.
Vasile Dîncu: Rusia ar trebui să fie reflectată ca potenţială ameninţare serioasă la adresa NATO din perspectivă militară. Evident, dialogul trebuie să rămână principala formă şi să fie intensificat, dar, cu toate că NATO, timp de un deceniu, a mers pe acest concept, în acest moment vedem că nu a dat rezultate, cel puţin pe termen mediu.
Reporter: Ministrul apărării a adăugat că propaganda şi dezinformarea, mai puţin semnificative acum 10 ani, s-au transformat din ameninţări colaterale în unele principale./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 decembrie