Viitorul politic al Sudanului pare extrem de nesigur, după demisia premierului civil Abdalla Hamdok. Dl Hamdok a spus că în lipsa unui proces real de revigorare a tranziţiei ţării spre un regim democratic, Sudanul riscă să se afunde în dezastru. El a adăugat că nu a fost capabil să asigure consensul între forţele militare şi civile din ţară. Într-un discurs televizat, premierul Abdalla Hamdok a declarat că este nevoie de un nou acord privind tranziţia Sudanului spre democraţie. Dl Hamdok a fost înlăturat de la putere anul trecut, în octombrie, după o lovitură de stat şi plasat ulterior în arest la domiciliu. După o lună, însă, el a fost reinstituit în funcţie, după ce a semnat un controversat acord de împărţire a puterii cu liderii militari. În ţară au avut loc numeroase proteste, manifestanţii cerând revenirea la o administraţie civilă. Cel puţin 56 de oameni au fost ucişi în cursul demonstraţiilor care au avut loc după puciul din 25 octombrie.(BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 ianuarie, ora 7:01)/opopescu/dsirbu