Organizația Națiunilor Unite (ONU) a lansat un apel pentru strângerea sumei de cinci miliarde de dolari pentu Afganistan, națiune care se confruntă cu un dezastru umanitar tot mai grav. Aproximativ jumătate din populația țării are dificultăți în a-și procura suficiente alimente. ONU a anunțat că această sumă este menită a preveni agravarea situației în contextul în care funcționarii publici din Afganistan nu au mai fost plătiți din luna august 2021, iar familiile nu-și pot asigura hrana. Potrivit estimărilor, aproape un milion de copii sunt în pragul foametei. Sancțiunile impuse la adresa talibanilor au suspendat finanțările străine care susțineau economia Afganistanului. ONU înțelege reticența comunității internaționale privind canalizarea de fonduri către un guvern pe care îl consideră represiv, în mod special la adresa femeilor, însă asistenții umanitar susțin că nu întreaga populație trebuie pedepsită. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 ianuarie)/cstoica/sdm2