Numărul cazurilor confirmate de infectare cu coronavirus în Rusia a crescut în ultimele 24 de ore cu 18.233 de persoane, au anunţat, duminică, surse din cadrul Comandamentului operativ pentru combaterea noii infecţii. În total, de la declanşarea pandemiei, în Rusia au fost înregistrate 10.537.966 de cazuri de infectare. În termen relativ, creşterea este de 0,17%, iar în termen absolut, creşterea numărului de îmbolnăviri constituie un indice minim înregistrat din 14 septembrie 2021. Din totalul de cazuri confirmate de infectare cu coronavirus, 1.824 au fost descoperite la Moscova, 1.468 – la Sankt Petersburg, 1.364 – în regiunea Moscovei, 468 – în regiunea Celeabinsk, 466 – în regiunea Sverdlovsk, 440 – în regiunea Irkutsk şi 438 – în regiunea Nijegorodsk. În prezent, numărul aşa-numitelor cazuri active, adică al pacienţilor care continuă să se afle sub tratament în Rusia, este de 703.409 de persoane. Numărul cetăţenilor ruși care s-au vindecat de coronavirus a crescut, în ultimele 24 de ore, cu 26.976 de persoane, totalul pacienţilor recuperaţi ridicându-se la 9.524.039. În privinţa deceselor din cauza COVID-19, în Rusia, numărul acestora a crescut, în ultimele 24 de ore, cu 811cazuri, mai puţine comparativ cu ziua anterioară, când s-au înregistrat 847 de morţi. În total, de la declanşarea pandemiei au murit 310.518 persoane din cauza COVID-19. Mortalitatea condiționată a bolii (cea finală va fi determinată abia la sfârșitul epidemiei) se menţine la nivelul de 2,95%, rezultă din datele comandamentului. Astfel, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 69 de decese la Moscova, 57 – la Sankt Petersburg, 41 – în regiunea Moscovei, 39 – în ţinutul Krasnoiarsk, 29 – în regiunea Sverdlovsk şi câte 26 – în regiunea Celeabinsk şi ţinutul Altai./ssirbu/sdm2
(www.tass.ru – 2 ianuarie)