EVENIMENTE INTERNE
– Ministere
* Evenimentul „Ziua Minorităţilor Naţionale”, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, eveniment la care participă consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, secretarul de stat Lacziko Eniko Katalin – Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului, directorul Departamentului Minorităţi al TVR, Boris Velimirovici, reprezentanţi ai grupurilor minorităţilor naţionale – ora 11:00
- proiecţia filmelor documentare „Dobrogea multiculturală” (realizator Raico Cornea, TVR), „Sârbii din România – trecut şi prezent” (realizator Raico Cornea, TVR) şi „Drumul Talienilor” (realizator Anca Filoteanu, RoAsIt)
- expoziţie de desene şi picturi ale copiilor de la Liceul Teoretic „Dante Alighieri” – în Sala de Sticlă
- spectacole susţinute de ansambluri aparţinând diverselor etnii
* Evenimentul special „Crăciunul se sărbătoreşte în marea familie a Armatei României”, dedicat copiilor personalului armatei – ora 13:00 şi 16:00, la Teatrul Muzical Ambasadorii din incinta Palatului Naţional al Copiilor din Bucureşti. Micii invitaţi vor viziona piesa „Pinocchio”, adaptare după Carlo Collodi şi un program artistic susţinut de către grupa de copii a Palatului Naţional al Copiilor. Evenimentul, aflat la cea de-a XIII-a ediţie, este organizat şi în acest an de Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului a MApN, cu sprijinul Teatrului Muzical Ambasadorii al Palatului Naţional al Copiilor şi al unor parteneri neguvernamentali: Asociaţia de Caritate din Armata României – Camarazii, Asociaţia Ofiţerilor în Rezervă din România, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Asociaţia „Organizaţia Judeţeană Argeş” Basarab I a Cadrelor în Rezervă şi în Retragere şi al unor societăţi comerciale
* Bistriţa: Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila şi ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu participă la recepţia lucrărilor de extindere şi modernizare a Unităţii de Primire Urgenţe (UPU-SMURD) a Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiu – ora 12:00
– Interne
* Declaraţii de presă susţinute de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, comisar-şef de poliţie Fabian Bădilă, şi purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, locotenent-colonel Cătălin Chirca, în legătură cu introducerea formularului digital de intrare în România – ora 10:00, la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”
– Administraţie
* Timişoara: Manifestări dedicate Revoluţiei de la Timişoara din Decembrie 1989, organizate de Primăria Municipiului Timişoara:
- ora 11:00 – Simpozion – Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie – la Bastion, Corp D
– Economic
* Mezanin Market de la Palatul Universul revine cu un weekend de sărbători (18-19 dec.). Vizitatorii sunt așteptați într-o atmosferă relaxată, cu oameni pasionați și cafea delicioasă de la Beans&Dots, în cartierul creativ, lângă Cișmigiu
– Medicină, Sănătate
* Campania „Caravana mobilă de vaccinare” organizată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (18 – 19 dec.) – orele 10:00 – 17:00, în parcarea centrului comercial Kaufland, Şos. Olteniţei nr. 388
– Istorie
* Asociaţia Bucureşti aniversează 32 de ani de la Revoluţia Română din 1989 prin organizarea ultimei ediţii a Turului Ghidat al Revoluţiei din acest an (18 şi 19 dec.). Turul este împărţit pe două zile, urmând a discuta în prima parte despre anii 1980 şi premisele Revoluţiei, iar în cea de-a doua despre evenimentele petrecute în timpul acesteia. Traseul trece prin punctele importante ale evenimentelor, iar fiecare popas aduce informaţii mai puţin cunoscute despre zilele ce au schimbat ireversibil atât viaţa cotidiană, cât şi istoria României. Accesul se face pe baza Certificatului Verde
– Cultură
* Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii deschide poarta sărbătorilor cu un spectacol în premieră absolută, o producţie în şase episoade, care se va difuza la Radio România Cultural, vreme de trei weekenduri: 4-5 decembrie, 11-12 decembrie şi 18-19 decembrie, de la ora 9:00: „Andilandi – Călătoria gemenilor dincolo de Poiana Vie” de Sînziana Popescu. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Lungeanu
* Are loc o nouă reprezentație a spectacolului „Maya și Elfie – o poveste de Crăciun”, în regia şi coregrafia Ioanei Macarie şi scenografia Oanei Drăghici, ce îi are în distribuţie pe următorii actori şi dansatori: Silvia Maurițiu, Alexandru Floroiu, Crina Matei, Alexandra Dogaru, Andrei Dogaru, Cătălin Frăsinescu, Sorin Aurel Sandu, Ana-Maria Ivan, Cristian Neacșu, Cristina Marin Neagu, Cosmin Vasile, Alexandra Dogaru, Andrei Dogaru, Denisa Ispir – ora 11:00, la Sala Mică a Palatului Copiilor (18 – 19 dec.)
