Puține momente din an se compară cu sărbătorile de iarnă, întrucât perioada Crăciunului este una plină de farmec și semnificație, presărată cu bucurii, cadouri și ocazii speciale, la fel cum puține tradiții și obiceiuri se pot asemui cu cea a împodobirii bradului. Pe măsură ce „distinsul” copac începe să prindă contur, datorită globurilor, luminițelor și a betelii, spiritul Crăciunului își face din ce în ce mai simțită prezența, pentru că în apropierea acestei sfinte sărbători, fiecare om caută să creeze acea atmosferă festivă perfectă, care, cu toate că presupune un efort suplimentar, aduce atât de multă bucurie în suflet. În tradiția creștină, istoria împodobirii bradului începe aproximativ din secolul al XVI-lea, prima persoană care a așezat ornamente într-un astfel de copac fiind considerat Martin Luther, reformatorul protestant, care a folosit, în acest scop, lumânări. Înainte de această etapă, preoții din secolele precedente foloseau crenguțe proaspete drept ofrandă pentru divinitate cu ocazia sărbătorilor. Se pare că de atunci, ori de câte ori ne gândim la Crăciun, cel mai probabil ne vine în minte superbul brad verde plin cu ornamente. Cu toate că are o istorie atât de îndelungată, decorarea bradului de Crăciun a suferit numeroase îmbunătățiri de-a lungul secolelor, tocmai din nevoia de a schimba ceva și de a veni cu noi și noi elemente, care să aducă o reală încântare oamenilor de toate vârstele.
Fără nicio îndoială, împodobirea bradului este un eveniment deosebit, dar ține doar de noi să-i acordăm importanța pe care o merită. Au apus vremurile când aruncam în grabă niște globuri „sclipicioase” pe crengile pomului, îmbrobodeam bradul cu o ghirlandă țipătoare și luuuungă de sus până jos și ne chinuiam parcă în zadar să desfacem instalația de lumini. Odată bradul „gătat”, venea timpul aprovizionării, al pregătirilor ce se cuvin în astfel de ocazii deosebite, precum prepararea cozonacilor și a mâncărurilor alese, dar și al curățeniei
minuțioase. Dacă în privința cumpărăturilor, a curățeniei și a pregătirilor lucrurile stau și astăzi aproximativ la fel, poate doar cu ceva
„ajutoare” în plus (precum posibilitatea de achiziții online și de procurare a mâncărurilor gata preparate), nu același lucru se poate spune și despre împodobirea bradului, în această privință existând o evoluție simțitoare. Din fericire, am spune noi! Și asta pentru că, acordând o atenție deosebită decorării bradului, vom fi mai angrenați în zona spirituală, a atmosferei de sărbătoare și implicit, a legăturii cu cei pe care îi avem aproape, și ne vom putea concentra mai mult pe aspectul creativ, pe elementele vizuale, pe modul în care putem să aducem un element simplu la origine, cum este de fapt, bradul, tot mai aproape de sufletul și de așteptările noastre reale.
Dar, ca orice acțiune care se dorește a fi una de succes, și această activitate a ornării pomului de Crăciun trebuie făcută în mod organizat. Atenția la detalii este obligatorie pentru a putea alcătui un cadru feeric și plin de bun gust, existând o mulțime de aspecte de care trebuie să ținem cont dacă ne dorim o amenajare luxoasă, specială și profesionistă. Și cum orice persoană rafinată, preocupată de decorațiuni interioare și cu simț estetic, va dori să se bucure de un brad aspectuos și elegant și să privească această tradiție puțin diferit, așezați-vă comod și trageți cu coada ochiului la seria de sfaturi și recomandări pentru decorarea acestuia, dar și la numeroasele idei care să vă inspire, dând frâu liber imaginației.
Etape și reguli de design pentru decorarea bradului de Crăciun
Simbol incontestabil al acestei sărbători, bradul de Crăciun trebuie lăsat să-și joace rolul principal. În seara din Ajun (24 decembrie), momentul tradițional când se împodobește bradul, majoritatea oamenilor se bucură de acest obicei magic, alături de cei dragi. Pentru unii, împodobirea pomului de Crăciun poate fi considerată o activitate destul de superficială, fără o profunzime aparte, pentru alții, însă, acest proces este unul laborios, decorațiunile fiind alese și asortate cu mare grijă, iar pașii urmați fiind atent plănuiți dinainte. Deși ornarea bradului poate părea simplă la prima vedere, necesită, de fapt, planificare, organizare și o bună doză de imaginație, dar și identificarea unui stil personal, pe care să-l adaptăm la cel al locuinței și al camerei în care va fi amplasat „protagonistul”.
