Ministerul Justiţiei anunţă că a finalizat proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi că săptămâna viitoare va iniţia demersurile pentru aprobarea documentului în Guvern, astfel încât el să fie înaintat Parlamentului în prima parte a lunii februarie. Potrivit unui comunicat de presă, vor fi reluate şi demersurile în privinţa legilor justiţiei şi modificarea Codurilor Penale, astfel încât acestea să poată fi aprobate de Parlament până la finalul lunii martie. Ministerul Justiţiei îşi reafirmă poziţia de susţinere a supremaţiei dreptului european, stipulată în Tratatul de la Lisabona şi recunoscută de Constituţia României, se mai arată în comunicat.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 ianuarie)/amirea/denisse