1935: la Congresul al VII-lea al Internaţionalei Comuniste, Stalin schimbă tactica de până atunci, cerând partidelor comuniste să formeze cu social-democraţii şi alte forţe de stânga „fronturi populare” · „Frontul Unic al clasei muncitoare” urmează să fie centrul „Frontului popular antifascist” · la ordin, PCdR schimbă macazul, agitând noua temă, aceea a „luptei antifasciste” · în focul luptei, unii tovarăşi sunt acuzaţi de „colaborare” cu burghezia, sunt numiţi „trădători ai cauzei proletariatului şi agenţi ai Siguranţei” şi sunt înlăturaţi · modelul este preluat de la Moscova, din timpul „terorii lui Stalin” · se înăspreşte şi lupta din interiorul sindicatelor coordonate de partid.
Muncitor ceferist la Turnu Severin, Ion Paicu s-a înscris în 1933 în Uniunea Tineretului Comunist, organizaţia locală. A căpătat imediat sarcini: să atragă oameni în sindicat, să facă propagandă pentru înlăturarea conducerii „trădătoare şi oportuniste” a sindicatului, să întărească organizaţia UTC. Vădindu-se un agitator promiţător, în anul următor a căpătat o funcţie – secretar UTC pe judeţ. Până în anii războiului, a devenit membru de partid şi un revoluţionar de profesie tipic. Era foarte activ şi nu făcea nicio mişcare fără indicaţii „de la centru”. Astfel că misiunile lui Ion Paicu venite de la PCdR au fost foarte diverse: să strângă semnături de solidaritate cu tovarăşii arestaţi; să înfiinţeze organizaţii de tineret pentru propaganda comunistă, anti-război, antifascistă; să formeze noi adepţi; să facă un front unic cu organizaţii ale Partidului Social Democrat şi Partidului Socialist condus de Leon Gelerter, să organizeze sabotaje în întreprinderi; să lupte politic şi chiar fizic cu tinerii extremişti de dreapta… Le povesteşte chiar el într-o înregistrare realizată de Radio Craiova în 1971.
„Cu lucrul prost făcut şi cu încetineala muncii în atelier eram îndrumaţi de partid”
„Trebuia ca să întărim partidul cu noi membri de partid, să facem în acelaşi fel front unic cu muncitorii social-democraţi, cu muncitorii înscrişi în Partidul Socialist Unitar al doctorului Gelerter. Noi am reuşit în mare măsură […] ca să creem acest front, cum era dată lozinca de către conducerea Partidului Comunist, şi am colaborat în mod… pot să spun aşa, foarte bine, cu muncitorii. […] Activam împreună şi căpătau de la noi indicaţiile necesare de acţiune pentru anumite acţiuni, acţiuni mărunte, cu caracter economic, dar şi acţiuni cu caracter mai mare, cu caracter chiar politic. Cu caracter economic, în ce priveşte amenzile, adică să nu fim amendaţi pentru un lucru mai prost făcut [la locul de muncă]. Şi în sensul ăsta, cu lucrul prost făcut şi cu încetineala muncii în atelier eram îndrumaţi bineînţeles de partid, pentru ca să mergem cât mai încet, era o formă de luptă a partidului şi n-aveam interes ca să iasă lucru bun! Era chiar perioada când se începuse acţiunile de război, când se ocupase Cehoslovacia, când era ameninţată Polonia.”
„Bătuţi şi cu bâta şi la voturi…”
„Aveam în acelaşi timp ca sarcină sustragerea tineretului de sub influenţa legionară, ceea ce am reuşit în mare măsură, pentru că din rândurile tineretului de la Atelierele CFR din Turnu Severin foarte puţini, foarte puţini au fost care au luat parte la şedinţele legionare sau au fost înscrişi la legionari. Majoritate zdrobitoare a tineretului din Atelierele CFR Turnu Severin şi din tineretul din Turnu Severin, de la şantierele navale din oraş, au luat parte activă la luptele conduse de Partidul Comunist din România la alegerile din ’36, alegerile parţiale din Mehedinţi şi Hunedoara, pentru alegerea câte unui deputat. La Mehedinţi fascismul, gogu-cuziştii au fost bătuţi şi la propriu şi la figurat cum s-ar spune, adică şi cu bâta şi la voturi. Şi a reuşit candidatul Frontului Popular al Blocului Democratic, dr. Nicolae Lupu, pe care-l susţinea Partidul [Comunist]. Asta a fost una din victoriile avute, ale partidului, în judeţul Mehedinţi, la alegerile parţiale, unde tineretul muncitoresc sub conducerea partidului a repurtat victorii.”