* Opera Națională București și Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, alături de Programul Național Cantus Mundi organizează primul Târg de Crăciun din România care pune în valoare, în exclusivitate, muzica clasică a sărbătorilor de iarnă – „Classical Christmas Market”. Pentru prima dată în istoria centenară, Opera Națională București va găzdui un Târg de Crăciun. „Classical Christmas Market” va fi deschis publicului în perioada 3 – 31 decembrie, în aer liber, pe Esplanada Operei Naționale din centrul Bucureștiului (Bd. Mihai Kogălniceanu nr. 70-72). Pe parcursul Târgului, în Sala Mare a Operei au avea loc mai multe reprezentații-eveniment. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical. Programul zilei:
- ora 11:00 – spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci” de Ceaikovski
- ora 18:30 – spectacolul „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart
* „Crăciun de Poveste” ediţia a treia – la Casa Artelor Dinu Lipatti. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM. Programul zilei:
- ora 18:00 – Conferinţa „Sărbătorile o în(cântare) cinematografică!” susţinută de criticul de film Irina Margareta Nistor, care va vorbi despre cele mai emoţionante momente din filmografia universală, dedicate Sărbătorilor de iarnă
- ora 19:00 – Recital Extraordinar de Colinde autentice româneşti susţinut de Corul Symbol – Jean Lupu, dirijat de Luminiţa Guţanu
* Spectacolul „Despre dragoste și alte bazaconii”, regia Mihai Mălaimare – ora 19:00, Sala Teatrului Masca, Bd. Uverturii, nr.14
* Avanpremiera spectacolului „Noaptea lui Helver” de Ingmar Villqist, regia Matei Lucaci-Grunberg – ora 20:00, la Sala Atelier a Naţionalului bucureştean
* Baia Mare: Deschiderea oficială a celei de-a XIII-a ediţii a evenimentului „Crăciun în Maramureş” – ora 11:00, la Muzeul Satului
* Bârlad: Vernisajul expoziţiei temporare „Metamorfoze ale creştinismului în arta lui Dan Horgan” – ora 11:00, la sediul central al muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, avându-l ca invitat pe dr. Laurenţiu Chiriac. Expoziţia va fi deschisă în perioada 11 decembrie – 15 ianuarie 2022, la sediul central al muzeului
* Galaţi: Recitalul cameral Christmas Magic, susţinut de Simfoart Quartet, un cvartet de coarde format din instrumentiştii: Evelina Mehedinţi (vioara I), Maria Luiza Dobrea (vioara a II-a), Mircea Viorel Vicleanu (violă) şi Ştefan Daniel Mehedinţi (violoncel) – ora 18:00, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard”. Aranjamentele orchestrale pentru acest concert de colinde internaţionale îi aparţin instrumentistului Mircea Viorel Vicleanu şi de compozitorul Matthew Naughtin
* Galaţi: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spectacolul „Geniul crimei” de George F. Walker, regia: Radu Horghidan, scenografia: Daniel Divrician – ora 19:00. Spectacolul a avut premiera în luna octombrie
* Iaşi: Premiera producţiei „Ceva cu tăiţei” de Marilena Dumitrescu – ora 18:00, La Teatrul Naţional Iaşi, Sala Studio. Spectacolul este regizat de Irina Popescu-Boieru, iar scenografia este creată de Axenti Marfa. Piesa este câştigătoarea celei de-a doua ediţii a concursului de dramaturgie „LecturiÂł”, proiect lansat de Teatrul Naţional Iaşi în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române şi revista „Alecart”
* Sibiu: În perioada 17-19 decembrie, Filarmonica de Stat Sibiu sărbătorește Ziua Națională a Minorităților. Programul zilei:
- ora 11:00 – „Povești’n cânt și grai”, un atelier de muzici tradiționale comparate cu trupa Graiu adresat copiilor și adolescenților – în Chimnița Filarmonicii
- ora 19:00 – concert susținut de Graiu Project – la Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia
* Oradea: Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria prezintă premiera „Crăiasa Zăpezii şi Oglinda Fermecată”, după Hans Christian Andersen, dramatizarea şi regia fiind semnate de Iulian Bulancea – ora 12:00
