Liderii coaliției de guvernare au convenit, ieri, ca textul ordonanței de urgență privind noile măsuri de compensare a creșterii prețurilor la utilități să fie gata astăzi, pentru a putea fi puse imediat în dezbatere publică potrivit redactorului RRA, Amalia Bojescu. Guvernul urmează să adopte documentul săptămâna viitoare.
Reporter: Amalia Bojescu – Măsurile pentru populaţie şi firme au fost agreate în coaliţie, la începutul săptămânii, şi se vor aplica de la 1 februarie până la 31 martie. Acestea au în vedere scăderea plafoanelor la energie şi gaz şi creşterea limitei de consum. Potrivit unor surse politice, liderii coaliţiei de guvernare nu au ajuns şi la o concluzie în legătură cu soluţia ce poate fi aplicată pentru stabilizarea preţurilor după 1 aprilie. S-a convenit ca până lunea viitoare, când ar putea avea loc o nouă şedinţă, fiecare partid să vină cu propiile măsuri, care să vizeze reglementarea pieţei de energie şi să se ajungă la o decizie comună. Social-democraţii au vorbit în ultimul timp despre reglementarea preţului la energie pentru o perioadă de şase luni, pentru că – susţine PSD – statul trebuie să intervină pentru ca cetăţenii şi economia să nu aibă de suferit. Soluţia este agreată şi de PNL, care propune ca pentru o perioadă determinată, tot de şase luni, consumatorul casnic să plătească un preţ reglementat la energie, iar pentru companiile mici şi mijlocii să fie o variantă de compensare a preţului de la buget. O propunere legislativă în acest sens ar putea fi prezentată săptămâna viitoare.#HUN/denisse
RRA – 21 ianuarie