* Etapele decorării:
- Amplasarea într-un loc potrivit – Alegerea locului în care va sta brăduțul pe perioada sărbătorilor este la fel de importantă precum împodobirea în sine. Va trebui să optați pentru un loc în care acesta să stea în siguranță, fără să riște să fie dărâmat, și de unde poate fi admirat de toți oapseții și membrii familiei. În caz contrar, dacă este ascuns într-un colț, își va pierde tot farmecul. De asemenea, trebuie să vă asigurați că are suficient spațiu și că ramurile nu sunt îndoite. Evitați să-l așezați lângă surse de căldură, pentru că se va usca foarte repede. Dacă va sta într-o încăpere cu șemineu, amplasați-l la cel puțin un metru distanță de acesta. În mod ideal, brăduțul ar trebui să se vadă și din exterior, pentru a vă putea bucura de el și din curte, dacă locuiți la casă. Mici, mari, naturali sau artificiali, înguști, lați, subțiri sau generoși, acoperiți de zăpadă sau nu, aspectul brazilor de Crăciun este extrem de vast, făcând din ce în ce mai complicată alegerea exemplarului ideal. Înălțimea tavanului este evident fundamentală, regula impunând ca vârful bradului să ajungă la maximum 50 cm de partea superioară a peretelui, nu mai sus. Un alt lucru de luat în considerare este abundența ramurilor din care este compus pomul de Crăciun … pare mai mult de muncă dar, cu cât sunt mai multe ramuri, cu atât pomul va arăta mai frumos la final. Acele scurte și multitudinea de crenguțe pe vârfuri sunt atuuri suplimentare, care vor face ca pomul să pară mai voluminos. Baza bradului de Crăciun este partea cea mai „inestetică”, ce uneori poate distruge atmosfera magică atât de râvnită. Dacă sunteți în căutarea unor piese gata de utilizat, o idee ar putea fi să cumpărați niște covorașe speciale pentru bradul de Crăciun, care se îmbină perfect prin preluarea culorii de bază a bradului, sau poate unele tematice, cu desene cu reni și oameni de zăpadă, care îl vor încânta până și pe Moș Crăciun. Dacă vi se pare banal sau preferați soluții mai creative, singura dvs. limită este propria imaginație. Cadourile frumos împodobite, coșurile de răchită și buștenii din lemn sunt doar câteva elemente ce pot fi plasate la baza bradului, pentru a obține un efect modern și jucăuș. Suportul care poate fi din lemn sau din metal este cel mai adesea mascat de o blăniță de culoare albă sau de beteală de diferite culori, arareori suportul este lăsat fără niciun fel de ornament.
- Aranjarea instalației luminoase – După ce ați fixat bradul în suport și l-ați poziționat, primul pas pe care trebuie să îl urmați este să îl împodobiți cu beculețe. Este important să nu începeți direct cu globurile sau cu alte decorațiuni, întrucât, dacă lăsați instalația pentru final, bradul va avea un aspect nereușit. Firul de la instalație se va afla peste ornamente și le va fura din strălucire. De asemenea, beculețele pot fi așezate peste tot în brad, inclusiv mai aproape de tulpină, pentru un efect fermecător. Este recomandat ca acestea sa fie aranjate în mod circular în jurul copacului, pentru a asigura uniformitatea luminițelor. În funcție de dimensiune, puteți utiliza una sau mai multe instalații. Cu cât beculețele sunt mai numeroase, cu atât brăduțul va fi mai spectaculos, dar nu trebuie nici să exagerați. Începeți aranjarea instalației de la baza pomului, având grijă să acoperiți fiecare ramură mai groasă, înconjurând bradul cu instalația într-un mod armonios. Alegeți modele de instalații care nu încarcă bradul, ci care oferă o notă distinctă și deosebită. Nu uitați că acest tip de ornament nu ar trebui să lipsească din bradul de Crăciun, pentru că, practic, el oferă tot farmecul. Nu se pun mai puţin de 100 de luminiţe în întreg bradul.
- Ornarea cu ghirlande – Beteala ar trebui să îmbrace în mod armonios bradul și să fie dispusă în același sens cu instalația luminoasă, dacă are o lungime considerabilă. În cazul în care folosiți mai multe piese scurte, acestea pot fi dispuse și pe verticală. În funcție de stilul pe care l-ați ales pentru împodobire, puteți utiliza ghirlande din abundență sau puteți chiar sări peste acest pas. Important este ca beteala să lase loc și celorlalte decorațiuni, care sunt la fel de importante, și nu să le ascundă. Practic, nu există reguli atunci când vine vorba despre împodobirea bradului cu beteală, atât timp cât nu exagerați la acest capitol. Începeți decorarea din partea de sus a bradului și adăugați mai multe obiecte de acest tip pe măsură ce ajungeți la ramurile de jos, unde copacul este mai bogat. De la beteala clasică și până la cea fancy, există o mulțime de modele cu care puteți să jonglați pentru un aspect finisat. Lăsați-le să atârne firesc pe ramurile pomului și cu siguranță veți obține rezultatul dorit.
