SUA au ordonat ca familiile diplomaţilor americani de la Kiev să părăsească Ucraina, în condiţiile în care, potrivit ambasadei, Rusia ar putea lansa oricând un atac. Între timp, preşedintele Joe Biden ia în calcul trimiterea a mii de militari pe flancul estic al NATO, iar Marea Britanie a avertizat Rusia că riscă sancţiuni severe dacă va instala un guvern marionetă la Kiev.
Reporter: Cătălin Gomboş – Decizia de a le cere familiilor diplomaţilor să părăsească Ucraina este, potrivit Reuters, unul dintre cele mai clare semnale de până acum, că oficialii americani se pregătesc pentru o agresiune a Rusiei. De altfel, cu doar o zi mai devreme, Ambasada SUA la Kiev le transmisese cetăţenilor americani din Ucraina că o operaţiune militară a Rusiei ar putea începe în orice moment şi că dacă acest lucru se va întâmpla nu va putea să organizeze o evacuare. Ambasada îi sfătuia pe cetăţeni să-şi facă planuri pentru o astfel de eventualitate. Kremlinul a negat în repetate rânduri că s-ar pregăti să invadeze din nou Ucraina, dar a mobilizat peste 100.000 de militari la graniţele acestei ţări. Rusia cere garanţii de securitate, considerate a fi inacceptabile de Occident, blocarea oricărei eventuale extinderi a NATO în viitor şi reducerea activităţilor Alianţei în ţările ex-comuniste, admise după 1997, inclusiv România. Rusiei i s-a transmis că statele membre sau cele care aspiră la acest statut sunt singurele în măsură să-şi determine viitorul şi să-şi stabilească angajamentele de securitate. De altfel, preşedintele Joe Biden analizează posibilitatea de a trimite până la 5.000 de militari în statele NATO est-europene. Între timp, Marea Britanie, care spusese sâmbătă că are date că Moscova pregăteşte o lovitură de stat prin care să instaleze un regim-marionetă la Kiev, a avertizat ieri că, dacă acest lucru se va întâmpla, Rusia va fi supusă unor sancţiuni economice severe./avladucu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 ianuarie