* Sibiu: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă, de la ora 19:00, spectacolul „Țesătorul de vise – Poveste de Crăciun”, de Alexandru Curta şi Florin Coşuleţ. Regia: Florin Coșuleț. În distribuție: Cristina Blaga-Tomuș, Mihai Coman, Florin Coșuleț, studenţi ai Departamentului de Artă Teatrală al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu
* Timișoara: Opera Națională Română din Timișoara prezintă spectacolul „Tosca” de Giacomo Puccini – ora 19:00. Spectacol de operă cântat în limba italiană și supratitrat în limba română
– Sport
* Meciuri în etapa a 21-a a Ligii I de fotbal:
- ora 18:00 – CS Gaz Metan Mediaş – Universitatea Craiova – pe Stadionul Gaz Metan – Mediaş
- ora 20:30 – FC Rapid Bucureşti – AFC Botoşani – pe Arena Naţională – Bucureşti
* Meciuri din etapa a 12-a a Ligii Naţionale de baschet masculin:
- ora 17:45 – CSM CSU Oradea – CSA Steaua Bucureşti – la Arena ”Antonio Alexe” – Oradea
- ora 18:00 – CS SCM OHMA Timişoara – SCM ”U” Craiova – la Sala ”Constantin Jude” – Timişoara
- ora 18:00 – ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca – FC Argeş Piteşti – la Sala Polivalentă – Cluj-Napoca
- ora 18:00 – BC CSU Sibiu – CSM VSKC Miercurea Ciuc – la Sala Transilvania – Sibiu
- ora 18:00 – CS Municipal Galaţi – CS Rapid Bucureşti – la Sala Dunărea – Galaţi
- ora 18:30 – CS Municipal Târgu Jiu – CS Municipal 2007 Focşani – la Sala Sporturilor – Târgu Jiu
* Meciuri din etapa a 11-a a Ligii Naţionale de baschet feminin:
- ora 13:00 – CS Municipal Satu Mare – CS Rapid Bucureşti – la Sala LPS – Satu Mare
- ora 16:00 – Academia Phoenix CSU Simona Halep Constanţa – CS Municipal Alexandria – la Sala Sporturilor – Constanţa
* Partide în etapa a 11-a a Diviziei A1 la volei feminin:
- ora 13:00 – CS Dinamo Bucureşti – CS ”U” NTT Data Cluj
- ora 17:00 – CS Ştiinţa Bacău – CS Medgidia
- ora 18:00 – CS Rapid Bucureşti – CS Dacia Mioveni 2012
- ora 18:00 – SCM ”U” Craiova – ACS Volei Cristina Pîrv Turda
* Braşov: Meci din Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: CSM Corona Braşov – CSHC Fenestela 68 – ora 18:30
* Chişinău: Naţionala de futsal a României înfruntă în deplasare echipa Republicii Moldova într-un meci amical
* Parma: Meci teste între selecţionatele de rugby România A şi Emerging Italy – ora 15:00, pe Stadio Lanfranchi
– Diverse
* Târgul de Cadouri de Designer – NOËL revine după o pauză de doi ani la Hanul Gabroveni pe 18 și 19 decembrie, cu o selecție de peste 60 de designeri și artiști români din următoarele secțiuni: bijuterie contemporană, obiecte de design, selecție fashion curatoriată, ceramică & porțelan, delicii pentru suflet și trup, decorațiuni de brad alternative. Printre designerii prezenți la târg se numără Wagner Arte Frumoase și Povești, Marie Nouvelle, Lia Essentials, Atelier 437, Agatha Black, Adriana Goilav, Marius Mușat, Gena Tudor, MicaCera, Luviane Atelier de Parfumerie, Deplin, Diana Cojocaru, Bizar Concept, Alexandru Adam, Clay Play, ZIG Leather, Editha Lupea, VanFruct și mulți alții
* Sibiu: „Târgul de ţară la Ignat”, ediţia cu nr. 10 – la Muzeul ASTRA (18 – 19 dec.). Pe lângă demonstraţiile şi atelierele gastronomice, „Târgul de ţară la Ignat” va reuni şi producători/ comercianţi de produse tradiţionale. Evenimentul va fi organizat în conformitate cu normele sanitare în vigoare pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2
– S-a întâmplat într-o zi de 18 decembrie
* Acum 156 de ani (1865) în Statele Unite ale Americii a fost abolită sclavia, odată cu intrarea în vigoare a celui de-al 13-lea amendament al Constituţiei
* Cu 141 de ani în urmă (1880) apărea, în Monitorul Oficial, ordinul de înfiinţare a Şcolii Normale Superioare din Bucureşti (a început să funcţioneze din ianuarie 1881), sub direcţia lui Ion Zalomit. Aceasta a luat fiinţă ca anexă a Universităţii din Bucureşti, existenţa ei fiind considerată, în epocă, absolut necesară pentru pregătirea pedagogică a viitorilor profesori