- Adăugarea decorațiunilor – Pentru a obține un aspect absolut fermecător, acest pas trebuie dus la bun sfârșit cu ceva mai multă grijă și concentrare, pentru că va trebui să distribuiți decorațiunile uniform pe toate crenguțele bradului. Cu alte cuvinte, nu aglomerați doar o parte a bradului, lăsând zone descoperite, ci repartizați podoabele în mod egal și unitar. Dacă folosiți mai multe modele și tipuri de ornamente, aveți grijă să le amestecați între ele, astfel încât să nu aveți mai multe globuri de aceeași culoare într-o anumită parte și figurine identice în alta. Ordinea adăugării ornamentelor ar trebui să pornească de la decorațiunile de mari dimensiuni și să continue cu cele de mărime redusă. Altfel, riscați ca după ce ați agățat globurile mici, să le acoperiți cu figurinele mai mari. După ce au fost adăugate toate decorațiunile pe ramuri, nu mai trebuie decât să o adăugați pe cea destinată vârfului de brad, în funcție de stilul pe care l-ați ales, aceasta putând avea diverse forme – stea, îngeraș sau chiar Moș Crăciun. Ordinea este cheia! De sus în jos se pun câte 6, 8 şi apoi numai câte 12 globuri sub formă de cerc. Aveţi grijă ca cele identice să se succeadă în zig zag de sus în jos. La sfârşit se pun ornamentele la care ţineţi cel mai mult, acolo unde vreţi să iasă în evidență. Una dintre cele mai puţin folosite tehnici de împodobire a bradului este folosirea ornamentelor supradimensionate. Globurile şi decoraţiunile mari au impact spectaculos şi, cu toate că sunt mai scumpe decât cele mici, sunt avantajoase pentru că practic aveți nevoie de mai puţine, iar efectul este senzaţional. Pentru un rezultat armonios, incepeți să împodobiți cea mai largă parte a bradului cu cele mai mari globuri de Craciun, care vor fi cele mai impresionante și mai sugestive. Prin urmare, alegeți cele mai groase ramuri. Atârnați fiecare corp sferic de Craciun cu grijă, mai ales dacă este din sticlă. Asigurați-vă că le distribuiți uniform, astfel încât să decoreze atât vârfurile ramurilor, cât și interiorul bradului, adică porțiunea dinspre trunchi. Înainte de a trece la etapa următoare, faceț un pas înapoi pentru a verifica rezultatul și pentru a face modificările necesare. În plus, puteți da bradului un efect de zăpadă, pe vârfurile ramurilor. Această operațiune trebuie făcută la sfârșitul „operațiunii” de ornare pentru că, din cauza manipulărilor repetate, zăpada artificială nu va rezista. Cristalurile şi obiectele din sticlă oferă strălucire oricărui brad datorită transparenței, așa că celmai indicat ar fi să le plasați lângă luminiţe şi să le combinați cu elemente colorate. Repetați modul în care ați aşezat primele ornamente în pom, pentru a obţine un tipar, o formă sau o temă. De exemplu, puteți cumpăra mai multe ornamente de acelaşi fel şi câteva mai speciale, eventual în aceeaşi culoare, dar nu identice. Ornamentele numeroase vor fi „baza”, iar cele unice vor „condimenta” aspectul bradului de Crăciun. Umpleți golurile dintre crengi cu aranjamente din flori artificiale. Sunt foarte prezente în magazine floarea Crăciunului sau aranjamente din merişor, care se potrivesc perfect cu un brad bogat. Pentru un brad de 2,5 metri veți avea nevoie de cel puţin 24 de astfel de flori artificiale.
- Asortarea culorilor și a tipurilor de decorațiuni – Este esențial ca împodobirea bradului să urmeze un plan coerent și să nu amestecați diverse stiluri sau game de culori, fără ca acestea să se potrivească între ele. De exemplu, puteți alege să decorați într-o temă clasică, boho-chic, modernă, eclectică sau minimalistă. Nuanțele utilizate trebuie să fie limitate, în caz contrar riscând să vă alegeți cu un brad total lipsit de rafinament. Culorile utilizate pot fi din aceeași gamă sau pot fi complementare: tonuri calde sau reci, combinații de alb și negru, alb și albastru, alb și roz, albastru și argintiu sau roșu și auriu sau alte perechi cromatice. Cel mai important lucru la acest Crăciun este culoarea, conform ultimelor tendinţe de design. Se poartă ornamentele în culorile curcubeului, roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo şi violet, în nuanțe pastelate, dar să nu uităm nici de culorile anului în curs, gri și galben sau de cea din 2022, Very Peri, sau lavandă.
