Aproape 1.500 de dosare de daună au fost soluționate în cazul Companiei de Asigurări City Insurance

Aproape 1.500 de dosare de daună au fost soluționate până la 10 decembrie în cazul Companiei de Asigurări City Insurance, valoarea acestora fiind de 4,6 milioane de lei – potrivit Autorității de Supraveghere Financiară. Fondul de Garantare a Asiguraților, care gestionează acest proces, finalizează în medie aproximativ 200 de dosare pe zi, iar plățile sunt efectuate în zilele următoare aprobării. Pe baza cererilor depuse de păgubiţii City Insurance, Fondul a deschis aproape 9.000 de dosare – transmite reporterul nostru Iulian Olescu./lalexandrescu/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 decembrie