* În urmă cu 129 de ani (1892), la „Mariinsky Theatre” din St. Petersburg, avea loc premiera baletului în două acte şi cincisprezece tablouri „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski. Compozitorul rus a început lucrul la „Spărgătorul de nuci” în ianuarie 1892 şi deja în luna martie a aceluiaşi an l-a terminat
* Se împlinesc 120 de ani (1901) de când a avut loc, la Bucureşti, concertul inaugural al Societăţii corale „Carmen” (înfiinţată de D. G. Kiriac, la 1/14 iunie acelaşi an, Societatea avea ca scop răspândirea şi cultivarea muzicii în popor)
* Cu 99 de ani în urmă (1922), la Dayton (SUA), era efectuat primul zbor de încercare cu elicopterul conceput şi realizat de inginerul american de origine română George de Bothezat (Gheorghe Botezatu) (n. 1882 – m. 1940)
* Acum 98 de ani secţia militară a Muzeului Naţional al României (creată în aprilie 1914) a fost transformată în instituţie de sine stătătoare, devenind Muzeul Militar Naţional, înfiinţat la data de 18 decembrie 1923 prin Înaltul Decret nr. 6064, semnat de regele Ferdinand I al României. Primul director al muzeului a fost generalul Constantin Ştefănescu-Amza. În 1919, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a cedat Ministerului de Război clădirea din Parcul Carol I denumită Palatul Artelor, împreună cu alte două clădiri din apropiere, pentru a adăposti expoziţiile şi patrimoniul viitorului muzeu militar. Clădirea şi exponatele au suferit pagube din cauza unui puternic incendiu din vara anului 1938 şi, din nou ca urmare a seismului din noiembrie 1940. Cele două dezastre şi izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial au dus la întreruperea activităţii muzeului. La 9 mai 1957, muzeul a fost redeschis sub titulatura de Muzeul Militar Central, întâi în imobilul din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 5-7, apoi a fost mutat în clădirea fostei Şcoli de infanterie şi cavalerie din Strada Izvor nr. 137. În perioada 1975-1987, director al muzeului a fost istoricul militar general-maior Constantin Antip. În timpul directoratului său, în 1985, instituţia s-a mutat în actualul sediu din Str. Mircea Vulcănescu nr. 125-127. Clădirea a fost în trecut cazarma Regimentului de infanterie IV Ilfov nr. 21 şi, ulterior, sediul Comandamentului trupelor de grăniceri. Din 1990 instituţia a revenit la titulatura de Muzeul Militar Naţional. În anul 2006, în conformitate cu Raportul Comandamentului Logistic Întrunit nr. D.R. 1210 din 29.III.2006 și Rezoluția ministrului Apărării Naționale, Muzeul Militar Național a primit denumirea onorifică „Regele Ferdinand I”
* Acum 93 de ani (1928), avea loc prima transmisie a unei emisiuni umoristice la Radiodifuziunea Română (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc la 1.XI.1928)
* Cu 77 de ani în urmă apărea primul număr al cotidianului francez „Le Monde”, fondat de Hubert Beuve-Mery, după ce generalul Charles de Gaulle îşi exprimase dorinţa de a înfiinţa în Franţa un ziar „cu greutate” orientat spre străinătate. S-a pornit la drum cu un capital de 200.000 de franci francezi, repartizaţi în 200 de acţiuni. Primul număr a văzut lumina tiparului la 18 decembrie 1944, purtând însă data de 19 decembrie (fiind un ziar de seară, care iese de la tipar după-amiaza cu data zilei de mâine)
* Unităţi ale Armatei a IV-a române pătrundeau, în urmă cu 77 de ani (1944), pe teritoriul Cehoslovaciei, unde au participat la operaţiuni militare până la 12.V.1945 (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale)
* Adunarea Generală a ONU adopta, acum 42 de ani (1979), Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, prin Rezoluția 34/180. A intrat în vigoare la 3.IX.1981, iar România a ratificat Convenţia la 7.I.1982
