Realizator: Constanța Comănici – Guvernul a adoptat ieri o serie de proiecte prin care și-a propus să îndeplinească țintele și jaloanele prevăzute pentru anul acesta în Planul Național de Redresare și Reziliență. Este vorba, printre altele, de un program privind reducerea abandonului școlar și un altul prin care se urmărește creșterea traficului feroviar. Cu detalii, reporterul RRA Andrei Șerban.
Reporter: Cu 543 de milioane de euro fonduri nerambursabile, care vor veni prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Guvernul speră ca până în 2030 să reducă abandonul școlar la 9 procente. Acum el este de 15,6% în urban și de 26 de procente în mediul rural. Executivul a adoptat ieri Programul național pentru reducerea abandonului școlar. La începutul anului viitor vor fi selectate cel puțin 2.500 de școli, care au cel mai mare risc de abandon școlar și care vor primi fiecare până la 200.000 de euro pentru a organiza învățământ performant și activități în timpul liber pentru elevi.
Sorin Cîmpeanu, ministrul educaţiei: Copiii din aceste școli pot participa la tabere, pot participa la tot felul de evenimente care vor fi eligibile din acest proiect. Este vorba de achiziția de echipament sportiv, echipament IT și chiar de elemente vestimentare. De asemenea, este vorba de finanțarea activităților de mediere școlară, este vorba de finanțarea activităților de asistență psihopedagogică suplimentară, necesară după toată această perioadă, cu atât mai mult în aceste medii în care avem de-a face cu comunități dezavantajate, în care avem de-a face cu elevi cu cerințe educaționale speciale.
Reporter: Guvernul a mai aprobat și o hotărâre privind dezvoltarea infrastructurii feroviare, prin care urmărește ca până în 2026 să crească traficul feroviar cu 25 de procente și să îmbunătățească condițiile pentru călători./asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 decembrie)