UE trebuie să fie unită, pentru că este asaltată pe mai multe fronturi de Rusia, susţin liderii statelor baltice şi central-europene

Liderii statelor baltice şi central-europene membre ale Uniunii Europene au declarat joi că blocul european se află sub un atac pe mai multe fronturi din partea Rusiei şi UE trebuie să fie unită în impunerea de noi sancţiuni economice împotriva Moscovei. Premierul Letoniei, Arturs Krišjānis Kariņš, a prezentat mai multe motive de îngrijorare, printre care desinformarea generată de Rusia, preţul energiei, criza migranţilor la graniţele Belarusului şi desfăşurarea de zeci de mii de soldaţi în apropiere de graniţele Rusiei cu Ucraina. „Ceea ce dorim să evităm cu orice preţ este o situaţie militară inflamată în Ucraina. Şi acest lucru poate fi cel mai bine prevenit acum, impunând Rusiei sancţiuni clare şi extrem de dureroase, dacă Moscova decide să escaladeze situaţia”, a declarat Arturs Krišjānis Kariņš./mbaciu/asalar

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 decembrie)