* Se împlinesc 30 de ani (1991), de când, la Strasbourg, a avut loc semnarea actului de aderare a României la Convenţia Culturală Europeană, încheiată, sub egida Consiliului Europei, la Paris, la data de 19.XII.1954
* Acum 29 de ani (1992) era înfiinţat Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) prin schimbarea denumirii Unităţii Speciale de Transmisiuni „R” din cadrul Ministerului de Interne, printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Desprinderea totală din Ministerul Apărării Naţionale s-a făcut începând cu Hotărîrea Guvernului României nr. 229 din 27 mai 1993 privind unele măsuri de organizare și funcționare a Serviciului de Telecomunicații Speciale, stabilind astfel statutul STS de organ central de specialitate în domeniul telecomunicaţiilor speciale, iar în 1996 era adoptată Legea 92 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Telecomunicații Speciale
* Se împlinesc 15 ani (2006) de când fostul preşedinte Traian Băsescu a prezentat, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, raportul întocmit de Comisia prezidenţială pentru studierea comunismului în România
* Se împlinesc 10 ani (2011) de când ultimul convoi de soldați americani a părăsit Irakul, punând astfel punct războiului de aproape 9 ani, în care și-au pierdut viața 4.500 de americani și zeci de mii de irakieni, misiune lansată în martie 2003 cu atacuri asupra Bagdadului, pentru răsturnarea lui Sadam Hussein. Coloana de 100 vehicule blindate transportând 500 de soldați a traversat deșertul din sudul țării în timpul nopții pentru a ajunge la granița cu Kuweit. Claxonând, ultimul grup de circa 25 de tancuri militare și camioane care transportau vehicule de luptă Bradley a trecut granița duminică dimineață. Militarii i-au salutat pe colegii de luptă aflați pe drum. Armata americană, care a avut în Irak până la 170.000 de militari în punctul maxim al luptei contra insurecției, a abandonat 505 baze. În război au murit 4.500 de soldați americani și peste 100.000 de irakieni. Circa 1,5 milioane de americani au luat parte la misiune, 30.000 au fost răniți
Aniversări – Comemorări
– Sf. Cuvios Daniil Sihastrul (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)
– „Ziua Minorităţilor Naţionale din România”; la 18.XII.1992 Adunarea Generală a ONU a adoptat Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice; mai multe state au recunoscut importanţa acestui document prin declararea zilei de 18 decembrie ca Zi a minorităţilor naţionale; România sărbătorește de 20 de ani această zi, pe baza HG nr. 881/9.XII.1998. În anul 2017, la inițiativa celor 17 deputaţi aparţinând Grupului minorităţilor naţionale, această zi a fost ridicată la nivel de sărbătoare naţională
– 1824, 18/29: S-a născut Vasile Maniu, publicist, scriitor, istoric (a cercetat orginea poporului român, încercând să definească conceptul de naţiune română) şi om politic liberal; membru al Societăţii Academice Române din 1876 (m. 1901)
– 1846: A murit mitropolitul Veniamin Costache, cărturar, traducător şi poet; alături de Gheorghe Asachi, a avut o contribuţie însemnată în organizarea învăţământului de toate gradele din Moldova (n. 1768) – 175 de ani
– 1899: A murit Bonifaciu Florescu, critic și istoric literar, publicist, editor, poet, traducător și profesor; fiul nelegitim al lui Nicolae Bălcescu (n. 1848, la Budapesta)
– 1903: S-a născut medicul veterinar și profesorul Vlăduţiu Octavian (m. 1991)
– 1915, 18/31: S-a născut Vintilă Horia (numele la naştere: Gheorghe Caftangioglu), poet, eseist, romancier, diplomat, filozof, jurnalist şi pedagog; în februarie 1946 este condamnat în România (de Tribunalul Poporului) la muncă silnică pe viaţă; a trăit, succesiv, în Italia, Argentina, Spania, Franţa, din nou în Spania; cunoscut pentru romanul „Dumnezeu s-a născut în exil” (Premiul Goncourt 1960, acordat, nedecernat) (m. 1992, la Villalba, Spania)
