Pentru prima dată de la începutul anului, când în republică s-au declanşat revolte în masă, fostul președinte al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, s-a adresat cu un mesaj cetățenilor. Mesajul video a fost publicat pe YouTube de către serviciul de presă al politicianului.
Nursultan Nazarbaev a rostit prima oară mesajul în limba kazahă, iar apoi în rusă, aflându-se la o masă şi având în fundal steagurile de stat. Fostul lider al Kazahstanului a declarat că evenimentele din ianuarie au șocat întregul Kazahstan. „Scopul acestor revolte organizate și al atacului asupra Kazahstanului a fost distrugerea integrității țării și a fundațiilor statului nostru. Aceste evenimente arată încă o dată că independența trebuie prețuită ca lumina ochilor, ca un vas fragil, care necesită grijă deosebită. Tragedia care a avut loc a devenit o lecție pentru noi toți. Important este să se afle cine a organizat toate aceste pogromuri și crime. Ancheta va da un răspuns la această întrebare” – a declarat Nazarbaev.
Absența îndelungată a primului președinte în public a dat naștere la o mulțime de zvonuri, inclusiv despre îmbolnăvirea liderului națiunii, în vârstă de 81 de ani, despre o posibilă plecare și despre un conflict cu actualul șef al statului, Kassîm-Jomart Tokaev. În mesajul său, fostul președinte kazah a negat toate acestea. „Președintele Kassîm-Jomart Tokaev are puterea deplină, el este președintele Consiliului de Securitate, va fi ales, în curând, şi președinte al partidului „Nur Otan”, așa că nu există conflict sau o confruntare în elita țării” – a subliniat Nazarbaev. Acesta a subliniat că a transferat atribuţiile noului șef al statului în 2019 și de atunci este pensionar./ssirbu/schelaru
www.ria.ru – 18 ianuarie