Unul dintre principalii complotiști a fost colonelul de marină Anton Bejan, ilegalist, cu o bogată activitate în rândurile comuniștilor. Membru al Partidului Comunist din 1938, în timpul războiului a fugit în URSS unde a avut o bogată activitate propagandistică. Dintre comuniștii aflați în URSS, Anton Bejan a fost recrutat să fie crainic și redactor la Postul de radio “România Liberă “, care între 1941 – 1944 a emis de la Moscova sub conducerea lui Valter Roman. Venit în țară cu Divizia Horia, Cloșca și Crișan a fost repede numit aghiotantul lui Petru Groza cu misiunea de a-l supraveghea. După câțiva ani, cu ajutorul partidului, a intrat în armată unde a fost redactor la ziarul “Marina Nouă”. Apoi a fost trimis să urmeze Academia Militară de Marină din Leningrad (pe care a terminat-o în 1958). La întoarcerea în țară a fost avansat colonel (căpitan rangul I) în cadrul Statul Major al Marinei Militare Române. În 1965 – din cauza faptului că în timpul războiului a fost ofițer politic în Armata Sovietică și că păstrase legăturile cu “diplomați” ruși de la Constanța – a fost trecut în rezervă și angajat pe un post modest la Intitutul de Cercetare și Proiectare Transporturi (ICPTT). A fost profund nemulțumit, considerând că marginalizarea lui se datorează politicii de distanțare de URSS dusă de Nicolae Ceaușescu. De aceea Anton Bejan a aderat la grupul de militari care a dorit îndepărtarea lui Nicolae Ceaușescu.
“De Ceaușescu ştiam din ilegalitate, ştiam cã este foarte ranchiunos. (…) Eu cu Ceauşescu nu am lucrat. (…) Cu timpul s-a acumulat foarte multă nemulţumire în ţara noastră în legătură cu abuzurile lui Ceauşescu… datorită cultului personalităţii. Plutea în aer doriţă de a scăpa de Ceauşescu. Se acumulase foarte multă ură. Printre cei nemulțumiți erau şi foarte mulţi comunişti care doreau să se termine cu dictatura lui Ceauşescu şi cultul personalităţii. Şi au început discuţii pe tema asta între noi, cei care eram împotriva lui Ceauşescu. Aşa, mai apropiat eram de generalul Ștefan Kostyal, de generalul Ioniţă, din marina militară era colonelul Radu, era amiralul Aron. Noi discutam foarte mult şi blamam această comportare a lui Ceauşescu. De la discuţii am ajuns să luăm o hotărâre. Şi am început nişte acţiuni. Nu am ştiut practic cum trebuie să procedăm. Prima nostră grijă a fost să susţinem tot ce loveşte în Ceauşescu. Când a fost mişcarea de la Braşov noi ne-am bucurat mult – a fost o palmă dată lui Ceauşescu. Când a fugit Nadia Comăneci a fost tot o lovitură pentru regimul lui Ceaușescu. Am fost de acord şi cu acţiunea Doinei Cornea… Vroiam ca Ceaușescu să fie clătinat, ca opinia publică să fie împotriva lui. Noi am apreciat foarte mult vizita lui Gorbaciov aici. A fost un impuls, o speranţă pentru populaţie că se va face ceva cu acest Ceauşescu. Generalul Ștefan Kostyal a scris o scrisoare la Moscova către un prieten de-al lui în care a arătat ravagiile pe care le face ceauşismul. Scrisoarea asta am dat-o unui prieten de-al nostru care a dat-o la Securitate. Pe baza acestei scrisori l-a arestat pe Kostyal şi m-a arestat şi pe mine. (…) Nu au vrut să ne facă proces … nu ştiu din ce motiv.