– 1917: A murit (la Tokyo) Nicolae D.[imitrie] Xenopol, prozator (se numără printre primii susţinători ai realismului la noi) şi om politic liberal (şef de cabinet al lui I. C. Brătianu între anii 1885 şi 1914, deputat, ministru al industriei şi comerţului, ministru plenipotenţiar al României în Japonia); fratele istoricului A. D. Xenopol (n. 1858)
– 1925: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Vasile Veselovski (m. 1998)
– 1929: S-a născut ziaristul Dionisie Şincan; deşi a lucrat şi în presa scrisă, a fost legat de Radiodifuziunea Română întreaga viaţă (de la angajarea aici, la 15.VIII.1951, până în ultima zi a vieţii); a fost membru în primul Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, după apariţia Legii organice a radioului public românesc (m. 2000)
– 1931: S-a născut Silviu Băiaş, pictor, grafician și ilustrator de carte (m. 2019) – 90 de ani
– 1933: S-a născut inginerul agrochimist Cristian Ioan Hera; contribuţii în domeniul ştiinţei solului, nutriţiei plantelor şi folosirii raţionale a îngrăşămintelor chimice; a introdus cercetarea cu izotopi stabili şi radioactivi în agricultura din România; membru titular al Academiei Române din 2004, președinte interimar al acestui for (ian.- mar. 2018) și vicepreședinte (2010-2018)
– 1937: S-a născut istoricul literar Georgeta Antonescu (m. 2019)
– 1939: A murit Nicolae Drăganu, filolog, lingvist, lexicograf şi istoric literar, preşedinte al Secţiei literare a ASTREI; s-a numărat printre realizatorii „Dicţionarului limbii române”, contribuind la stabilirea etimologiei cuvintelor regionale şi arhaice; membru titular al Academiei Române din 1939 (n. 1884)
– 1940: S-a născut Ionel Iacob-Bencei, epigramist, poet, prozator, pamfletar, umorist, publicist și realizator de emisiuni radio; unul dintre cei mai remarcabili autori de literatură dialectală, co-realizator, timp de aproape treizeci de ani, al emisiunii „Gura Satului” la Radio Timișoara; a îngrijit numeroase ediții și lucrări consacrate îndeosebi literaturii în grai bănățean; președintele Cenaclului de Satiră și Umor „Ridendo” Timișoara, membru fondator și membru de onoare al Uniunii Epigramiștilor din România (m. 2020)
– 1963: A murit medicul Ion Nicolau; specialist în pediatrie, a efectuat importante cercetări privitoare la tuberculoză, reumatism, meningită cerebro-spinală, malnutriţie şi inaniţie, boli sangvine infantile; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1885)
– 1977: A murit Teodor Scarlat, poet, prozator şi traducător (n. 1907)
– 1981: A murit compozitorul şi dirijorul Aurel Popa (n. 1917) – 40 de ani
– 1987: A murit criticul literar Mircea Scarlat (n. 1951)
– 1989: A murit scriitorul român de origine germană Franz Liebhard (pseudonimul literar al lui Robert Reiter) (n. 1899)
– 1993: A murit actorul Gheorghe Cozorici (n. 1933)
– 1997, 18/19: A murit Ion Vlasiu, sculptor, pictor şi scriitor (n. 1908)
– 1997: A murit ziaristul Radu Budeanu (n. 1943)
– 2006: A murit Ion Rotaru, critic şi istoric literar, stilistician şi profesor (n. 1924) – 15 ani
– 2009: A murit Henry Kehiaian, chimist francez de origine română (stabilit în Franţa din 1970); din 1955 şi-a consacrat activitatea termodinamicii chimice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1929)
– 2010: A murit actriţa Rodica Tapalagă (n. 1939)
– 2011: A murit graficiana Clarette Wachtel (n. 1926) – 10 ani
– 2013: A murit Titus Munteanu, realizator de televiziune (din 1966), fost director al TVR 1; a semnat numeroase emisiuni de divertisment şi muzicale, cea mai de succes fiind „Şcoala vedetelor” (o producţie creată în 1995, premiată în repetate rânduri) (n. 1941)
– 2016: A murit Flavia Buref, actriţă, poetă, realizatoare de emisini de radio şi Tv., scriitoare, scenaristă, traducătoare, autoare de versuri pentru muzică şi musicaluri (n. 1934) – 5 ani
EVENIMENTE EXTERNE
– Devine efectivă retragerea Rusiei din Tratatul Cer Deschis, un acord multilateral pentru asigurarea transparenţei în domeniul controlului armelor la care participă aproximativ treizeci de ţări şi din care şi SUA s-au retras în 2020
