EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* ora 12:30 – Ședința Biroului permanent
* Ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
– Uniunea Europeană
* Bruxelles: Nu mai puţin de 2.343 de români se vor număra printre cei 60.950 de tineri europeni care vor primi câte un permis de călătorie gratuit pentru a vizita Europa, potrivit ultimei runde de înscrieri pentru DiscoverEU. Candidaţii selecţionaţi vor călători singuri sau în grupuri de până la cinci persoane între martie 2022 şi februarie 2023, pentru o perioadă de până la 30 zile. În conformitate cu Pactul verde, participanţii vor călători în principal cu trenul, cu unele excepţii, pentru a le permite şi celor care locuiesc pe insule să participe. Astăzi, va avea loc o sesiune de întrebări şi răspunsuri în direct pe contul de Instagram al European Youth, în cadrul căreia participanţii vor adresa întrebări legate de viitoarea lor călătorie
– Ministere
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţii pentru două emisiuni de obligaţiuni de 300, respectiv 500 milioane lei
* Strasbourg: Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Daniela Gîtman participă, la ceremonia de omagiere a preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli, decedat la 11 ianuarie
– Partide
* Şedinţa Biroului Politic Naţional al Partidului Social Democrat – ora 11:00, la sediul central, Șos. Kiseleff, nr. 10
* Coaliţia de guvernare urmează să se reunească la Parlament, pentru a discuta despre măsuri în domeniul energiei – ora 17:00
– Ambasade
* Simona Cojocaru, secretar de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, va primi însemnele de Cavaler al Ordinului Naţional al Meritului, de la ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer, în cadrul unei ceremonii care va avea loc de la ora 12:00, la Reşedinţa Franţei din București
– Administrație
* Grupul de suport tehnic pentru riscuri epidemiologice de la nivelul Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă se reuneşte, pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de COVID-19 la nivelul Capitalei
* Piatra-Neamţ: Conferinţă de presă susţinută de primarul municipiului Piatra-Neamţ, Andrei Carabelea, cu tema „Proiectul de buget local pentru anul 2022” – ora 12:00, la sediul Primăriei Piatra-Neamţ
– Juridic
* Societatea de Științe Juridice și Baroul București organizează dezbaterea cu tema „Rechizitoriul, un act în formă continuată? Partea a II-a – CJUE: Acuzaţiile trebuie lămurite şi după camera preliminară”, transmisă live și gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii – ora 19:30. Invitați: Av. Manuela Gornoviceanu, Managing Associate Țuca Zbârcea & Asociații, Av. Adrian Hărătău, Hărătău & Asociații, Av. Bogdan Lamatic, Partner Enache Pirtea & Asociații, Jud. dr. Rodica Aida Popa, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secţia penală, Av. Ana Popescu, Senior Associate Albu-Legal, Alexandra Șinc, Colaborator Mareș & Mareș, Jud. Mihai-Costin Toader, Judecătoria Răcari, Av. Doru Cosmin Ursu, Managing Associate Zamfirescu Racoți Vasile & Partners. Moderator: Proc. Elena Hach, Direcția Națională Anticorupție
– Economic
* Chimcomplex Borzeşti debutează pe Piaţa Reglementată a Bursei, ca urmare a transferului de pe piaţa AeRO; tranzacţionarea acţiunilor se va face sub un nou simbol bursier, CRC – ora 10:00, la sediul BVB, Bd. Carol I, nr. 34-36, şi LIVE, pe canalele de pe reţelele de socializare ale BVB: Facebook, YouTube şi LinkedIn
* Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă prevede 500 de milioane de euro pentru dezvoltarea microelectronicii în România, iar ecosistemul care va fi sprijinit pentru realizarea acestui tip de investiţie include întreprinderi mari, IMM-uri, cercetarea instituţională, cercetarea academică şi sistemul educaţional la toate nivelele. Ministerul Economiei pregăteşte primul apel de depunere proiecte pentru procesoare cu consum redus de energie şi cipuri semiconductoare – IPCEI ME-CT, finanţate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), estimat în perioada 10 ianuarie 2022 – 4 februarie 2022. Aplicaţiile, redactate în limba engleză, se vor transmite în perioada 17 ianuarie – 4 februarie 2022 la Ministerul Economiei (conform Metodologiei), urmând ca după recepţionare, până la data de 10 februarie 2022, să fie solicitate clarificări. Desemnarea proiectelor naţionale şi alocarea fondurilor rezervate în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ţinând seama de mijloacele financiare disponibile, va fi definitivată în urma deciziei Comisiei Europene şi printr-o Hotărâre de Guvern privind participarea României în IPCEI ME/CT
* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind cifra de afaceri în comerţ şi servicii prestate în principal populaţie în noiembrie 2021
* Piața Matache va trece prin transformări importante în următorii ani. Primăria Sectorului 1 a scos la licitație studiul de fezabilitate pentru transformarea obiectivului, iar ofertele se vor deschide astăzi, 17 ianuarie
* Sibiu: Conferința de lansare a proiectului Smart Innobusiness – sprijin pentru antreprenori şi afaceri inovative, susţinut de către Universitatea „Lucian Blaga” – ora 17:00, online, pe meet.google.com/yey-vkcz-wqy
– Mediu
* Tulcea: În temeiul art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, în comun cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, organizează în format online, între orele 12:00 – 14:00, dezbaterea publică având ca obiect proiectul de Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie şi refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2022
* Târgu Mureş: Începând din 17 ianuarie 2022, Primăria Municipiului Târgu Mureş, prin operatorul de salubrizare, începe primul proiect de colectare selectivă a deşeurilor din istoria oraşului. Pentru început, colectarea selectivă va fi implementată în zonele cu locuinţe individuale (zona de case), adică vor fi vizate aproape 7.000 de gospodării din Târgu Mureș