„Forma de luptă a partidului a luat diferite aspecte”
„A mai fost o formă de luptă: sustragerea de la premilitară. Atunci era formaţia aceasta premilitară unde pregătea tineretul… să fie pregătiţi pentru război. Aicea, masiv, tinerii care luau parte la pregătirea premilitară în zile de sărbătoare, duminica, din Atelierele CFR – majoritatea zdrobitoare erau lipsă! Cu toate amenzile care le aplica direcţiunea împotriva lor, ei totuşi lipseau. Era cuvântul de ordine care era dat de partid, de UTC, ca tinerii să nu se prezinte la pregătirea premilitară de duminică.
În continuare, forma de luptă a partidului a luat diferite aspecte. Şi un aspect, aşa, deosebit, era sabotajul: era reparaţie de mâtuială a locomotivelor, a vagoanelor. Şi lucrul de mântuială [era] lucru de mâtuială! Se făcea munca în atelier în aşa fel încât <să nu găsim piesele la timp> – piesele care puteau ca să fie din nou folosite erau făcute în aşa fel, reparate în aşa fel că nu mai puteau fi folosite… erau degradate. Ei, şi alte forme… Unii mai <uitau>… Spre exemplu, eu <am uitat> odată intenţionat ca să fac nişte egalizatoare, să repar nişte egalizatoare – egalizatoare! – şi, în loc să le repar cum trebuia, că eram de altfel un bun meseriaş în ce priveşte la armătura de locomotive, le-am dat drumul aşa şi s-a întors locomotiva înapoi şi a mai stat o săptămână de zile în atelier, pentru ca să fie reparată din nou: cercurile se lăsaseră, se luxaseră şi aşa mai departe. Pentru asta am luat eu cinci zile amendă, cinci zile din salariu! Era cât pe ce să mă şi aresteze, dar am scăpat. Iar meşterul meu, Florescu Sever, tot cu cinci zile a fost şi el amendat.”
„De la partid n-aveam indicaţii ca să părăsesc atelierul”
„Am mai avut încă ciocniri cu… de-acuma ciocniri mai dese cu conducerea atelierului, în special cu Cutcudache, inspectorul de atunci şi cu inginerul Costea. Deja, eram acuma vizat direct şi nu mai căutau după mine, ca să mă găsească, mă ştiau. Iniţiam proteste la conducerea atelierului, la Cutcudache, în sensul de a ni se acorda drepturile care ni se acordau din buletinele de reparaţie a locomotivelor. Ei obişnuiau să ne taie din buletine, să nu câştigăm. Ei întotdeauna ne opreau bani, îi spunea <impozit pentru sport>, pentru că ne opreau bani mulţi, ca să construiască un stadion de fotbal, pentru echipa de fotbal, ca să achiziţioneze vedete pentru echipă, pentru box etc şi alte discipline sportive. Pentru asta, iniţiam acţiuni de protest şi, în special, nu plăteam. Se dădea cuvântul de ordine: <Nu plătim niciun ban pentru meciul de fotbal, niciun ban pentru box, niciun ban pentru celelalte discipline sportive>, care trebuiau atunci, în atelier la Cutcudache.
Mi-aduc aminte, odată m-am dus la Cutcudache şi, ca să nu apar eu în frunte ca păduchele, pentru că se cunoştea atuncea cine iniţiază, am pus pe alţi tovarăşi ca să spună pentru ce ne-am dus la conducerea atelierului, la Cutcudache: să ne dea buletinele pentru care am lucrat la locomotive, pentru care am făcut reparaţii locomotivelor. Şi am indicat unor tovarăşi ce să spună, lui Sârbu Ion, lui Mosor Tudor: <Mă, spuneţi aşa şi pe dincolo… Aşa să vorbiţi când ne ducem la Cutcudache. > Ei s-au mai.. mă rog, s-au mai… nu au ştiut cum să vorbească şi mie nu mi-a plăcut şi am ieşit şi eu şi i-am spus cum stă problema, pentru ce ne-am dus. Atuncea ne-a spus următorul lucru: <Mă, tu n-ai să mai stai mult la cheremul meu, pentru că eu ştiu de câte ori genunchiul tău se îndoaie în atelierul meu…>, că nu pronunţa bine pe <r>. <Şi am să am grijă ca să nu mai stai în atelierul meu>. N-avea ce-mi face, pe front nu putea să mă trimită, aveam ordin din acela de scutire şi, plus de asta, pe noi [comuniştii] nu prea ne trimitea pe front, [pe cei] care eram bănuiţi.
După asta, m-a mutat la depou, să plec din atelier. Nu-mi convenea la depou, pentru că nici indicaţii de la partid n-aveam ca să părăsesc atelierul, aveam indicaţii ca să stau în atelier. Să fac ce-oi face, să stau în atelier, pentru că răspundeam de organizaţia de partid din Atelierele CFR, în perioada aia eram membru al Comitetului Judeţean de Partid. De altfel, membru al Comitetului Judeţean de Partid am fost din ’34, de când am fost secretarul UTC-ului pe judeţ, şi până… după 23 august încă mult timp.”
[Arhiva Radio România, înregistrare realizată de Radio Craiova, 1971]