– Un alt aspect important pe care trebuie să-l aveți în vedere este alegerea unui stil care se potrivește cu estetica pe care ați utilizat-o în amenajarea casei. Oricât ne-am strădui, într-un living scandinav nu se va potrivi decât un brad decorat în stil minimalist, cu ornamente geometrice și culori deschise, neutre. Dacă aspectul general al încăperii este de inspirație clasică sau romantică, atunci puteți apela la culori intense și o abundență de globuri și beteală, aceeași regulă aplicându-se și pentru stilul rustic. Subliniem încă o dată ideea că nuanțele pe care le alegeți pentru decorarea bradului trebuie să se asorteze cu cele prezente în decorul casei (draperii, covoare, mobilă, pereți etc). Astfel, bradul nu va fi ca o „nucă în perete”, ci se va integra de minune în spațiul fizic, dar și spiritual. Dacă livingul este unul electic, în stil shabby chic, alegeți să decorați un brad alb sau un brad „nins”, căruia să-i adăugați globuri și ghirlande violet. Pentru un efect maxim și cadourile de sub brad ar trebui să fie măcar „atinse” de culorile pentru care veți opta. Folosirea unei tematici pentru împodobirea bradului îi oferă acestuia personalitate, îl face special şi unic. Prin urmare, puteți alege o temă care vă inspiră, precum decoraţiuni care imită dulciurile, cele în formă de jucării sau inspirate din natură, precum fulgi de nea, fluturi sau chiar flori. Orice temă alegeți, păstrați-o până la final şi variați elementele, însă doar în același registru. Ornamentele în aceeaşi culoare şi stil pot arăta senzaţional dacă diversificați dimensiunile – mici, mijlocii şi mari. Organizați-le după un tipar şi veți obţine un brad senzaţional. Designerii realizează brazi frumos împodobiţi folosind teme şi culori aflate în camera în care va fi aşezat. Inspirați-vă, așadar, din culorile camerei dvs. pentru ca bradul să fie perfect integrat. Gândiți-vă la preferințele dvs. și ale familiei, la un hobby comun sau la o activitate care vă interesează. Dacă patinajul este unul din sporturile dvs. preferate, alegeți ornamente în formă de patine și globuri cu desene specifice. Puteți opta pentru decorațiuni multicolore sau într-o singură culoare, pentru a obține un aspect cât mai simplu și mai elegant.
Tendințe și stiluri pentru decorarea bradului în 2021
Acum, că v-ați familiarizat cu „prețioasele indicații” de împodobire, este momentul să explorați noi idei și surse de inspirație pentru propriul brad. Există idei mai tradiționaliste conform cărora, pentru respectarea întocmai a tradițiilor, este imperios necesară folosirea unor decorațiuni clasice, bineînțeles, de culoare verde sau roșie. Dar, există și un set special de idei super-creative și non-tradiționale care vă vor face să priviți Crăciunul cu alți ochi. Cam despre asta este vorba și în ceea ce privește tendințele 2021 pentru bradul de Crăciun. Așadar, anul acesta aveți voie orice – de la decorarea bradului cu flori proaspete, ornamente din sticlă sau din metal, cu forme spectaculoase, umbreluțe, jucării în miniatură și până la schimbarea culorii bradului – optând, în locul celui verde (considerat prea clasic), pentru unul negru, alb, cu conuri, din fibră optică sau plin de sclipici. Poate părea o schimbare radicală, dar va fi de efect… acel efect „wow” de care vă veți îndrăgosti iremediabil! A fi în trend și a urma tendințele pentru decorarea bradului de Crăciun în 2021 nu înseamnă, contrar celor mai conservatori dintre noi, „să vă străduiți să faceți și dvs. ce face toată lumea”, ci doar a accepta că lucrurile evoluează și că suntem nevoiți să ținem pasul. Un lucru extrem de măgulitor pentru oricare dintre noi ar fi ca anul acesta niciun brad să nu semene cu celălalt, ci ca fiecare să fie unic în felul său. Ține doar de noi să ne informăm, să culegem de ici și colo idei care ni se potrivesc și să le adaptăm propriei noastre situații.
* Cuvântul de ordine este „glam” – Cine crede că are nevoie de o avere pentru a reuși să creeze un brad „glamorous”, absolut fermecător, nu trebuie decât să aleagă câteva elemente aflate într-un contrast puternic, ca alb, roșu, auriu, albastru și roz, și va scăpa de gândurile negative. Brazii complet albi încep să câștige din ce în ce mai multă popularitate, iar după ce veți experimenta un Crăciun în compania unui brăduț imaculat, cu greu o să mai puteți să vă întoarceți la unul clasic. Indiferent de stilul decorațiunilor, al ornamentelor, al globurilor, al betelii roșii, roz, mov sau aurii, albastru metalizat și verde strălucitor, veți obține un sentiment unic de magie.
* Ornamente handmade pentru mari și mici – Nu mai este nevoie să adăugăm faptul că în prezent lucrurile handmade cunosc un „reviriment” spectaculos. Foarte multe persoane sunt interesate de astfel de ornamente inedite, indiferent că sunt decorațiuni realizate din cabluri albe obișnuite, plase de sac de iută sau rafie, bețe, ață, hârtie, plastic … și lista poate continua la nesfârșit. Fie că le confecționați singuri sau le achiziționați gata făcute, totul ține de imaginația personală. Apoi, acest stil se potrivește perfect persoanelor creative și, de ce nu, celor cu un buget limitat care nu doresc să cheltuie în fiecare an bani pe decorațiuni noi. Pentru a sublinia calitatea rustică a ornamentelor completați cu globuri în nuanțe metalice și conuri de brad adevărate în culori diferite.
