Începând din luna februarie, marile magazine alimentare trebuie să predea produsele alimentare Centrului de Salvare a Alimentelor (Élelmiszermentő Központ Nonprofit Kft.-ÉMK), cu cel puţin 48 de ore înainte de expirarea termenului de valabilitate – a hotărât, marţi, Parlamentul Ungariei, prin modificarea legii care reglementează activitatea lanţurilor de magazine alimentare. Amendamentul pentru reducerea risipei alimentare a fost adoptat cu 138 de voturi pentru şi 1 vot împotrivă, printr-o procedură de urgenţă, la propunerea Guvernului ungar. Reglementarea nu face referire la alimentele cu o perioadă de valabilitate mai mică de 48 de ore.
Modificarea afectează comercianţii ale căror vânzări nete anuale depăşesc 100 de miliarde de forinţi (273 milioane euro). Magazinele afectate pot oferi alimente şi organizaţiilor caritabile. Scopul legii este ca alimentele, al căror termen de valabilitate expiră curând, să ajungă la cei nevoiaşi, nu la gunoi. În expunerea de motive a legii se arată că Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO) estimează că aproximativ o treime din alimentele produse sunt aruncate, deşi producerea acestora necesită resurse importante. Potrivit unui sondaj UE, peste 5% din deşeurile alimentare se formează pe parcursul comercializării. Magazinele în cauză trebuie să întocmească un plan de reducere a risipei alimentare, care trebuie depus la Centrul de Salvare a Alimentelor. Primele astfel de planuri trebuie trimise până la data de 31 mai 2022. De asemenea, magazinele trebuie să desemneze şi un responsabil cu salvarea alimentelor. Magazinele care nu reuşesc să realizeze un astfel de plan sau care depăşesc anual cantitatea planificată de risipă alimentară cu peste 2%, vor fi amendate. Va creşte şi taxa pe comerţul cu amănuntul din vânzări pentru marile magazine alimentare, de la 2,5 %, la 2,7%. Legea va intra în vigoare începând cu data de 1 februarie 2022./ademeny/csimion
MTI – 14 decembrie