Drumarii au finalizat reparațiile podului peste Prut, din Vama Giurgiulești

Drumarii au finalizat reparațiile podului peste Prut, din Vama Giurgiulești și au ridicat restricțiile de pe DN 2B la frontiera dintre România și Republica Moldova. Podul peste Prut de la Vama Giurgiulești, în județul Galați, a fost construit în 1949, iar reparațiile s-au terminat cu două luni înainte de termen. De asemenea, podurile peste Prut din vămile Oancea, Sculeni și Albița, tot la frontiera cu Republica Moldova, vor intra în programul de reparații capitale, în prezent fiind în pregătire documentația tehnică necesară lucrărilor – a anunțat Ministerul Transporturilor. Totodată, Ministerul Infrastructurii din Republica Moldova, a inițiat discuții cu Ministerul Transporturilor din România pentru construirea a trei noi poduri peste Prut, la Fălciu și Bumbata, în Județul Vaslui, și la Stânga în județul Botoșani – precizează reporterul Alex Lancuzov./rpatulea/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 decembrie)