– Medicină, Sănătate
* Potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea anti-COVID, începând de luni, 17 ianuarie, termenul de administrare a dozei de booster se devansează de la şase luni la patru luni pentru toate tipurile de vaccinuri efectuate în momentul de faţă în România. Astfel, de astăzi, toate persoanele care au minim patru luni de la prima schemă de vaccinare se pot prezenta pentru efectuarea dozei booster, incluzând aici toate persoanele de peste 12 ani
– Învățământ, Cercetare
* Întră în vigoare noul Ordin comun al ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, publicat, vineri, în Monitorul Oficial
- Ordinul prevede că, începând cu data de 17 ianuarie, în unităţile de învăţământ preuniversitar/conexe, cursurile se desfăşoară cu prezenţă fizică în toate judeţele în care rata de ocupare la nivel judeţean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 este cel mult 75%
- În situaţia în care rata este mai mare de 75%, cursurile se desfăşoară în sistem online. Reluarea cursurilor cu prezenţă fizică se face numai după ce aceeaşi rată scade sub 70%
- La apariţia a 3 cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive la nivelul unei clase/grupe de studiu, cursurile cu prezenţă fizică la nivelul clasei/grupei respective se suspendă pentru o perioadă de 10 zile începând cu ziua următoare confirmării celui de-al treilea caz. Măsura suspendării la nivelul grupei/clasei este dispusă prin decizie a consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ
- La data suspendării cursurilor pentru 50% din totalul grupelor/claselor, se suspendă activitatea cu prezenţă fizică la nivelul întregii unităţi de învăţământ, pentru o perioadă de 10 zile
* Cel de-al doilea semestru al anului școlar 2021-2022 va începe din 17 ianuarie, până pe 10 iunie, astfel că elevii vor participa la cursuri din 17 ianuarie până pe 14 aprilie, urmând ca vacanţa de primăvară să înceapă din 15 aprilie, până pe 1 mai
* Sibiu: Conducerea Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu a decis ca, începând cu data de 17 ianuarie, în cadrul ULBS activităţile didactice să se desfăşoare după scenariul 2 reglementat de Ordinul MEC/MS nr.5338/1082/01.10.2021, cu participare în sistem „mixt” astfel: activităţile didactice (activităţi de predare, seminar, lucrări practice şi de laborator, îndrumare de proiecte de an, îndrumare elaborare lucrări de licenţă, de disertaţie şi alte activităţi didactice practice şi de cercetare ştiinţifică înscrise în planurile de învăţământ) se vor desfăşura prin participarea fizică a tuturor studenţilor/cursanţilor aflaţi la ciclurile universitare de licenţă şi master şi toate formele de învăţământ, conform programului de desfăşurare a acestora, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. Scenariul de organizare şi desfăşurare a activităţii didactice se actualizează în funcţie de cazurile confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV2 apărute în cadrul unei grupe de studiu
– Mass-Media
* Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România va organiza – la iniţiativa Fundaţiei Culturale HESPERUS – cea de a doua ediţie a „Conferinţei transatlantice online Eminescu – Poe” – ora 20:00. Până acum Pr. Prof. univ. Dr. Theodor Damian (New York), Prof. univ. Dr. Robert Tally Jr. (Texas State University), Miron Manega (U.Z.P.R.), Alexandru Rusu (Radio România Actualităţi), Prof. Dr. Ioan Iacob (Fundaţia culturală HESPERUS), Călin Humă, Consul Onorific al României la Winchester, Marea Britanie au confirmat participarea. Prezentă în premieră la această manifestare Prof.univ.Dr. Amy Branam Armiento, Preşedinte al „Poe Studies Association” (S.U.A.) va vorbi despre similitudinile dintre Eminescu şi Poe
– Cultură
* În cadrul ediţiei din 2022 a Zilelor Culturii Naţionale, Muzeul Naţional al Literaturii Române organizează în perioada 15 – 17 ianuarie, o serie de activități. Programul zilei:
- ora 15:00 – „Mihai Eminescu şi limba sanscrită”, eveniment dedicat primului traducător român din sanscrită, Eminescu, pe baza studiilor întreprinse de eminescologul Amita Bhose – la Sala Perpessicius, Sediul MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr.8. Invitat special: Excelenţa sa, Rahul Shrivastava, ambasadorul Indiei în România. Invitaţi: Lavinia Amza, profesoară de limba şi literatura română, Colegiul Tehnic Petru Maior, Andreea Scrioşteanu, vicepreşedintă a Consiliului Tineretului din România, studentă, Alexandra Maria David, Alexandru Daniel Stângă, elevi clasa a XII-a, Colegiul Naţional Petru Maior, Carmen Muşat-Coman, fondatoare şi directoare a Editurii Cununi de stele, fostă studentă şi colaboratoare a Amitei Bhose. Participanţii la eveniment vor fi întâmpinaţi cu citate în sanscrită şi, la finalul evenimentului, îşi vor putea scrie numele în limba sanscrită, limba zeilor
- ora 16:00 – Întâlniri interdisciplinare – Despre corp: în teatru, muzică, desen şi medicină. Participă: actriţa Rodica Mandache, medicul specialist chirurg prof. dr. Irinel Popescu, clarinetistul, compozitorul şi dirijorul Aurelian Octav Popa, prof. univ. dr. Ioan Cristescu, artistul Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române – la Sala Perpessicius, Sediul MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8
- ora 17:00 – Despre Anton Pann şi Neagoe Basarab (lecturi şi dezbatere) – Sediul MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8. Invitaţi: Alexandru Turcu şi Paul Cernat
- ora 18:00 – Lecturi de poezie şi concert de muzică – Sediul MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8. Participă: Corina Dănilă, Alina Horez, vioară
- ora 18:30 – Improvizaţia în teatru – Radu Gheorghe – Sediul MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8
* Craiova: Premiera spectacolului „Doi pe o bancă”, cu Mihai Bendeac și Ilona Brezoianu – ora 19:00, la Teatrul Național „Marin Sorescu”, Str. Alexandru Ioan Cuza nr. 11 (17 – 18 ian.)
