MAE a modernizat şi eficientizat call-center-ul din cadrul Centrului de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate

Ministerul de Externe anunţă că a modernizat şi eficientizat call-center-ul din cadrul Centrului de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate. Sunt acum mai multe linii telefonice, iar robotul telefonic poate prelua până la 256 de apeluri simultane, faţă de numai 96 în prezent.

De asemenea, au fost actualizate şi reorganizate informaţiile consulare oferite prin robot. Pentru ca românii aflaţi în situaţii deosebite să poată contacta mai uşor misiunile diplomatice şi oficiile consulare, linia destinată urgenţelor se accesează acum în prima secţiune a meniului robotului telefonic.

În acest an, call-center-ul Ministerului de Externe a recepţionat peste un milion de apeluri telefonice şi a răspuns la aproximativ 240.000 de solicitări prin e-mail, ne-a transmis redactorul Carmen Gavrilă./geftene/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 decembrie