Bugetul pentru biletele de tratament balnear, acordate prin Casa Naţională de Pensii Publice, este de 200.000.000 de lei

Bugetul alocat în acest an pentru biletele de tratament balnear acordate prin Casa Naţională de Pensii Publice este de 200.000.000 de lei, din care pot fi achiziţionate cel mult 101 mii de tichete – relevă proiectul de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Mai mult de jumătate dintre acestea, circa 60.400 vor fi asigurate în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice, iar restul vor fi asigurate în alte unităţi de profil, prin contracte încheiate cu operatori economici.Tichetele, care includ tariful pentru 12 zile de tratament balnear şi acoperă un sejur de 16 zile, vor fi repartizate pe 19 serii şi pot fi solicitate de pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii. Distribuirea biletelor şi decontarea costurilor se face de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale, ne-a transmis reporterul nostru Daniela Vasilescu./mcimpoaca/lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 ianuarie