* Focșani: Cu prilejul celor 172 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu şi a Zilei Culturii Naţionale, Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea a iniţiat şi va organiza o serie de activităţi cultural – educative, desfăşurate sub egida Consiliului Judeţean Vrancea, în parteneriat cu instituţiile de cultură judeţene, Centrul Cultural Vrancea şi Muzeul Vrancei, precum şi cu sprijinul unor instituţii de învăţământ din Focşani şi al Universităţii Bucureşti, Filiala Focşani (15 – 17 ianuarie). Programul zilei:
- ora 11:00 – „Poveste despre Mihai Eminescu” – activitate desfăşurată împreună cu elevii clasei I D, coord. de prof. înv. primar Carmen Neaţă, Şcoala „Ion Basgan” Focşani – la Sala de lectură „Ion Diaconu”
* Reșița: Ziua Culturii Naţionale (15 ianuarie) este marcată la Reșița printr-o serie de manifestări organizate de-a lungul unei săptămâni, programul pregătit de mai multe insituții din oraș cuprinzând expoziții, mese rotunde sau prezentări de carte:
- ora 16:00 – Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița – Prezentarea cărții „Ecouri eminesciene“, autori: Gheorghe Jurma, Erwin Josef Țigla, Editura „TIM” Reșița, 2021
- 17-20 ianuarie – Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița – Expoziția filatelică „Mihai Eminescu“, cu exponate din colecția Doina și Gustav Hlinka
* Satu Mare: Cu ocazia aniversării a 130 de ani de la inaugurarea clădirii Teatrului de Nord, în perioada 14-17 ianuarie, au loc mai multe manifestări culturale. Din program:
- ora 17:00 – Sala Studio – lansare de carte: Czintos József, idealistul încăpățânat de Csirák Csaba
* Sibiu: Filarmonica de Stat Sibiu organizează sub auspiciile Zilei Culturii Naționale (15 ianuarie), un concert educativ susținut de soliștii Sorin Petrescu – pian, Laurențiu Baciu – oboi și Gabriel Radu – vioară – ora 11:00, la Sala Thalia. Printre partenerii media: Radio România Muzical. Biletele pentru concertele camerale sunt puse în vânzare la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu și pe iabilet.ro
* Sibiu: Muzeul Naţional Brukenthal a organizat un concurs cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, premiul constând în mai multe publicaţii, calendare şi produse souvenir Brukenthal în valoare de 400 lei. Câştigătorul va fi anunţat în această zi, printr-un mesaj pe Facebook, după tragerea la sorţi – pe https://www.facebook.com/192679920764615/posts/5159128400786384/
* Dubai: Orchestra Operei Naționale București, sub conducerea muzicală a maestrului Tiberiu Soare, susține primul mare eveniment românesc de anvergură al anului la Expo 2020 Dubai, de la ora 18:00, pe scena Dubai Millennium Amphitheatre. Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale (15 ian.), renumitele voci ale sopranei Teodora Gheorghiu şi mezzosopranei Ruxandra Donose, alături de soliștii Operei Naționale București, tenorul Daniel Magdal și baritonul Iordache Basalic, urmează a încânta publicul prezent la Expo 2020. Pentru a pune în valoare cultura română în contextul cosmopolit de la Expo 2020, virtuozul violonist Rafael Butaru va interpreta „Balada” pentru vioară și orchestră de Ciprian Porumbescu, una dintre cele mai cunoscute lucrări româneşti la nivel internaţional. În data de 18 ianuarie, formaţii camerale din cadrul Orchestrei Operei Naţionale din Bucureşti vor susţine micro-recitaluri în pavilionul României la Expo 2020.
