Circulație îngreunată pe DN 1, în zona stațiunilor montane

Este aglomerație pe DN1, în zona stațiunilor de pe Valea Prahovei. Sunt două sectoare de drum unde mașinile au format coloane. Ninge la această oră în zonele Bușteni și Azuga, astfel că polițiștii recomandă prudență la volan. Ne-a oferit detalii inspector principal Dalia State, de la Centrul Infotrafic al Poliției Române.

Dalia State: În prezent, se circulă în condiții de aglomerație pe drumul național 1 Valea Prahovei, pe sensul de urcare către Brașov, astfel: între Nistorești și Comarnic, pe tronsonul kilometric 100-106 și între Sinaia și Bușteni, pentru tronsonul kilometric 125-130. Estimăm că valorile de trafic se vor menține ridicate pe tot parcursul zilei, întrucât un număr foarte mare de persoane au plecat în acest weekend către stațiunile montane. Drept urmare, recomandăm conducătorilor auto să circule cu foarte mare atenție și să aibă în considerare și folosirea rutei alternative de pe Drumul Național 1A Ploiești-Vălenii de Munte-Cheia-Brașov. În zona montană a stațiunilor Bușteni și Azuga ninge viscolit în prezent, carosabilul este negru, umed, se acționează cu materiale antiderapante, iar în teren sunt prezente mai multe echipaje de poliție pentru asigurarea fluenței traficului rutier.#HUN/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 ianuarie