Ministerul Finanțelor intenționează să împrumute în această lună aproape patru miliarde și jumătate de lei de la băncile comerciale

Ministerul Finanțelor intenționează să împrumute în această lună aproape patru miliarde și jumătate de lei de la băncile comerciale, din care 300 de milioane printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount și restul, prin 10 emisiuni de obligațiuni de stat. La acestea se pot adăuga alte 615 milioane de lei, prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive aferente licitațiilor de obligațiuni. Suma totală a împrumuturilor depășește cinci miliarde de lei, fiind mai mare cu aproape 1,6 miliarde, față de cea programată în luna decembrie a anului trecut. Banii sunt destinați refinanțării datoriei publice și finanțării deficitului bugetar./lalexandrescu/cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 ianuarie