Circulația mijloacelor de transport în comun din capitală este paralizată ca urmare a protestului sindicatelor de la STB. Reporterul RRA Alexandru Lancuzov revine în direct cu noi informații. Alex, bună dimineața!
Reporter: Bună dimineața! Angajații STB nu vor să reia activitatea și să asigure transportul public de suprafață, deşi încă de ieri există o decizie executorie a Tribunalului București, care a dispus suspendarea protestului şi ieşirea pe traseu. În plus, în urmă cu o jumătate de oră, aici, la Depoul Dudeşti din Sectorul 3, de unde transmit, a ajuns şi un executor judecătoresc însoţit de mai multe echipaje de la Jandarmerie, care le-a adus minuta instanţei pentru reluarea serviciului public de transport. Spre deosebire de ieri dimineață, nu am mai văzut călători care să aștepte zeci de minute în stații, unii au luat maşinile, alţii au plecat cu metroul sau cu taxiurile și mașinile de ridesharing, posibil, acolo unde se poate, se merge și pe jos. Este o dimineață oricum aglomerată în București, fiind vorba și de o zi de vineri. La metrou, măsurile care au fost şi ieri se repetă, Metrorex pune în circulație toate ramele disponibile. Acestea sunt informaţiile deocamdată de la depoul de tramvaie, nu iese niciun tramvai pe traseu./amirea/sdm2
RRA – 21 ianuarie