– Columbia: Vizita preşedintelui ecuadorian Guillermo Lasso, care va avea o întrevedere la Cartagena cu şeful statului columbian Ivan Duque
– Kuala Lumpur, Malaysia: Alegeri pentru reînnoirea parlamentului statului malaysian Sarawak
– Taipei, Taiwan: Referendumuri privind, printre altele, importul de carne de porc
– Turcia: Summit Turcia-Africa (ultima zi)
– Praga: Sunt marcați 10 ani de la moartea președintelui Vaclav Havel
– Pandemia de coronavirus:
- În Portugalia, începe vaccinarea anticoronavirus pentru categoria de vârstă 5-11 ani
- În SUA, vaccinul anticoronavirus devine obligatoriu pentru angajaţii serviciilor publice din Los Angeles, inclusiv pentru lucrătorii din poliție
- Demonstraţie a formaţiunii AfD împotriva vaccinării obligatorii, la Goeppingen, în Germania
- În Coreea de Sud intră în vigoare noi restricţii anticoronavirus
– Bagdad, Irak: Sunt marcați 10 ani de la plecarea ultimilor americani din Irak după mai bine de opt ani de conflict
– Milano: Lansarea trenurilor liniei de cale ferată de mare viteză Frecciarossa de Trenitalia pe linia Milano-Torino-Lyon-Paris. (Milano)
– Qatar: Ediţia a 10-a a Cupei Arabe pe naţiuni la fotbal (30 noiembrie-18 decembrie)
- Tunisia – Algeria (finala)
- Qatar – Egipt (finala mică)
– Annecy, Franţa: Cupa Mondială de biatlon programează cursele de urmărire masculină 12,5 km şi urmărire feminină 10 km
– Au loc coborârea masculin masculină de la Val Gardena (Italia) şi coborârea feminină de la Val d’Isere (Franţa), din Cupa Mondială de schi alpin
– Se desfăşoară meciuri în ligile profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL) şi baschet (NBA)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Limbii Arabe”; în 1973, prin Rezoluția nr. 3190, Adunarea Generală a ONU a adoptat limba arabă ca limbă oficială a sa; pentru a susține și consolida diversitatea lingvistică și culturală în cadrul sistemului ONU, la 19 februarie 2010, Departamentul Informațiilor Publice al Organizației Națiunilor Unite a anunțat decizia de a sărbători o zi internațională pentru fiecare dintre cele șase limbi oficiale ale ONU: franceză (20 martie), chineză (20 aprilie) engleză (23 aprilie), spaniolă (23 aprilie), rusă (6 iunie) și arabă (18 decembrie)
– „Ziua Internaţională a Migranților”; marcată, anual, pe baza Rezoluţiei 55/93 din 4.XII.2000, a Adunării Generale a Naţiunilor Unite (la 18.XII.1990, prin Rezoluţia 45/158, fusese adoptată Convenţia internaţională pentru protecţia drepturilor tuturor muncitorilor migranţi şi a membrilor familiilor acestora)
– Sărbătoarea naţională a Republicii Niger; aniversarea proclamării republicii – 1958
– Ziua națională a statului Qatar (întemeierea Qatarului ca entitate statală, în 1878)
– 1661: S-a născut Christopher Polhem, inventator suedez, specializat în domeniul noilor scule de minerit, pentru producerea cărora a realizat și o fabrică (m. 1751) – 360 de ani
– 1737: A murit Antonio Stradivari, celebru constructor italian de viori (n. ~1644)
– 1803: A murit Johann Gottfried Herder, scriitor şi filosof german (n. 1744)
– 1829: A murit naturalistul francez Jean-Baptiste Lamarck; a elaborat prima teorie evoluţionistă, care oferea şi o explicaţie ştiinţifică a evoluţiei („Filosofia zoologică”, 1809) (n. 1744)
– 1856: S-a născut Sir Joseph John Thomson, fizician englez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1906, ca apreciere pentru meritele deosebite ale investigațiilor sale teoretice și experimentale asupra conducției electrice în gaze (m. 1940) – 165 de ani
– 1860: S-a născut Edward MacDowell, compozitor, pianist şi pedagog american (m. 1908)
– 1865: A murit compozitorul şi dirijorul brazilian Francisco Manuel da Silva, autorul imnului naţional (compus în 1822, ca piesă pentru fanfară, i se vor adăuga versurile abia peste o sută de ani, în 1922); fondator al Conservatorului din Rio de Janeiro – 1847 (n. 1795)