– Înainte de împodobirea bradului, propuneți-le celor mici să participe alături de dvs. la realizarea ornamentelor ce vor fi așezate pe crenguțe. Oferiți-le diverse materiale de lucru, având grijă să nu se rănească, și veți fi uimiți de rezultat. Plus că sentimentul minunat de a vedea bradul plin de lucruri realizate de acele mâini micuțe și hărnicuțe este incomparabil. Permiteți copiiilor să realizeze un pom al lor, oferindu-le un brăduț construit parcă înadins pentru înălțimea și mânuțele lor firave. Vor fi super încântați de faptul că îl pot decora cum doresc, inclusiv cu jucării în miniatură, clopoței, Moș Crăciuni, sau chiar creații personale. Aveți o fetiță pasionată de bijuterii și mărgele? Propuneți-i să realizeze o ghirlandă din mărgele sau, pur și simplu, să le agațe după preferințe. Fiul dvs. dorește să-și etaleze colecția sa de dinozauri în miniatură? Acum este momentul propice! La fel de impresionant va fi dacă decideți să ornați anul acesta bradul cu medalii obținute de copii în domeniile lor de interes. Important este să el fiți alături, să îi susțineți și să interviniți la nevoie cu sfaturi pentru ca rezultatul final să fie unul cât mai creativ și armonios.
* Florile pot fi la fel de frumoase și iarna – Una din cele mai interesante tendințe pentru pomul de Crăciun în 2021 face uz de prezența florilor artificiale mai mari sau mai mici, în funcție de mărimea bradului, cum ar fi cele din mătase sau alte materiale lucioase și fine, așezate din abundență pe crenguțe. Indiferent de luna din calendar, trandafirii, bujorii sau gerbera fac minuni. Realizați o ghirlandă luxuriantă din aceste flori și așezați-o în pom începând de la bază și până în vârf, urcând treptat. Vârful bradului poate fi și el spectaculos dacă adunați într-un buchet imens mai multe flori roșii. De-a lungul acestei ghirlande completați cu globuri și conuri de brazi aurii. Rezultatul va fi unul extrem de plăcut, care se va asorta inclusiv cu haina lui Moș Crăciun. Și nu am vrea să-l supărăm, nu?!
* Bradul amintirilor – Aveți un moment la care vă gândiți cu nostalgie? Cum ar fi ca anul acesta să prindeți în bradul de Crăciun toate amintirile, bucuriile și momentele speciale pe care le păstrați de-o viață? Selectați cele mai reprezentative fotografii la care țineți și atârnați-le ca pe niște ornamente prețioase, cum de altfel și sunt, de crengile bradului. Pot reprezenta poze din vacanțe, de la evenimente speciale (nuntă, botez, aniversare), legate de pasiunile și sporturile pe care le practică cei din familie, etc. Pentru ca rezultatul să fie unul deosebit, pozele trebuie realizate în mod sepia sau alb și negru, dar nu este obligatoriu, pentru că numai dvs. dați tonul. Puneți aceste poze în rame aurite în miniatură și așezați-le la loc de cinste în brad. Dacă petreceți Crăciunul alături de părinți sau bunici, bradul amintirilor poate căpăta o semnificație și mai profundă.
* Beteală, beteală și … iar beteală – Acesta este un trend destul de prezent în casele oamenilor din Occident. Împodobirea bradului se face plecând de la ideea de a folosi cât mai multă beteală curgătoare. Atenție, însă! Este foarte important tipul de beteală ales, pentru că dacă bradul are dimensiuni standard, și alegeți ghirlande prea răsfirate, prea bogate sau prea mari, nu faceți decât să „împachetați” bradul și să-l ascundeți. Secretul este să acordați atenție ghirlandelor fine, mai subțirele, albe, aurii sau argintii, cu aspect de mătase care par să curgă în valuri, oriunde ți-ai aținti privirea. Este un stil care se potrivește mai ales brazilor albi, dar nu numai. Beteala reprezintă o modalitate excelentă prin care puteți scoate în evidență anumite podoabe mai speciale din pom. Pentru a recrea farmecul subtil al acestui brad modern și alb, adăugați beteală din abundență direct pe vârfuri, dar după ce ați pus globurile și alte ornamente.
* Ornamente naturale și realiste – Ete un trend care-i inspiră grozav pe cei care percep Crăciunul cu toate simțurile: de la miros, auz sau atingere. Cunoaștem cu toții deja avantajele bradului artificial, faptul că este preferat în detrimentul celui natural fiind deja un pas important în protejarea mediului. Dar nu trebuie să renunțați totalmente la natural, ba din contră. Dacă este un brad artificial cu aspect natural, alegeți și ornamente naturale. Efectul va fi super simpatic, numai dacă vă gândiți la felii de portocală uscată, bețișoare de scorțișoară, flori naturale de lavandă uscată, conuri de brad, măr uscat, lămâie uscată, frunze uscate de dafin, păstăi uscate de vanilie, săculeți în miniatură umpluți cu cuișoare, mentă sau tot ce vă mai trece prin cap în materie de fructe și flori uscate. În afară de aspectul extrem de atrăgător, veți simți o aromă deosebită de fiecare dată când vă veț apropia de brad pentru a-l admira, desigur. Acesta este cel mai util mod prin care puteți da uitării cheltuielile pentru decorațiuni, ornamente, globuri, beteală, alegându-vă, în schimb, cu un brăduț inedit și îmbietor. Atmosfera poate fi schimbată major prin intermediul unor lumânări și arome de Crăciun, care să completeze cadrul, la nivel vizual și olfactiv. Lumânările dau un efect aparte prin lumina și căldura pe care o emană, creând, doar prin prezența lor, un design de poveste. Puteți genera diverse arome cu ajutorul difuzoarelor, lămpilor catalice sau al lumânărilor parfumate – cu siguranță, acestea vor încânta simțurile tuturor celor care vor trece prin preajma lor. Mirosul de scorțișoară, vanilie sau portocală va fi extrem de plăcut și vă va relaxa oricând veți simți nevoia. Încercați, de asemenea, să petreceți serile la lumina lumânărilor, a beculețelor din brad și a ghirlandelor luminoase din casă – veți avea o senzație plăcută de sărbătoare, liniște, pace și armonie, care este unică și specială. Prin urmare, înzestrați-vă căminul cu astfel de obiecte care pot avea un efect pozitiv asupra dispoziției dvs. generale.
