Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a adaptat sistemul informatic de eliberare a certificatelor digitale COVID potrivit noilor norme de codificare care permit marcaje noi, inclusiv pentru doza booster. Noul cadru de reglementare european va asigura unitar în toate țările membre ale Uniunii diferențierea între certificatele de vaccinare care atestă finalizarea seriei primare și certificatele de vaccinare emise în urma unei doze de rapel, în conformitate cu decizia Comisiei de acum o săptămână. STS mai precizează că, începând cu data de 24 decembrie, pe certificatele digitale europene privind COVID-19 emise în România pentru persoanele care au o doză Johnson&Johnson se schimbă marcajul european pentru diferențierea dozelor suplimentare de rapel. Astfel, persoanelor care au făcut doza booster cu Johnson&Johnson li se recomandă să îşi genereze un nou certificat de pe platforma online./ilixandru/pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 decembrie)