Noi reguli de intrare în Bulgaria pentru copiii care sosesc din ţări din zonele roşii de COVID-19

Începând cu data de 19 ianuarie, copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, care sosesc din state incluse în zona roşie de COVID-19, pot intra pe teritoriul Bulgariei dacă prezintă un rezultat negativ al unui test PCR efectuat cu până la 72 de ore înainte de călătorie. Testul trebuie să fie însoţit de un certificat digital al UE privind COVID care să ateste testarea sau un document echivalent sau similar. Măsura este prevăzută într-un ordin emis de ministrul sănătăţii, prof. Asena Serbezova. Dacă nu prezintă niciun astfel de document, sunt plasaţi în carantină pentru o perioadă de 10 zile. Carantina se poate anula, dacă persoana este supusă unui test PCR nu mai devreme de 72 de ore de la sosirea în ţară. Până în prezent, copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani, sosiţi din zone roşii, precum şi adulţii, trebuiau să prezinte la intrarea în Bulgaria un rezultat negativ al testului PCR, împreună cu un document de vaccinare sau de trecere prin boală. Certificatul privind COVID-19 nu este necesar pentru copiii sub 12 ani, indiferent de ţara de origine. Lista ţărilor după zone de culoare a fost, de asemenea, actualizată din data de 19 ianuarie. Zona roşie include Austria, Republica Macedonia de Nord, Serbia, Turcia, Ungaria, Luxemburg, Israel, Kuweit, Grenada, Groenlanda, Qatar, Regatul Bahrain, Republica Libaneză şi Republica Cooperatistă Guyana./ddaniela/asalar

(www.bnr.bg – 15 ianuarie)