* Bradul – personaj. La propriu! Unele tendințe pentru ornarea brazilor în 2021 par desprinse din povești, devenind super-captivante la fel ca și acestea. Ideea de a folosi bradul de Crăciun pentru a-l transforma îintr-un personaj este cel puțin originală. Spre exemplu, un brad alb poate fi transformat într-un om de zăpadă. Va fi foarte caraghios cu crenguțele răsfirate în loc de mături, cu globurile aurii așezate în locul nasturilor, cocoțat pe o ladă veche din lemn, îmbrobodit cu un fular roșu (sau o beteală roșie) și o față zâmbitoare încrustată probabil dintr-o bilă mare de polistieren. Cei mai atrași de această idee vor fi, fără îndoială, prichindeii. Și exemplul de mai sus este doar unul de la care puteți porni. Variantele sunt infinite. Dacă cel mic are un personaj preferat, o zână sau un super erou, gândiți-vă cum ați putea să i-l aduceți mai aproape, transformând bradul clasic exact în acel personaj. Poate fi o prințesă din povești (cu Albă ca Zăpada scăpați destul de ușor alegând un brad alb imaculat), o zână cu rochie „țesută cu fire de aur” (folosind beteală aurie), un erou dintr-un desen animat (pentru Batman mergând direct la țintă cu un brad negru), un pitic simpatic (alegând cel mai mic brad), etc. În cazul de față, imaginația chiar nu are limite, trebuie doar să vă lăsați inspirați de preferințele copilului, sau, de ce nu, chiar ale dvs.
* Ornamente supradimensionate contrastante – Este un trend foarte interesant care pleacă de la ideea arhicunoscută de a crea câteva puncte focale vizuale prin adăugarea unor decorațiuni de mari dimensiuni în contrast cu unele mici. Începeți prin a orna cu decorațiunile de mari dimensiuni după care începeți să adăugați ornamentele mici (inele decorative, clopoței aurii, globulețe). Podoabele supradimensionate pot fi reprezentate de flori, funde sau fluturi imenși realizați din fetru sau alt material textil, dar și din carton mai rigid, acordând o atenție sporită la tipul de instalație electrică pentru care optați și la modul de așezare a acesteia. Cea mai importantă parte în acest trend este ca totuși să nu exagerați cu ornamentele supradimensionate. Într-un brad de 1.8 metri încercați să vă limitați la 5-6 astfel de decorațiuni (în funcție și de dimensiunea acestora), păstrând restul spațiului și pentru ornamentele mici, care chiar dacă vor fi mai multe, vor fi ușor eclipsate de cele mari. În general, orice decorațiuni de Crăciun ați alege, este obligatoriu să nu încărcați prea mult cadrul. Din dorința de a crea un adevărat tărâm de basm, puteți cădea în extreme, folosind prea multe ornamente. Dacă aveți o multitudine de idei, încercați să le așterneți pe o hârtie, să faceți un plan și, mai apoi, să optați pentru cele mai potrivite. Alegeți câteva dintre acestea și mergeți în direcția propusă, lăsându-le pe celelalte pentru anul viitor. Prin urmare, păstrați o notă simplă și distinsă, oricare ar fi preferințele dvs.! Pentru un efect și mai armonios cu aspect de „tot unitar”, recomandat ar fi să alegeți o temă, o culoare sau o combinație de culori la modă, de care să țineți cont și în procesul de împodobire, dar și în privința împachetării cadourilor pe care Moșul le va pune sub brad. Sigur veți putea vorbi cu el și veți rezolva și acest aspect, pentru că în 2021 Moșu’ este deschis în fața provocărilor și cunoaște deja cele mai interesante tendințe din acest an pentru bradul de Crăciun! Așa că nu vă va fi greu să-i explicați!
