Medicii de familie vor susține în continuare sistemul medical ambulatoriu, în contextul răspândirii cazurilor noi de COVID

Realizator: Constanța Comănici – Pentru a treia zi la rând, a crescut numărul cazurilor de coronavirus, iar experții în sănătate estimează că valul cinci al pandemiei va ajunge în țara noastră în primele săptămâni ale noului an. Ieri au fost raportate aproape 1.500 de îmbolnăviri, cele mai multe din 3 decembrie până acum. În secțiile de terapie intensivă sunt internați 402 pacienți, iar 37 de persoane au murit din cauza bolii, în ultima zi. În acest context și pe fondul eliminării unor restricții cu prilejul vacanței de sfârșit de an, autoritățile spun că se pregătesc pentru a face față contaminărilor, care ar putea atinge pragul de 25.000 de infectări noi pe zi, în viitorul apropiat. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, în cursul unui dialog cu reprezentanții asociațiilor medicilor de familie, că implicarea acestora în extinderea capacității de testare a pacienților, în aplicarea tratamentului și monitorizarea persoanelor cu forme ușoare de COVID-19, precum și în informarea cetățenilor cu privire la vaccinare constituie măsuri care se impun pentru a face față valului cinci. Medicul de familie Sandra Alexiu a precizat că personalul din această categorie va susține în continuare sistemul medical ambulatoriu.
Sandra Alexiu: În valul cinci o să facem ce am făcut și până acum, am susținut aproape tot ce înseamnă medicina ambulatorie, pentru că ştiţi bine că multe spitale nu au funcționat sau au funcționat doar pe COVID, şi atunci foarte mulţi pacienţi a trebuit să îi vedem şi să îi monitorizăm noi, începând chiar din starea de urgență, și chiar asta am și spus prim-ministrului, că foarte multe chestiuni birocratice se pot rezolva și noi am putea să câștigăm timp, și o să facem exact ce am făcut și până acum, o să ne vedem pacienții în continuare zilnic la cabinete; o să îi testăm atunci când corespund criteriilor de testare.
Realizator: Sandra Alexiu a mai spus că foarte curând va intra în vigoare noul protocol de tratament pentru COVID-19 și atunci va fi mai clar pentru toată lumea cum ar trebui procedat./ilixandru/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 decembrie)