Capitala intră în zona galbenă, rata de incidență a urcat brusc la 2,17 cazuri de COVID la mia de locuitori, față de 1,76 ieri. Bucureștiul se alătură astfel județului Cluj, primul intrat în zona galbenă. Incidențe mari sunt raportate și în județul Ilfov, localitățile Snagov și Corbeanca au sărit de patru cazuri la mia de locuitori, Otopeni și Popești-Leordeni au mai mult de trei, iar în alte localități incidența este mai mare de două cazuri. Au venit și primele informații legate de cazurile diagnosticate în ultimele 24 de ore, în întreaga țară au fost confirmate 4.712 persoane pozitive și 14 decese asociate. Mai multe detalii vor fi publicate după ora 13:00./atataru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 ianuarie)