* Stilul tradițional, mereu la modă – Întrucât Crăciunul reprezintă pentru multe persoane o ocazie de a-și aminti de copilărie și de a se bucura de obiceiuri vechi, abordarea tradițională este foarte apreciată de majoritatea oamenilor. Nuanțele convenționale pentru ornamentele de Crăciun sunt roșu și alb, alături de galben și uneori verde, ultimul fiind inspirat din natură. De aceea, dacă vă doriți un brad autentic, compuneți o paletă cromatică formată parțial sau în totalitate din aceste culori. Puteți combina alb și roșu, roșu și galben sau toate opțiunile enumerate. Verdele sugerează renașterea naturii și este asigurat de frunzele bradului, roșul este inspirat din hainele lui Moș Crăciun și reprezintă o culoare complementară cu cea a cetinii. Galbenul sau auriul fac trimitere la steaua călăuzitoare, ducând cu gândul la bogăție, căldură și luminozitate, iar albul este, în mod evident, reprezentarea zăpezii. De asemenea, insuflă puritate și spiritualitate, iar decorațiunile albe, sunt foarte ușor de asortat. Globurile și figurinele tradiționale sunt inspirate din temele religioase, folclorice sau botanice și înfățișează de multe ori lumânări, îngerași, clopoței, stele, țurțuri, reni, pe Moș Crăciun, fulgi de zăpadă, floarea numită Crăciuniță, bulgări, conuri de brad, măceșe sau altele asemenea. Beteala poate fi simplă sau cu modele în carouri ori în spirală, de exemplu. Stilul tradițional presupune numeroase ornamente și beculețe decorative, deci nu ezitați să împodobiți bradul din belșug, sugerând bogăție și confort. În definitiv, sărbătorile de iarnă sunt o perioadă în care răsfățul alături de cei dragi este cam tot ce ne dorim, iar acest lucru se poate reflecta și la nivel estetic. Decorarea clasică sau tradițională nu înseamnă că nu puteți amesteca orice tip de decorațiuni vă sunt pe plac, ci doar că trebuie să păstrați o coerență și un motiv în selectarea acestora.
* Brad de Crăciun în stil rustic – Indiferent de cât de multe stiluri și tendințe vor apărea, una dintre cele mai apreciate abordări rămâne cea cu temă rustică. Dacă amenajarea casei vă permite, folosiți decoruri inspirate, cu precădere, din natură. O parte dintre ele sunt similare cu cele utilizate în brazii tradiționali. Fulgii de nea, conurile, globurile realizate din sfoară și materiale naturale, precum lemnul, figurinele care imită fulgii de zăpadă sau alte elemente din pădure sunt extrem de potrivite pentru o astfel de tematică.
* Stilul minimalist și/sau monocrom pentru brazi în același ton – Pentru cei care au optat pentru un decor interior de tip industrial, scandinav sau minimalist, bradul de Crăciun ar trebui să fie în același ton cu încăperea. De aceea, numărul de decorațiuni ar trebui să fie restrâns, iar acestea să aibă forme cât mai simple. Unele persoane preferă să împodobească brăduțul doar cu instalația luminoasă, ceea ce nu este deloc greșit într-un astfel de stil de amenajare. Unul dintre trendurile foarte apreciate, mai ales de către designerii de interior, este bradul monocrom, adică decorat cu o singură culoare predominantă. Un astfel de pom de Crăciun este foarte elegant și impunător, putând alege nuanța în funcție de paleta cromatică ce predomină în încăpere sau putând selecta o culoare în funcție de mesajul pe care îl transmite aceasta.
- Cromatica generală a spațiului este un factor semnificativ pe care trebuie să-l luați în considerare, fiindcă, în funcție de acest lucru, puteți alege toate decorațiunile. De exemplu, dacă încăperea respectivă este amenajată multicolor, având piese de mobilier și obiecte extrem de colorate, va fi necesar un decor de Crăciun mai simplu, monocrom, care doar să aducă un accent festiv în casă. Complementaritatea nuanțelor este necesară, iar îmbinarea inteligentă a acestora este o rețetă de succes către crearea unui design unitar, uniform și coerent din punct de vedere estetic. Totuși, dacă perimetrul este el însuși decorat într-o singură culoare sau în două nuanțe diferite, puteți experimenta în voie cu noi zone cromatice, care să contribuie decisiv la îmbogățirea atmosferei. Acest sfat trebuie aplicat la fiecare nivel – atât cel al aranjamentelor masive, cât și cel al detaliilor suplimentare.
- Deși nu se numără printre culorile specifice Crăciunului, este din ce în ce mai apreciată de cei care vor să aibă un brad special. Rozul pal (denumit și millennial pink) se potrivește în cadrul încăperilor decorate cu nuanțe deschise, minimaliste. Nu ezitați să faceți această alegere dacă vă doriți un brad delicat și modern.
- Un brad cu ornamente albastre sau bleu va fi cu adevărat rafinat și va avea un aspect impozant. Chiar dacă este o culoare rece, albastrul se asortează cu crenguțele, iar rezultatul va fi impresionant
- Când vine vorba despre selectarea nuanței, o persoană creativă nu va ezita sa facă alegeri îndrăznețe, precum mov, portocaliu sau oricare altă preferință. De aceea, vă este permis să decorați bradul cu orice culoare doriți, atât timp cât nu vă abateți de la opțiunea inițială.