– Sport
* E programat un meci din etapa a 12-a a Diviziei A1 la volei masculin:
- CS Unirea Dej – CS U Cluj – ora 18:00
* Se dispută meciuri în Erste Liga la hochei pe gheaţă:
- SC Miercurea Ciuc – DVTK Jegesmedvek – ora 18:30
- ACSH Gheorgheni – Titanok – ora 18:30
- Braşov Wolves – FTC-Telekom – ora 18:30
* Melbourne, Australia: Jucătoarea română de tenis, Simona Halep (locul 20 WTA şi a opta favorită la câștigarea trofeului), alături de Sorana Cîrstea, Irina Begu, Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse, vor participa la turneul de Grand Slam Australian Open, programat în perioada 17-30 ianuarie
- Gabriela Ruse – Jasmine Paolini, Jaqueline Cristian – Greet Minnen, în primul tur la Australian Open
– S-a întâmplat într-o zi de 17 ianuarie
* Acum 273 de ani (1749) domnitorul Ţării Româneşti, Grigore Ghica, dădea un hrisov prin care reorganiza învăţământul din Transilvania. Hrisovul stabilea şi bugetul Academiei Domneşti din Bucureşti
* Cu 201 ani în urmă (1821) a fost redactat documentul cu caracter constituţional „Cererile norodului românesc”. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenţia scopul revoluţiei de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale ţării, ca şi realizarea unor reforme
* În urmă cu 188 de ani (1834) era încheiată Convenţia ruso-turcă de la Sankt-Petersburg. Poarta recunoaştea Regulamentele Organice (potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829). Se prevedea ca, în mod excepţional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiţi de cele două puteri semnatare ale Convenţiei şi nu aleşi de Adunările Obşteşti Extraordinare (cum se menţiona în Regulamentele Organice) (17/29)
* Acum 94 de ani (1928) a avut loc Adunarea generală de constituire a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România şi a fost aprobat Statutul de funcţionare, constituindu-se primul Consiliu de Administraţie al noului serviciu public
* Cu 93 de ani în urmă (1929) la Radiodifuziunea Română era anunţată pentru prima dată emisiunea umoristică „Ora veselă”. Emisiunea nu dura, însă, mai mult de 10-15 minute şi era scrisă şi interpretată de actorul Ion Manu
* Tot acum 93 de ani, Popeye Marinarul „debuta” în revista de benzi desenate „Thimble Theatre”. Creatorul îndrăgitului personaj este Elzie Crisler Segar, acesta fiind ilustrat ca un marinar musculos, mereu cu o pipă în gură, care călătorea în întreaga lume trecând printr-o sumedenie de aventuri, dar care reuşea întotdeauna să iasă din încurcătură datorită consumului de spanac. În anii ’30, Popeye era atât de popular, încât vânzările la spanac au crescut într-un ritm ameţitor în SUA, cu 33%, salvând, practic, această industrie. A fost ridicată chiar şi o statuie în cinstea lui „Popeye salvatorul”, în 1937, în oraşul american Crystal
* Acum 77 de ani (1945) avea loc eliberarea oraşului Varşovia de sub ocupaţia hitleristă (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial)
* Cu 76 de ani în urmă (1946) şi-a început activitatea Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a cărui primă reuniune s-a desfăşurat la Londra, în Palatul Westminster
* Acum 56 de ani (1966) a avut loc accidentul de la Palomares (Spania), când un bombardier american cu patru bombe cu hidrogen la bord s-a ciocnit cu un avion de aprovizionare şi s-a prăbuşit la Palomares. Trei dintre bombe au fost recuperate imediat, iar cea de-a patra, abia peste trei luni
* În urmă cu 31 de ani (1991) avea loc declanşarea operaţiunii „Furtună în deşert” (ora 3:00, ora Bagdadului). A avut loc primul atac al coaliţiei internaţionale (SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită, Kuweit) împotriva Irakului, care invadase Kuweitul la 2.VII.1990. Au fost utilizate pentru prima dată rachetele americane „Tomahawk”. Primul „Război din Golf”, cum a fost numit, s-a încheiat la 28.II.1991, cu înfrângerea trupelor irakiene şi eliberarea Kuweitului. NOTĂ: Guvernul României a considerat că declanşarea operaţiunilor militare împotriva Irakului este justificată
* Se împlinește 1 an (2021) de la arestarea lui Alexei Navalnîi, unul dintre cei mai importanți opozanți ai autorităților ruse și ai președintelui Vladimir Putin, pe Aeroportul Internațional Șeremetievo din Moscova, la întoarcerea sa în Rusia din Germania, unde a primit îngrijiri medicale după otrăvirea sa în Rusia, fiind împiedicat să își vadă avocații. Aproximativ 70 de persoane, inclusiv jurnaliști și susținători ai lui Alexei Navalnîi, care îl așteptau să se întoarcă, au fost, de asemenea, arestate. La 18 ianuarie 2021, Alexei Navalnîi a fost condamnat la 30 de zile de închisoare, în așteptarea procesului, în cadrul unei proceduri de audiere fără precedent și organizate în grabă, care a avut loc la o secție de poliție, în absența avocatului său. În februarie 2021, Alexei Navalnîi a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, din care se scad lunile de arest la domiciliu. Alexei Navalnîi, politician rus de prim rang, avocat și activist anticorupție, a dezvăluit numeroase cazuri de corupție în care sunt implicate firme și politicieni ruși, a condus mai multe proteste publice în toată Rusia și a devenit unul dintre puținii lideri de succes ai opoziției ruse
Aniversări – Comemorări
– Sf. Cuv. Antonie cel Mare (Calendarul Creştin-Ortodox 2022; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2022)
– Sf. Anton, abate (Calendarul Romano-Catolic 2022)
– Tu Bişvat – sărbătoare mozaică (a început după asfinţitul soarelui în ziua precedentă, 16 ianuarie)
– 1815: S-a născut ofiţerul Pavel Zăgănescu, comandant al detaşamentului de pompieri care a luptat, la 13/25.IX.1848, la cazarma de pe Dealul Spirii din Bucureşti, împotriva trupelor turceşti sosite în Ţara Românească să înfrângă Revoluţia de la 1848 (m. 1897)
