Este zi de doliu în memoria martirilor, care au fost uciși acum 32 de ani, la Timișoara. Ceremoniile dedicate Revoluției din 1989 vor continua astăzi în orașul de pe Bega cu slujbe religioase, depuneri de coroane de flori sau expoziții. Astăzi este ziua în care, în decembrie ’89, s-a deschis focul cu muniție de război împotriva timișorenilor. Peste 60 de oameni au fost uciși după lăsarea serii, iar câteva sute au fost răniți. Între timp, Consiliul Local Timișoara a aprobat, ieri, un regulament potrivit căruia urmele gloanțelor de pe zidurile clădirilor din oraș nu vor mai fi acoperite în procesele de renovare. Sunt vizate de decizia autorităților și graffiti-urile din acea perioadă. Municipalitatea dorește să realizeze și un traseu al Revoluției, pe care va monta plăci comemorative, a transmis corespondenta RRA, Alina Bujancă.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 decembrie)/denisse