Ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, a avut azi o întrevedere cu Bonnie Jenkins, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională în cadrul Departamentului american de Stat. Andrei Muraru a precizat, într-o postare pe Facebook, că a discutat despre Parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite, aflat anul acesta la cea de-a 25-a aniversare, despre cooperarea bilaterală în domeniul securităţii şi apărării, inclusiv în cadrul NATO. Cei doi au evidenţiat importanţa proiectului strategic comun de apărare împotriva rachetelor balistice Aegis Ashore de la Deveselu, pe care o consideră „o contribuţie semnificativă pentru apărarea colectivă aliată, ca parte integrantă a capabilităţii aliate de apărare antirachetă”.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 ianuarie)/dstanesc
Acasă ROMANIA Relatii internationale Întrevedere a ambasadorului României la Washington, Andrei Muraru, cu Bonnie Jenkins, subsecretar...