– 1819: S-a născut medicul Nicolae Turnescu, unul dintre precursorii chirurgiei moderne româneşti; întemeietor, alături de doctorul Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930), al clinicii chirurgicale de la spitalul Colţea; unul dintre fondatorii „Gazetei Medicale” (1857) şi ai „Societăţii Medicale din România” (1857); primul decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (care şi-a început cursurile la 22.XI.1869) (m. 1890)
– 1829: S-a născut Anton Naum, poet, traducător (din creaţia unor mari scriitori francezi) şi profesor; membru titular al Academiei Române din 1893 (m. 1917)
– 1880: S-a născut agrochimistul Haralambie Vasiliu; în urma strădaniilor sale, în 1933 a luat fiinţă Facultatea de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi, al cărei prim decan a fost; este cel care a descris pentru prima dată în ştiinţă structura spiralată a substanţelor proteice (1936-1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling şi E. Corey (1948-1953); membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1953)
– 1897: A murit Grigore Silaşi, filolog, folclorist, preot greco-catolic şi profesor; lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena; a militat pentru afirmarea naţiunii române; membru de onoare al Academiei Române din 1877 (n. 1836) – 125 de ani
– 1907: S-a născut medicul şi profesorul Ion Ţurai; importante contribuţii în domeniul chirurgiei; a creat o adevărată şcoală în chirurgia de urgenţă; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1970) – 115 ani
– 1919: A murit, la Paris, Constantin I. Istrati, chimist şi medic; unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie (a organizat învăţământul de chimie organică la Universitatea din Bucureşti); a înfiinţat „Societatea română de ştiinţe” (1890) şi „Asociaţia română pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor” (1902); membru titular al Academiei Române din 1899, preşedinte al acestui for (1913-1916) (n. 1850)
– 1924: S-a născut generalul de aviaţie, veteranul de război și prozatorul Radu Theodoru, simbol viu al conștiinței naționale; considerat unul dintre cei mai de seamă scriitori postbelici din literatura română, îndeosebi în sfera romanului istoric, cu influențe din zona militară
– 1930: S-a născut pictorul Aurel Nedel (m. 2014)
– 1936: A murit Mateiu I.[on] Caragiale, poet, prozator, istoric al heraldicii; fiul lui I. L. Caragiale (n. 1885)
– 1947: S-a născut compozitorul şi profesorul Anton Şuteu (m. 2010) – 75 de ani
– 1950: S-a născut Vasile Cojocaru, actor, profesor, poet (m. 2010)
– 1958: A murit chimistul Radu Cernătescu; lucrări în domeniul chimiei fizice, anorganice, analitice şi biochimiei; fondator al Institutului de chimie macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894)
– 1977: A murit Tache Papahagi, folclorist, etnograf, dialectolog şi lingvist de prestigiu european, cercetător al culturii spirituale şi materiale a aromânilor (n. 1892) – 45 de ani
– 1981: A murit generalul Paul Teodorescu; ministru al aerului şi marinei (1937-1940); trecut în rezervă (1940) de generalul Ion Antonescu pentru atitudinea sa de frondă; reprimit în 1944; condamnat, în 1948, la închisoare corecţională; autor al mai multor lucrări de teorie şi tactică militară; membru corespondent al Academiei Române din 1938 (n. 1888)
– 1985: A murit Sorin Titel, prozator şi eseist (n. 1935)
– 1995: A murit Niculae Stăncioiu, medic cardiolog şi profesor; personalitate marcantă a vieţii medicale clujene (n. 1939)
– 2000: A murit Ion Raţiu, om politic ţărănist, scriitor, gazetar, avocat; a locuit la Londra din 1940; s-a repatriat în ianuarie 1990; candidat la alegerile prezidenţiale din România din 1990 (n. 1917)
– 2003: A murit antropologul Cantemir Rişcuţia; a fost unul dintre primii realizatori de portrete-robot din România (n. 1926)
– 2013: A murit jurnalistul Septimiu Roman; din 1 iulie 1990 a lucrat la Radio România, ca expert la Secţia de Emisiuni în limba română a postului Radio China Internaţional, apoi publicist-comentator la puncte fixe, crainic, redactor la „Radiojurnal”, reporter special acreditat pe lângă principalele instituţii ale statului (Guvern, Parlament, MApN), realizator al emisiunii „Euroatlantica”, corespondent peste hotare (în Republica Moldova, Franţa, China) şi în zone de conflict (în Orientul Mijlociu), trimis special al Radio România Actualităţi la evenimente deosebite, atât în ţară cât şi peste hotare (n. 1956)
– 2016: A murit Silvia Kerim, scriitoare (memorialistică, literatură pentru copii, traduceri), ziaristă şi realizatoare de programe pentru radio şi televiziune (n. 1931)
– 2016: A murit sculptorul Silviu Catargiu (n. 1939)
– 2019: A murit sportivul Pantelimon Decuseară, considerat „cel mai mare antrenor român de sărituri în apă” (n. 1940)
– 2019: A murit Adrian Berinde, cântăreţ de muzică folk, compozitor, textier, poet și pictor (n. 1958)
– 2021: A murit Ruxandra Garofeanu, istoric şi critic de artă, realizator radio-tv, curator de expoziţii; director al galeriei de artă Artmark; director al Centrului Cultural ArtSociety (membră a societăţii Artmark); membru în Consiliul de Administraţie al TVR (2016-2017); consilier cultural al primarului Sectorului 2 al Capitalei
EVENIMENTE EXTERNE
– Strasbourg: Parlamentul European îl va omagia pe președintele David Sassoli, decedat la data de 11 ianuarie, la vârsta de 65 de ani, în cadrul unei ceremonii care va avea loc în deschiderea sesiunii plenare de la Strasbourg, în prezența fostului eurodeputat și prim-ministru italian Enrico Letta
- Sesiune plenară a Parlamentului European, cu alegerea noului său președinte (17 – 20 ian.)
– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor de finanțe din zona euro (Eurogrup)
– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit din cadrul UE
– Davos, Elveția: Reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial 2022, în sesiuni virtuale (17 – 21 ian.)
- Discursul preşedintelui chinez Xi Jinping în deschiderea conferinţei virtuale ”Davos agenda”
– Tirana: Vizita președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, în Albania
– Paris: Preşedintele francez Emmanuel Macron îl primeşte pe Mark Costa, director general al companiei americane Eastman
– Chalampé, Franţa: Preşedintele francez Emmanuel Macron vizitează una din fabricile grupului BASF în prezenţa preşedintelui director general al companiei Martin Brudermüller
– Madrid: Întrevedere între cancelarul german, Olaf Scholz și premierul spaniol, Pedro Sanchez
– Kiev: Ministrul german de externe, Annalena Baerbock poartă discuții cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba
– Moscova: Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov se întâlneşte cu omologul său croat Gordan Grlić-Radman
– Kiev, Ucraina: Este așteptată întoarcerea fostului președinte ucrainean, Petro Poroșenko, în Ucraina
- Un tribunal din Kiev se pronunţă asupra unei eventuale arestări a fostului preşedinte al ţării Petro Poroşenko
– Geneva: Prezentarea Raportului Organizaţiei Internaţionale a Muncii pe tema perspectivelor pieţei muncii pentru anul 2022
– Dubai, Emiratele Arabe Unite: Liderul mondial ATP, Novak Djokovic, sosește, după ce a fost expulzat de Australia
– Abu Dhabi: Summitul Mondial al Energiei Viitoare 2022 – la Centrul Național de Expoziții Abu Dhabi (ADNEC) (17 – 19 ian.)
– Beirut, Liban: Vizita unei delegații a FMI privind planul de salvare economică
– Barbados: Alegeri parlamentare, primul scrutin de când Barbados a devenit o republică, pe 3 noiembrie 2021 și de când regina Elisabeta a Marii Britanii nu mai este şef al statului
– Manila, Filipine: Intrarea în vigoare a vaccinării obligatorii împotriva Covid-19 pentru folosirea transportului public
– Istanbul: Apariția în fața justiției a omului de afaceri și filantropului turc Osman Kavala
– Paris: Decizie în procesul activistului politic și scriitorului francez, Eric Zemmour, judecat în noiembrie pentru incitare la ură, în legătură cu comentariile sale asupra minorilor migranți neînsoțiți, la postul Cnews, în 2020
– Praga: Guvernul ceh a decis recent să reducă de la 14 la 5 zile perioada de izolare în care trebuie să intre persoanele confirmate cu infecţia cu coronavirusul SARS-CoV-2. Măsura are ca scop să protejeze administraţia şi economia de un colaps în contextul propagării rapide a variantei Omicron a coronavirusului. Perioada de carantină a celor intraţi în contact cu o persoană confirmată cu COVID-19 a fost redusă, în mod similar, la 5 zile. De asemenea, guvernul va extinde măsurile de testare în masă, impunând ca toţi angajaţii companiilor şi funcţionarii publici să facă săptămânal câte două teste rapide începând de astăzi, 17 ianuarie. Sunt supuşi acestei prevederi şi cei vaccinaţi inclusiv cu doza booster
– Montreal: Este prevăzută revenirea elevilor la şcoală, în provincia Quebec
– Moscova: Este marcat 1 an de la arestarea adversarului Alexei Navalnîi, la întoarcerea sa din Germania, unde a primit îngrijiri medicale după otrăvirea sa în Rusia
– New York: Intrarea în vigoare a unei doze de rapel a vaccinului anti-COVID necesară pentru accesul la Metropolitan Opera
– Kinshasa, RD Congo: Urmează să aibă loc ceremonia de repatriere a rămășițelor fostului prim-ministru Patrice Lumumba, restituite de Belgia
– Casablanca, Maroc: Procesul în apel al jurnalistului Soulaimane Raissouni, care este judecat pentru agresiune sexuală
– Kigali, Rwanda: Audieri în procesul în apel asupra condamnării la 25 de ani de închisoare a lui Paul Rusesabagina, pentru terorism
– Washington: Ceremonii prilejuite de Ziua Martin Luther King
– Zürich, Elveția: Ceremonia de decernare a Premiului FIFA „The Best”, pentru cel mai bun jucător și cea mai bună jucătoare ai anului, desfășurată online
- Thomas Tuchel, Pep Guardiola şi Roberto Mancini sunt antrenorii aflaţi pe lista scurtă a FIFA pentru premiul de „Antrenorul anului”
– Hong Kong: Are loc tragerea la sorţi a Ligii Campionilor Asiei 2022
– Camerun: Se desfăşoară Cupa Africii pe Naţiuni la fotbal, (9 ianuarie-6 februarie):
- Grupa A: Burkina Faso – Etiopia – ora 18:00
- Insulele Capului Verde – Camerun – ora 18:00
Aniversări – Comemorări
