Record de cazuri noi de COVID, în Franţa

Realizator: Cristian Bâcâin – Franţa nu este departe de 300 de mii de infectări zilnice, iar preşedintele Emmanuel Macron anunţă restricţii dure pentru nevaccinaţi, care practic din 15 ianuarie nu vor mai putea merge nicăieri. Francezii apelează tot mai mult la soluţia testării, iar testele au ajuns să fie vândute şi în supermarketuri. Detalii de la corespondentul RRA Daniela Coman:
Reporter: Aproape 272 de mii de cazuri noi au fost depistate în Franţa, în ultimele 24 de ore, un nou record care se alătură celor din ultimele zile, înregistrate pe fondul unei testări masive. La recomndarea autorităţilor, milioane de francezi s-au testat înainte de a participa la întâlnirile cu prietenii şi familia de Crăciun şi Revelion. Între timp, toţi cei care au aflat că au în cercul de apropiaţi o persoană infectată caută să facă testul, iar cozile din faţa farmaciilor şi laboratoarelor nu se mai termină. În Franţa, persoanele vaccinate se pot testa gratuit în baza cardului de sănătate, cele nevaccinate fiind obligate să plătească. La toate acestea se adaugă autotestele, ce pot fi cumpărate din farmacii, iar de câteva zile şi din supermarketuri, şi ele consumate cu milioanele. În şcoli şi universităţi, autotestele sunt distribuite gratuit. Costurile cu testarea sunt astronomice, iar multe voci, inclusiv medici, spun că sunt bani aruncaţi pe fereastră, mai ales în cazul testării persoanelor complet vaccinate, care, în cele mai multe cazuri, sunt şi asimptomatice. Un miliard de euro a cheltuit sistemul public de sănătate din Franţa numai în luna decembrie, când s-au făcut în jur de 30 de milioane de teste. Noua tulpină Omicron se extinde rapid, pentru că este mult mai contagioasă decât toate predecesoarele sale, dar, din fericire, foarte puţini pacienţi fac forme grave de COVID, potrivit tuturor constatărilor ştiinţifice făcute de la apariţia sa.#HUN/lcoman/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 ianuarie)