Ne-au dat drumul şi ne-au ameninţat că dacă ne mai prinde… Însă mi-a făcut percheziţie acasă şi mi-a găsit un pistol. Pentru că am fost [ofițer] în Divizia Horia, Cloșca și Crișan am primit cadou un pistol şi am zis să îl păstrez pentru orice eventualitate. Îmi pare rău şi acuma că mi l-a confiscat Securitatea. Kostyal a mai scris o scrisoare şi către Radio Europa Liberă la care eu nu am fost autor, nu ştiu exact ce a scris el acolo. Fapt este că generalul Ioniţă şi-a asumat rolul de a organiza un complot. Asta a fost ideea lui, de răsturnare a lui Ceauşescu. Eu am fost sceptic în privinţa complotului pentru că la români între trei prieteni unul este turnător. De asta îmi era cea mai mare frică, că nu ştii cu cine vorbeşti. Totuşi, s-a constituit acest grup şi nu s-a deconspirat decât parţial. De existenţa acestui grup Ceauşescu ştia şi a pus sub urmărire pe Kostyal. Şi noi ştiam că suntem urmăriţi dar nici nu puteam să ne oprim. La acest grup a aderat și generalul Militaru. După ce a murit Ioniţă, grupul l-a preluat Militaru. Când a avut loc ruptura între Iliescu şi Ceauşescu, noi ne-am orientat către Iliescu. Cel puţin, grupul nostru. Dar nu am luat legătură directă cu Iliescu. Noi îl vedeam pe el ca înlocuitor a lui Ceauşescu. Dar nu am luat legătura cu el pentru că eram urmăriţi şi asta însemna să-l băgăm şi pe el în gura lupului. Organizația noastră era făcută ierarhic, adică numai generalul Militaru cunoştea pe toţi. Generalul Kostyal cunoştea o parte. Colonelul Radu cunoştea o parte, eu cunoşteam o parte. Dar totul ştia generalul Ioniţă şi după aceea generalul Militaru. După părerea mea, întâlnindu-mă cu Kostyal, cu Radu, cu alţii, mi-am dat seama că e foarte multă fantezie în această mişcare. Adică, dorinţa o luau drept realitate. Cel mai aerian era acest Radu care venea la mine şi îmi spunea: “Noi avem deja în mână Securitatea, avem armata. Mâine, poimâine îl dărâmăm pe Ceauşescu.”
Şi mie mi se părea ceva foarte copilăros. Să faci asemenea afirmaţie că este foarte riscant. Eram toţi urmăriţi de Securitate. Şi Radu a făcut o prostie: din proprie iniţiativă a făcut nişte manifeste şi le-a răspândit. Şi a fost prins, arestat şi condamnat la închisoare. Vreau să fac o precizare: sovieticii nu au vrut să se amestece în acest complot; eu eram prieten cu consului Deseakov de la Constanţa. Fiind la Constanţa mă întâlneam cu el pe la recepţii…m-am împrietenit. Şi el venea la mine acasă, mă duceam şi eu pe la el… la o votcă şi eram foarte bun prieten. Şi îi spuneam: “Uite, Ceaușescu îşi face de cap. De ce voi nu faceţi ceva?” Zice: “Trebuie să ne înţelegeţi că nu putem să ne amestecă în treburile altui stat.” După aceea, Militaru a vrut foarte mult să ia legătură el cu sovieticii şi m-a rugat pe mine, ştiind că eu sunt prieten cu ei, să-i fac legătura. Şi am vorbit cu un consilier de la ambasadă. “Vrea generalul Militaru să vorbească cu voi.” Și mi-a spus: “Nu vreau să mă întâlnesc cu Militaru. Nu vrem să ne amestecăm.” (…) Poate cu timpul acest complot s-ar fi mărit, pentru că lumea era din ce în ce mai nemulțumită şi că această ură care s-a acumulat împotriva lui Ceauşescu a explodat în decembrie. În toată țara erau grupuri protestatare. Se simţea nevoia unui complot, ceva organizat. Dar de la vorbă până la faptă e mult. Noi nu am avut oameni hotărâţi care să rişte. Kostyal a vorbit cu un general căruia i-a propus să facă parte din complot. Ăla s-a dus imediat şi l-a turnat”.
[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1997]