– „Ziua de Naştere a Artei” este un eveniment internaţional la care participă peste 20 de radiouri europene. Grupul Ars Acustica, afiliat EBU, organizează anual o petrecere radiofonică la care fiecare participant contribuie cu cadouri sonore pentru artă. Prin participarea la această zi, Radio România Cultural (care a participat în 2020 pentru a zecea oară) îşi manifestă deschiderea înspre zona de experiment sonor şi noi forme radiofonice. NOTĂ: Cel care a generat ideea unei astfel de zile a fost artistul Robert Filliou (17.I.1926 – 2.XII.1987), afiliat mișcării Fluxus, cineast, „poet de acțiune”, sculptor și „maestru de întâmplări”
– În SUA este marcată, ca sărbătoare naţională, „Ziua Martin Luther King Jr.”, ziua de naştere (15.I.1929) a pastorului Martin Luther King Jr., cunoscut militant pentru apărarea drepturilor civile ale populaţiei de culoare (asasinat la 4.IV.1968); ziua este celebrată, din 1986, în cea de-a treia zi de luni din ianuarie
– 17 – 30.I: În Franța se desfășoară în această perioadă „Săptămâna Sunetului” („La Semaine du Son”), aflată sub patronajul UNESCO; este un program anual ce propune evenimente cu scopul de a iniţia publicul într-o mai bună cunoaştere a sunetului şi de a sensibiliza toţi actorii sociali asupra importanţei calităţii mediului sonor. Creată în Franța, în 2004, „Săptămâna Sunetului” există astăzi în zeci de orașe din lume, Bucureștiul fiind primul oraș din Europa Centrală și de Est care a aderat la Principiile Săptămânii Sunetului cu scopul de a deschide dialogul despre sunet în complexitatea perspectivelor contemporane, a preocupărilor ecologice, a dezvoltării socio-culturale și a creației artistice. În România „Săptămâna Sunetului” este organizată de Asociația Jumătatea plină și programul Sâmbăta sonoră
– 1468: A murit Skanderbeg (pe numele adevărat: Gjergi Kastrioti), comandant de oşti, erou naţional al Albaniei; conducătorul luptei poporului albanez împotriva dominaţiei otomane (n. ~1405)
– 1504: S-a născut Papa Pius al V-lea (Antonio Michele Ghislieri); a fost canonizat în 1712; la început, comemorarea lui era fixată pentru ziua de 5 mai, însă noul calendar al Bisericii romano-catolice a stabilit ziua de 30 aprilie (m. 1572)
– 1600: S-a născut Pedro Calderón De La Barca, dramaturg spaniol (m. 1681)
– 1706: S-a născut Benjamin Franklin, fizician, filosof, economist şi om politic american; inventează paratrăsnetul (1752); înfiinţează prima bibliotecă populară americană; are un rol important în obţinerea independenţei poporului american (1776) (m. 1790)
– 1734: S-a născut François-Joseph Gossec, compozitor francez; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării muzicii instrumentale în Franţa, unde este autorul primelor modele de simfonii (m. 1829)
– 1751: A murit compozitorul italian Tomaso Albinoni (n. 1671)
– 1820: S-a născut romanciera engleză Anne Brontë; ea şi surorile sale, Charlotte şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (m. 1849)
– 1834: S-a născut biologul german August Weismann, unul dintre fondatorii geneticii; a formulat ipoteza separării substanţei ereditare din celulele sexuale („germenul”) de „soma” şi a continuităţii plasmei germinative; a negat posibilitatea eredităţii caracterelor dobândite (m. 1914)
– 1847: S-a născut Nikolai Jukovski, matematician rus, unul dintre fondatorii aerodinamicii și hidrodinamicii moderne; considerat părintele aviației ruse; în 1902 a construit la Moscova unul dintre primele tuneluri aerodinamice din lume (m. 1921) – 175 de ani
– 1860, 17/29: S-a născut scriitorul rus Anton P. Cehov (m. 1904)
– 1869: A murit Alexandr Dargomîjski, compozitor şi pianist rus (n. 1813)
– 1873: S-a născut filologul danez Kristian Jens Sandfeld-Jensen; şi-a concentrat atenţia asupra studiului limbilor română şi albaneză; a întocmit studii comparative între limba română, limba latină şi alte limbi din zona sud-estică a Europei; membru corespondent străin al Academiei Române din 1911 (m. 1942)
– 1899: S-a născut faimosul mafiot american de origine italiană Al[phonse Gabriel] Capone, cel care a dominat crima organizată în Chicago între anii 1925 şi 1931 (personajul a inspirat numeroase filme artistice) (m. 1947)
– 1907: S-a născut compozitorul olandez Henk Badings (m. 1987) – 115 ani
– 1910: A murit Joaquim Nabuco De Araújo, scriitor (unul dintre creatorii prozei moderne braziliene) şi om politic (a pus bazele Societăţii Braziliene împotriva Sclaviei – 1880) (n. 1849)
– 1911: S-a născut economistul american George Joseph Stigler; contribuţii importante în fundamentarea teoriei economiei industriale, în economia informaţiei sau privind funcţionarea pieţelor; Premiul Nobel pentru economie pe 1982 (m. 1991)
