Terenurile din jurul marilor orașe şi-au dublat prețurile în cei doi ani de pandemie. Din ce în ce mai mulți oameni se retrag în zone mai verzi și mai puțin aglomerate, iar alții se mută mai aproape de oraș, pentru că nu au utilități acolo unde locuiesc. Despre situația din Buzău vine cu detalii corespondenta noastră, Cristina Moise.
Reporter: Locuitorii orașului reședință a județului Buzău, dar mai ales din comune montane din ce în ce mai greu accesibile și fără rețele de utilități publice aleg să-şi cumpere terenuri pentru a-şi construi case cât mai aproape de orașul Buzău. Cele mai căutate zone sunt cele situate la doar câțiva kilometri distanță față de urbea buzoiană, şi anume: Mărăcineni, Poșta Câlnău, Vadu Pașii, Gălbinași sau Vernești. În tot acest areal însă prețul terenurilor intravilane a ajuns să fie chiar dublu în cei doi ani de pandemie de COVID-19./csimion/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 ianuarie