La Timișoara se sărbătoreşte ziua victoriei împotriva comunismului

La 32 de ani de la Revoluție, la Timișoara se sărbătorește astăzi ziua victoriei împotriva comunismului, printr-o serie de manifestări dedicate celui mai important moment din istoria recentă a României. Despre programul zilei ne spune corespondentul RRA, Alina Bujancă.
Reporter: La ora 12:00 sirenele vor suna timp de trei minute pentru a aminti ziua în care în urmă cu 32 de ani Timișoara devenea primul oraș liber de comunism din România. După patru zile de la declanșarea manifestațiilor împotriva regimului Ceaușescu și după represaliile sângeroase soldate cu sute de morți și răniți, marile fabrici au intrat în grevă și zece de mii de oameni au ieșit pe străzi. Mulțimea s-a adunat în Piața Operei, iar armata s-a retras în cazărmi. Simbolurile comuniste au fost îndepărtate, s-a constituit Frontul Democratic Român, prima formațiune democratică în ilegalitate, iar, de la balconul Operei, Timișoara a fost declarată liberă de comunism. Pentru a sărbători ziua victoriei, pentru a păstra viu spiritul libertății și amintirea acelor zile în care timișorenii au fost mai uniți ca niciodată, în această seară de la ora 18:00 în Piața Libertății va avea loc concertul Rock for Revolution cu legendara formație Phoenix./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 decembrie