– 1922: S-a născut Betty (Marion) White, actriţă, prezentatoare, cântăreaţă şi personalitate tv. americană; în anul 2013, Cartea Recordurilor i-a oferit titlul de actriţa cu cea mai longevivă carieră în divertisment (m. 2021) – 100 de ani
– 1933: S-a născut (la Cairo, din părinţi italieni) cântăreaţa franceză de muzică uşoară Dalida (pe numele adevărat Yolande Gigliotti) (m. 1987; s-a sinucis)
– 1934: S-a născut jurnalistul american Sydney Schanberg; a câştigat premiul Pulitzer pentru relatările despre căderea regimului din Cambodgia şi Khmerii Roşii (m. 2016)
– 1942: S-a născut boxerul american şi filantropul Muhammad Ali (numele adevărat: Cassius Marcellus Clay jr.), unul din cei mai populari sportivi al tuturor timpurilor; campion olimpic la categoria semigrea (Roma, 1960); campion mondial la categoria grea-profesionism (1964-1967, 1974-1978, 1978-1979) (m. 2016) – 80 de ani
– 1944: S-a născut Jan (Oscar Sverre Lucien Henri) Guillou, jurnalist, romancier și dramaturg suedez de origine franceză
– 1944: S-a născut cantautoarea franceză Françoise Hardy
– 1956: S-a născut Paul Young, interpret pop, compozitor și muzician englez
– 1961: S-a născut şahista georgiană Maia Chiburdanidze; la 19 ani devine cea mai tânără femeie campioană mondială la şah; şi-a păstrat titlul de campioană mondială timp de 14 ani; în 1984 a fost a doua femeie din istoria şahului ce primea titlul de mare maestră
– 1962: S-a născut Jim Carrey (nume la naştere: James Eugene Carrey), comediant, actor de film, scenarist şi producător de origine canadiană, stabilit de la vârsta de 19 ani la Los Angeles – 60 de ani
– 1997: A murit astronomul american Clyde Tombaugh, care a descoperit, în anul 1930, planeta Pluton (n. 1906) – 25 de ani
– 2001: A murit inginerul britanic Tom Kilburn; împreună cu Freddie Williams, a creat, în 1947, „tubul Williams-Kilburn”, iar un an mai târziu, primul sistem informatic cu placă integrată, numit „Baby”, sistem ce a deschis calea informaticii moderne (n. 1921)
– 2002: A murit scriitorul spaniol Camilo José Cela; Premiul Nobel pentru literatură pe 1989 (n. 1916) – 20 de ani
– 2003: A murit actorul american de film Richard Crenna; şi-a început cariera actoricească la 11 ani, în seriale radiofonice (n. 1926)
– 2005: A murit Zhao Ziyang, om politic comunist chinez reformator; premier al R. P. Chineze (1980-1987) şi secretar general al Partidului Comunist Chinez (1987-1989) (n. 1919)
– 2005: A murit actriţa americană de film Virginia Mayo (n. 1920)
– 2008: A murit celebrul şahist american Bobby (Robert James) Fischer; campion al SUA la 14 ani, a devenit mare maestru internaţional la 15 ani; campion mondial (1972-1975) (n. 1943)
– 2010: A murit Erich Segal, scriitor american (autorul popularului roman „Love Story”, ecranizat); specialist în filologie clasică; autor sau coautor de scenarii de film (n. 1937)
– 2011: A murit scriitorul francez Jean Dutourd; a fost membru al Rezistenţei franceze în timpul ocupaţiei naziste şi, totodată, un critic acid al timpurilor actuale. Membru al Academiei Franceze, Dutourd a devenit cunoscut în presa şi literatura din Franţa, după ce a criticat, pe parcursul a peste 50 de ani, conformismul şi mediocritatea din epocă (n. 1920)
– 2011: A murit producătorul muzical american Don Kirshner; supranumit, în 1996, de revista „Time”, „omul cu urechea de aur”, deoarece realizase, până în acel moment, peste 400 de single-uri ajunse în topurile muzicale americane şi internaţionale (n. 1934)
– 2012: A murit compozitorul, muzicianul şi cântăreţul american Johnny Otis (Ioannis Alexandres Veliotes), cunoscut ca unul din pionerii genului R&B (n. 1921) – 10 ani
– 2013: A murit pianistul american de muzică jazz Claude Black (n. 1930)
– 2013: A murit actorul american Robert Chew (n. 1960)
– 2013: A murit scriitorul german Jakob Arjouni (n. 1964)
– 2015: A murit actriţa egipteană Faten Hamama, un simbol al cinematografiei arabe; fosta soţie a celebrului actor egiptean Omar Sharif (n. 1931)
– 2015: A murit scriitorul japonez de literatură ştiinţifico-fantastică Kazumasa Hirai (n. 1938)
– 2019: A murit poeta americană Mary Oliver (n. 1935)
– 2019: A murit scriitorul şi poetul american Sam Savage, autorul celebrului roman „Firmin. Aventurile unei vieţi subterane” (n. 1940)
– 2020: A murit nepalezul Khagendra Thapa Magar, deţinătorul recordului mondial pentru cel mai scund bărbat mobil din lume (declarat de Guinness World Records, în octombrie 2010, cu o înălţime de numai 67,08 centimetri) (n. 1992)