- Dacă țineți cu tot dinadinsul să fiți în pas cu tendințele, veți observa că în fiecare an este la modă o anumită culoare, mai mult sau mai puțin îndrăzneață. Oricât de avangardiste ar părea nuanțele de albastru electric, mov, arămiu, roz, argintiu sau auriu, acestea vă pot sprijini în alcătuirea unui design senzațional. Deși unele mixuri pot naște controverse în rândul profesioniștilor, nu vă temeți să le încercați, dacă vă plac! În acest fel, veți reuși să creați un efect spectaculos și, mai ales, curajos. Puteți alege o culoare predominantă pe care să o completați cu accente unice, pentru a elabora combinații inedite – precum auriu cu argintiu, mov cu arămiu, albastru electric cu auriu, sau turcoaz cu mov aprins, și așa mai departe. Dați dovadă de creativitate și originalitate și testați noi posibilități – în mod cert, veți izbuti să împodobiți totul cu gust și eleganță. Orientați-vă către obiecte diferite, care să contribuie pozitiv la construirea atmosferei perfecte – naproane, farfurii, șervete de masă, ghirlande luminoase, perne decorative și orice alte podoabe pe care le considerați necesare. Așadar, astfel de nuanțe pot părea extravagante, însă ele reprezintă mai mult de-atât. Atunci când vine vorba despre realizarea unui decor, abordarea nu trebuie să fie „cuminte”. Pentru a avea un Crăciun cu adevărat memorabil, trebuie să experimentați noi metode de amenajare, plecând de la așezarea obiectelor în spațiu, până la culoarea fiecăruia în parte. Dacă sunteți un împătimit al nuanțelor aprinse, nu ezitați să le integrați în cadrul dvs. festiv. Nu există „rețete” fixe pentru inițiativele cu caracter artistic – influențele și tendințele se modifică în permanență, întrucât arta este adaptabilă și conciliantă. În cazul în care ați optat pentru același decor 5 sau 10 ani la rând, nu ezitați să schimbați lucrurile anul acesta! Prin abordarea unei atitudini relaxante și, mai ales, creative, veți reuși să dați o personalitate unică fiecărui Crăciun în parte, iar amintirile vor fi mai bine conturate și vor deveni de neuitat.
* Neconvenționalul este este noul stil contemporan – Pentru cei care vor să iasă din tipare atunci când vine vorba de decorarea bradului, există numeroase posibilități. Nu toată lumea este atrasă de ideea unui pom artificial, însă din ce în ce mai multe persoane își doresc să aibă o atitudine ecologică, prietenoasă cu mediul. Din fericire, există multe soluții pentru a avea un brad de Crăciun luxos și original, fără a fi nevoiți să cumpărăm unul tăiat. Una dintre cele mai la modă metode este atârnarea globurilor de plafon, astfel încât să aibă forma unui brad. Este o modalitate rafinată de a reda un copac de Crăciun, care va impresiona orice oaspete. De asemenea, poți folosi și alte obiecte care, suprapuse, să ia forma conică a bradului, ca de exmplu, cărți. Puteți utiliza decorațiuni din hârtie, decupate în forma dorită, sau cercuri, decorate cu globuri. Luminate din interior, aceste aranjamente își vor pune amprenta și asupra încăperii, prin jocurile de lumini și umbre. O altă variantă este simularea unui brad pe unul dintre pereți, printr-un aranjament de crenguțe aspectuoase, pe care puteți agăța ornamente. Această metodă de decorare nu este cu nimic mai prejos decât un brad natural, dacă este realizată corespunzător.
În concluzie, o casă „Winter Wonderland” nu este foarte greu de obținut! Tot ceea ce trebuie să faceți este să acordați o atenție deosebită obiectelor pe care le selectați – să fie elegante, calitative și de bun-gust, și să țineți cont de o serie de aspecte esențiale: culoare, design, simplitate, curaj. Îmbinând toate aceste elemente, puteți alcătui o atmosferă inedită, îndrăzneață, care va rămâne în memoria tuturor celor care o vor descoperi. Crăciunul este, probabil, momentul anului cu cea mai mare încărcătură sentimentală. Emoțiile generate de Crăciun și de sfârșit de an sunt variate și adesea contradictorii. Simțim totul, de la speranță și bucurie la tristețe și dor. Cu toate acestea, Crăciunul este o sărbătoare minunată, care aduce cu sine oportunitatea de a ne bucura de tot ceea ce avem în jurul nostru, neapărat împreună cu cei dragi!
Autor: Alina Andrei, RADOR
https://blog.balsamhill.com/b/christmas-tree-professional-decorating-tips/
https://www.bhg.com/christmas/trees/how-to-decorate-a-christmas-tree/
https://www.womanandhome.com/homes/how-to-decorate-for-christmas/
https://www.tasteofhome.com/collection/how-to-decorate-for-christmas/
https://www.lizmarieblog.com/2014/12/how-to-frugally-quickly-decorate-for-christmas/
https://christmas.lovetoknow.com/Most_Popular_Christmas_Decorations
https://www.housebeautiful.com/entertaining/holidays-celebrations/g999/christmas-home-decor/?slide=1
https://www.drivenbydecor.com/how-to-decorate-christmas-tree/
https://www.amara.com/editorial/guides/how-to-decorate-a-christmas-tree
https://www.housebeautiful.com/uk/decorate/display/a910/christmas-tree-professional-decoration-tips/