– 1879: S-a născut Paul Klee, pictor, gravor şi scriitor elveţian; membru al grupărilor avangardiste (m. 1940)
– 1911: S-a născut regizorul, scenaristul, producătorul şi actorul american Jules Dassin, tatăl lui Joe Dassin (m. 2008) – 110 ani
– 1913: S-a născut Willy Brandt (numele real: Herbert Frahm), om politic social-democrat german; preşedinte al Partidului Social-Democrat (1964-1987), apoi preşedinte de onoare; cancelar federal al RFG (1969-1974); Premiul Nobel pentru Pace pe 1971, drept recompensă pentru politica sa de apropiere de Europa de Est şi de Germania de Est (m. 1992)
– 1919: A murit Sir John William Alcock, aviator englez, care, împreună cu Arthur Brown, a efectuat, în 1919, primul zbor transatlantic fără oprire (n. 1892)
– 1920: S-a născut soprana germană Rita Streich (m. 1987)
– 1926: S-a născut (în Germania) regizorul de imagine britanic Walter Lassally (m. 2017) – 95 de ani
– 1931: S-a născut actriţa suedeză Gunnel Lindblom (m. 2021) – 90 de ani
– 1935: S-a născut actriţa britanică Rosemary Leach (m. 2017)
– 1943: S-a născut Keith Richards, muzician englez, chitaristul şi unul dintre membrii fondatori ai celebre trupe „The Rolling Stones”
– 1943: S-a născut saxofonistul american Bobby Keys, membru al formaţiei Rolling Stones (m. 2014)
– 1946: S-a născut Steven Allan Spielberg, regizor, producător şi scenarist american; producătorul de film cu cel mai bun succes financiar al tuturor timpurilor – 75 de ani
– 1950: S-a născut Gillian Armstrong, prima femeie regizor de film din Australia
– 1954: S-a născut Raymond Allen „Ray” Liotta, actor american, câștigător al Premiul Emmy și nominalizat la Globul de Aur
– 1963: S-a născut actorul şi producătorul american de film Brad Pitt
– 1968: A murit Dorothy Annie Elizabeth Garrod, arheolog şi cercetător britanic; a fost cea dintâi femeie numită profesor la Universitatea Cambridge (1939) şi cea dintâi cercetătoare a preistoriei care a deţinut o catedră universitară în ansamblul universitar Cambridge-Oxford (n. 1892)
– 1978: S-a născut actrița americană Katie Holmes
– 1980: S-a născut cântăreaţa pop, compozitoarea și actrița americană Christina Aguilera
– 1990: A murit violoncelistul şi compozitorul francez Paul Tortelier (n. 1914)
– 1995: A murit inginerul german Konrad Zuse, inventatorul primului calculator din lume; în 1938 el a realizat un prim computer mecanic – Z1; câţiva ani mai târziu, în 1941, a construit primul computer electronic programabil din lume – Z3 (n. 1910)
– 2001: S-a născut Billie Eilish, cântăreață, model și compozitoare americană; și-a făcut debutul în muzică la vârsta de 14 ani și într-un timp relativ scurt a atras atenția criticilor și publicului prin single-urile „Ocean Eyes” și „Lovely” – 20 de ani
– 2001: A murit şansonetistul şi compozitorul francez Gilbert Bécaud (n. 1927) – 20 de ani
– 2006: A murit Joseph Barbera, animator, regizor, scenarist şi producător american de filme de animaţie; unul dintre cei mai cunoscuţi desenatori de personaje animate din lume; cofondatorul studiourilor „Hanna-Barbera” (n. 1911) – 15 ani
– 2011: A murit Vaclav Havel, om politic şi scriitor ceh; simbol al disidenţei anticomuniste şi al renaşterii democraţiei în Europa de Est; unul dintre întemeietorii mişcării contestatare „Carta 77”; arestat şi închis de mai multe ori în perioada 1977-1989 pentru atitudinea sa anticomunistă; ultimul preşedinte al Cehoslovaciei (1989-1992) şi primul preşedinte al Republicii Cehe (1993-2003) (n. 1936) – 10 ani
– 2016: A murit Zsa Zsa Gabor (nume real: Sari Gabor), actriţă americană de origine maghiară (n. 1917) – 5 ani
– 2018: A murit Valentin Ciumaș, fizician și profesor din Republica Moldova (n. 1949)
– 2019: A murit cântărețul francez Alain Barrière (n. 1935)
– 2019: A murit Kenny Lynch, cântăreț, compozitor, actor și animator britanic (n. 1938)