Declaraţie a ministrului educaţiei, Sorin Cîmpeanu, privind vaccinarea elevilor şi a personalului din şcoli

Aproape 40% dintre elevii din categoriile 12-15 ani şi peste 16 ani sunt vaccinaţi anti-COVID-19 – a declarat ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu. În ceea ce priveşte personalul din şcoli, 70% dintre profesori s-au imunizat. Începând de astăzi, toţi elevii fac ore în şcoli, iar semestrul al II-lea începe peste o săptămână fără o vacanţă intersemestrială. Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, declara recent că unităţile de învăţământ nu vor fi închise, dacă vor fi cazuri multe de COVID-19, dar cu puţine spitalizări, însă, poate fi o măsură temporară în situaţia în care s-ar ajunge la blocarea spitalelor. Alexandru Rafila a criticat decizia de închidere a şcolilor, când erau sute de îmbolnăviri pe zi, considerând-o nejustificată şi chiar iresponsabilă./lcoman/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 ianuarie)