Preşedintele american, Joe Biden, le-a desemnat, miercuri, pe Caroline Kennedy, pentru funcţia de ambasador în Australia şi pe Michelle Kwan – patinatoare olimpică – pentru funcţia de ambasador în Belize, a anunţat Casa Albă.
Kennedy, în vârstă de 64 de ani, este fiica lui John Kennedy, al 35-lea preşedinte al Statelor Unite, care a fost asasinat în 1963. Anterior, Caroline Kennedy a fost ambasador al SUA în Japonia, în perioada 2013 – 2017, în mandatul preşedintelui Barack Obama. Kwan a obţinut două medalii de argint olimpice la patinaj artistic. Ea a îndeplinit rolul de consilier pentru probleme ale femeilor, în cadrul Departamentului de Stat.
Australia este un aliat-cheie al SUA, iar această relaţie a devenit şi mai puternică, ca răspuns la influenţa tot mai mare a Chinei în Asia şi nu numai. Experienţa lui Kennedy în Japonia s-ar putea dovedi utilă la Canberra, în condiţiile în care atât Australia, cât şi Japonia sunt state membre ale aşa-numitului grup Quad, ce include SUA şi India, pentru extinderea cooperării în faţa ascensiunii Chinei.
Nu este clar când va fi confirmată numirea lui Kennedy în funcţie, ce necesită aprobarea Senatului. Republicanii din Senat au blocat zeci de nominalizări făcute de Biden în posturi diplomatice, inclusiv desemnarea lui Nicholas Burns pentru funcţia de ambasador în China, de la nominalizarea acestuia, în luna august./mbrotacel/csimion
REUTERS – 16 decembrie