New York, 20 ianuarie 2022. Institutul Cultural Român din New York marchează cei 163 de ani care s-au scurs de la înfăptuirea Micii Uniri prin lansarea unui episod special al seriei permanente „Istoria României într-un obiect”, dedicat celei mai cunoscute lucrări de artă asociate acestui important moment istoric.
Luni, 24 ianuarie, a.c., începând cu ora 21.00, ora României, pe canalele de social media ale Institutului (Facebook, Instagram, YouTube) va avea loc premiera mini-documentarului „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, care va explica publicului american circumstanțele unirii Moldovei și Țării Românești pornind de la viziunea plastică a unuia dintre întemeietorii picturii românești moderne.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României din București (MNIR), textul și prezentarea video aparținându-i specialistei MNIR, dr. Cristina Păiușan-Nuică. Conceptul filmului este semnat de Bogdan Opreanu.
Tabloul „Proclamarea Unirii Principatelor” surprinde momentul în care, la București, în sala Adunării Elective, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Țării Românești după ce, în prealabil, avusese loc alegerea sa în fruntea Moldovei. Potrivit Cristinei Păiușan-Nuică, „Proclamarea Unirii Principatelor, capodoperă din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României și simbol al națiunii române, poate fi asemănat, ca importanță istorică și tehnică de a surprinde tensiunea momentului, cu lucrarea lui John Trumbull Declaration of Independence, păstrată în rotonda Capitoliului, tablou-simbol al națiunii americane”.
Una dintre seriile cel mai bine primite ale programului nostru, ”The History of Romania in One Object” / „Istoria României într-un obiect” a fost lansată în luna mai a anului 2020 și derulată în parteneriat cu câteva mari muzee românești: Muzeul Național de Istorie a României din București, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul de Istorie a Moldovei din Iași, Muzeul Național al Banatului din Timișoara, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța. Prin intermediul acestui proiect au fost prezentate până acum nu mai puțin 38 de exponate, artefacte și vestigii reprezentative pentru istoria țării noastre.
Mai multe detalii despre proiectele în desfășurare ale ICR New York pot fi găsite pe rețelele de socializare și website-ul Institutului:
Facebook: https://www.facebook.com/RCINY/
Website: https://www.rciusa.info/
Instagram: https://www.instagram.com/romanianculturalinstituteusa/
Twitter: https://twitter.com/RomanianY
YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCVC1AC-TWeHLtaFjVXOlOtw