Zeci de persoane au fost date dispărute după o alunecare de teren produsă la o mină de jad din nordul Myanmarului, industrie grav afectată de multe accidente similare. Corespondentul BBC transmite că, potrivit unor surse locale de informare, accidentul s-a produs în jurul orei locale 4:00 AM, când deșeuri miniere din statul Kachin s-au vărsat într-un lac, viitura luând totodată și minerii aflați la muncă. 200 de membri ai echipajelor de salvare sunt în căutarea celor dispăruți. În zonă, din cauza legislației slab reglementate din domeniul mineritului de jad, astfel de incidente mortale sunt frecvent întâlnite. Această industrie din centrul Myanmarului aduce peste 30 de miliarde de dolari anual. Peste 170 de oameni au murit în urma unei alunecări de teren provocate de ploile abundente, incident produs în aceeași zonă în luna iulie a anului trecut./cstoica/sdm2
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 decembrie)