În Gara de Nord din Bucureşti au început să sosească trenurile blocate dinspre Braşov

În urmă cu aproximativ trei sferturi de oră au început să sosească în Gara de Nord din București trenurile blocate între Brașov și capitală în urma unui incendiu declanșat aproape de Brazi, în Prahova, la locomotiva uneui marfar. Trenul InterRegio 1636 al CFR Călători, care trebuia să ajungă cu puțin înainte de ora 17:00, a avut peste trei ore întârziere, adică 200 de minute. Cu o întârziere de trei ore a sosit și o garnitură a operatorului privat Softrans, care și-a continuat cu o întârziere similară drumul către Craiova. A fost afectat și mersul trenurilor dinspre Moldova care trec prin Ploiești. CFR a informat în această seară că, la solicitarea ISU, circulația feroviară a fost întreruptă pe tronsonul Crivina-Brazi, între orele 16:50 și 19:07, fiind afectate inițial 15 trenuri de călători care au staționat în gările adiacente. Tabela electronică din Gara de Nord indică în continuare întârzieri la trenurile programate să sosească până acum, între 30 și 180 de minute, dar și la cele cu plecări, în această seară, spre Constanța sau Mărășești, circa o oră./ilixandru/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 ianuarie)