Semestrul 2 al anului școlar începe cu prezenţa fizică a elevilor

Semestrul 2 al anului școlar începe astăzi cu toți elevii și preșcolarii în bănci, dar cu noi reguli de desfășurare a activității didactice, conform ordinului comun al miniștrilor educației și sănătății, semnat vineri. Rata locală de infectare sau cea de vaccinare anti-COVID a personalului nu se mai ia în calcul, ci doar rata la nivelul întregului județ. Prezența fizică în clase este permisă până când gradul de ocupare a paturilor pentru pacienții COVID depășește 75%. DSP-urile trebuie să raporteze periodic acest grad de ocupare, iar situația din ziua de joi va fi luată în calcul la stabilirea scenariului valabil săptămâna următoare. O clasă trece în online dacă se confirmă trei cazuri în decurs de șapte zile și nu de la primul caz identificat, ca până acum, și se menține regula conform căreia întreaga școală suspendă orele cu prezență fizică dacă jumătate din clase sunt în sistem online./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 ianuarie