• 45 de piese intră în cursa pentru un loc în finala Selecției Naționale
• Semifinala va avea două etape și se va încheia pe 12 februarie, cu un show tv, în direct și în exclusivitate la TVR
O semifinală cât un concurs internațional, așa se prezintă line-up-ul Eurovision România, după încheierea etapei de preselecție. Astăzi, 23 decembrie, juriul de specialiști a anunțat cele 45 de piese calificate în prima fază a semifinalei.
Compozitori din România, Republica Moldova, Marea Britanie, Slovenia, Irlanda, Islanda, Belgia, Suedia, Ucraina, Spania, Canada, SUA și interpreți din Italia, Bulgaria, Croația, Germania și România se vor întâlni în prima etapă a Selecției Naționale.
Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu, jurații ediției din acest an, au decis ca următoarele piese să intre în Selecţia Naţională:
Nume, prenume Titlu piesa
Alex Parker & Erik Frank & Bastien Best of me
Aldo Blaga Embers
Alexa Hoodies and cold nights
Alina Amon Without you
Ana Lazăr Youngster
Andra Oproiu Younique
Andrea Stocchino Avere paura
Andrei Petruş Take me
ARIS Do Svidaniya
Ayona Iordănescu Let me come to you
Barbara Hypnotized
Bogdan Dumitraş Sign
Carmen Trandafir Măşti
Cezar Ouatu For everyone
Ciro De Luca Imperdonabile
Claudia, Minodora, Diana România mea
Dan Helciug 241
Dora Gaitanovici Ana
Eliza G The other half of me
Eugenia Nicolae Doina
Fabian Ferrara That way
Forţele de muncă Hai afară, frate!
Gabriel Basco One night
Giulia-Georgia Beiliciu Find your way
Ivelin Trakiyski Neverending
Jessie Regret
Kyrie Mendél Hurricane
Letiţia Moisescu Mirunica
Leyah I’ll be fine
Mălina Prisoner
Miryam Top of the rainbow
MOISE Guilty
Oana Tabultoc Utopia
Olivia Miheţ Fragile
Othello You’re worthy
Outflow Running in circles
Petra Ireligios
Popa Roberta-Maria Indigo
Romeo Zaharia Until the fight is over
Silvia Costache Save me
Sophia Beautiful lies
Stelian Remember
VANU Never give up
Vizi Imre Sparrow
WRS Llamame
Semifinala Selecției Naționale se încheie pe 12 februarie, cu un show transmis în direct de TVR
Melodiile care au trecut de etapa preselecției vor intra în prima etapă a semifinalei, de unde juriul și telespectatorii vor califica 20 de piese în următoarea fază a concursului.
În acest sens, echipa Eurovision România va organiza, în luna ianuarie, o sesiune de înregistrări într-unul dintre studiourile TVR, pentru cele 45 de piese. Acestea vor fi difuzate pe canalele Televiziunii Române și online, pe siteul oficial eurovision.tvr.ro, pe canalul TVR de Youtube și pe pagina de Facebook Eurovision România, la începutul lunii februarie.
În premieră, fanii își vor putea vota favoriții pe pagina oficială Facebook, unde pot salva cinci piese pentru a doua etapă a semifinalei. Juriul va califica alte 15, iar semifinala se va încheia pe 12 februarie, cu un show tv, în cadrul căruia juriul de specialiști va alege doar zece piese pentru marea finală.
Ultimul act al competiției va avea loc pe 5 martie, când vom afla și numele reprezentantului țării noastre în concursul internațional Eurovision, care va avea loc în perioada 10-14 mai 2022, la Torino, Italia.
Toate informaţiile privind modalitatea de înscriere și organizarea concursului sunt prezentate în Regulamentul Selecţiei Naţionale, disponibil pe site-ul oficial eurovision.tvr.ro.
Despre Eurovision:
Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022.
41 de țări s-au înscris la ediția cu numărul 66 a concursului internațional:
Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.
Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).
***
Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne scrieţi la: eurovision.romania@tvr.ro
Echipa Eurovision Romania/mtanase/schelaru