Compania de distribuție a gazelor din Republica Moldova „Moldovagaz” solicită marilor consumatori să plătească un avans pentru gaze din cauza lipsei de fonduri pentru efectuarea plăţilor către Gazprom pentru livrările curente. „Achitaţi până la 15 decembrie 2021 costul volumului de gaze naturale consumat în luna noiembrie şi analizaţi suplimentar posibilitatea achitării în avans până la 20 decembrie 2021 a costului gazelor consumate în prima jumătate a lunii decembrie a acestui an” – anunţă, marți, serviciul de presă al „Moldovagaz”. Compania a venit cu o astfel de solicitare la consumatorii noncasnici pentru „a minimiza riscurile de limitare a aprovizionării cu gaze după data de 20 decembrie a acestui an”. Amintim că, în luna noiembrie, Republica Moldova s-a aflat într-o situație de criză, când Gazprom a fost aproape gata să întrerupă aprovizionarea cu gaze a republicii din cauza restanțelor la plăţile curente. Atunci Guvernul republicii a alocat în acest scop 74 de milioane de dolari, însă, astăzi, premierul republicii, Natalia Gavriliţa, a declarat că autoritățile s-au angajat să ajute compania cu plăţile în noiembrie, când s-a produs o creștere a prețurilor la combustibil albastru, dar că nu ar trebui să mai facă acest lucru. În opinia observatorilor, în decembrie, problema ar putea fi provocată din nou de așa-numitul „cash gap” din cauza diferenței de consum dintre lunile de toamnă și cele de iarnă, când acesta crește brusc./ssirbu/gpodea
(www.tass.ru – 14 decembrie)