Președinția franceză a Uniunii Europene înseamnă și cultură, iar startul sezonului muzical european s-a dat aseară, la Paris, printr-un concert găzduit de Biblioteca Națională a Franței. Printre parteneri se numără și Ambasada României din Hexagon.
Reporter: Haydn, Davaux şi Mozart au fost pe afișul concertului care a deschis sezonul muzical european. Multe evenimente culturale sunt programate în perioada președinției franceze la Consiliul Uniunii Europene.
Luca Niculescu, ambasadorul României în Franţa: Există această faimoasă frază apocrifă a lui Jean Monnet, care spune că „dacă ar fi să reîncep proiectul european, l-aş reîncepe prin cultură”
Reporter: Peste 400 de reuniuni vor avea loc în următoarele șase luni. Franța vrea să facă din toate acestea un eveniment grandios de umanitate europeană, iar sezonul cultural al președinției franceze este integrat în această strategie.
Luca Niculescu: Şi mă bucur să spun că Ambasada României este şi ea parte din această serie de concerte, pentru că unele dintre aceste concerte vor fi organizate la Ambasada României, în Sala Bizantină, pe care o cunoaştem atât de bine./csimion/gpodea
TVR 1 – 8 ianuarie