RFI: Anca Dragu la RFI: Bugetul pe 2022, bazat pe venituri supraevaluate. Educația, marele perdant

USR nu poate susține bugetul pe 2022, declară la RFI vicepreședinta formațiunii Anca Dragu. Ea precizează că Uniunea Salvați România va depune propriile amendamente, unul vizând programul ”Masa caldă în școli”.

Anca Dragu estimează că bugetul pe 2022 va fi votat în Parlament până la Crăciun: ”El va ajunge probabil astăzi după-amiază în Parlament și mâine încep discuțiile în comisii. Probabil că până la sfârșitul săptămânii vom avea și votul final pe acest buget, deci vom avea înainte de Crăciun bugetul pentru 2022. Este un lucru de apreciat. Totuși, ar trebui pentru anii următori să ne mobilizăm și să avem bugetul în luna octombrie, așa se întâmplă în țările din zona euro”.

În opinia sa, ”sunt câteva riscuri care acoperă toată lumea, respectiv pandemia, inflația, perturbările acestea în lanțurile de aprovizionare, criza semiconductorilor. Riscuri specifice pentru România și pentru bugetul pe care îl vedem sunt supraevaluarea veniturilor, de asemenea, un mare risc este neaplicarea măsurilor prevăzute în PNRR, ceea ce ar atrage neprimirea acestor bani din partea CE asociate măsurilor din PNRR și neefectuarea investițiilor, pentru că bugetul de investiții este într-adevăr unul destul de generos, dar se bazează, are o componentă destul de mare, din banii din PNRR (…). Educația este marele perdant și ”România educată” aș spune că rămâne pe hârtie”.

Anca Dragu spune că USR nu va vota bugetul pe 2022: ”Nu cred că putem susține acest buget, pentru că noi vom veni cu propriile noastre amendamente la buget. De exemplu, un program foarte important, pe care nu-l văd prins aici și nici legea nu este promulgată de președinte este programul ”Masa caldă în școli”, pe care noi dorim să-l extindem în acest mandat, până la a acoperi integral toți copiii din România. Este o etapă elementară, pentru un învățământ decent. Repet, în buget nu apare acest program, din păcate”.

https://www.rfi.ro/politica-140862-anca-dragu-buget-venituri-supraevaluate-educatie

Autor: Cosmin Ruscior

RADIO FRANCE INTERNATIONALE – 20 decembrie