Comunicarea din partea ministrului federal german al sănătăţii Karl Lauterbach (SPD), referitor la faptul că Germania a achiziţionat din stocul României cinci milioane de doze din vaccinul produs de Biontech, deoarece acolo acestea „nu sunt necesare”, a provocat un interes redus chiar şi în România. Ţinând seama de rata vaccinării din ţara respectivă, prezentarea ministrului german sună foarte plauzibil, ca şi cum România ar dispune de mai multe vaccinuri decât ar avea nevoie. Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiţă, a comunicat săptămâna trecută că la acest moment 41,3% din populaţia României a fost vaccinată cu întreaga schemă prevăzută (adică 2 doze, respectiv una de la Johnson&Johnson). În UE doar Bulgaria prezintă o rată şi mai scăzută a vaccinărilor: acolo s-a ajuns la doar 30%.
Gheorghiţă avertizase încă în noiembrie anul trecut că guvernul nu va atinge obiectivul stabilit între timp de a realiza încă în 2021 o rată de vaccinare de 70%, după ce s-a înregistrat o scădere continuă a interesului, oricum redus deja, faţă de vaccinare.
Guvernul îşi anunţă acum intenţia de a realiza măcar în anul în curs o rată de infectare de 70% şi să propună pentru 2023 chiar şi realizarea unei cote de vaccinare de 90 procente. Este vorba de un obiectiv extrem de ambiţios dacă ţinem seama de reticenţa manifestată de o mare parte a populaţiei din România. Nici măcar faptul că temporar România prezenta cea mai mare rată a mortalităţii dintre toate ţările UE, nu a avut darul de a schimba măcar puţin acest scepticism. Potrivit unei comunicări Eurostat de luna trecută, România a prezentat între timp cea mai mare rată de mortalitate dintre toate statele membre. În timp ce rata mortalităţii era în Suedia de 0,3% şi în Italia de 2%, în Bulgaria era de 73%, iar în România a atins chiar şi 110 procente.
Deocamdată nu există cercetări serioase privind cauzele care ar explica ostilitatea faţă de ştiinţă în Bulgaria şi România. În România ar putea contribui la respingerea accentuată a vaccinării şi poziţia adoptată de partidul populist de dreapta AUR. Deşi şeful AUR, George Simion, a explicat clar că se opune doar obligativităţii de a se vaccina şi nu vaccinurilor în sine, din partea altor politicieni ai partidului se face auzită o altă retorică. Atât în Bulgaria, cât şi în România trăieşte o importantă comunitate de romi, dintre care o parte trăieşte în afara societăţii şi poate fi cu greu contactată de mass-media pentru a participa la o campanie de vaccinare.
Avertismentele lui Gheorghiţă referitor la faptul că datorită ratei scăzute a vaccinărilor la acest moment România nu este pregătită suficient pentru noi valuri ale pandemiei, nu s-au soldat până acum cu succes. În Bulgaria, noul prim-ministru Kirill Petkov le-a cerut concetăţenilor săi să se lase neapărat imunizaţi, deoarece: „Nu aş vrea să fiu un prim-ministru care să numere morţi”. (sursa:FAZ)
FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG (Germania), 12 ianuarie 2022 – Autor: Michael Martens
Traducerea: Imola Stănescu