Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a discutat astăzi cu reprezentanții mediului de afaceri despre proiectul legislativ pentru condiționarea accesului la locul de muncă de certificatul digital COVID care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea.
Certificatul va fi introdus în momentul înregistrării unei creșteri susținute de trei săptămâni consecutive a numărului de cazuri, cu un coeficient de 1,5, iar renunțarea la el se va face după ce trendul devine descendent, iar incidența cumulată scade sub 1 – se arată într-un comunicat de presă al Ministerului.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a reamintit astăzi că există discuții în acest moment în coaliția de guvernare privind modul în care să fie promovată legea care introduce certificatul verde la locul de muncă. Precizarea aceasta vine după ce în spațiul public a apărut recent informația potrivit căreia Guvernul ia în calcul și o posibilă asumare a răspunderii în Parlament pentru această lege./geftene/lalexandrescu/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 20 decembrie